• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-17 15:01:05
  • Sursa:
Barbatul acuzat de uciderea jucatorului de hochei Adam Johnson a fost retinut. Sportivul a murit lovit in gat de lama unei patine Imagine

Poliția din Marea Britanie a anunțat marți arestarea unui bărbat, acuzat de uciderea prin imprudență a jucătorului american de hochei pe gheață Adam Johnson, al cărui gât a fost tăiat în timpul unui meci desfășurat la finalul lunii octombrie în Marea Britanie. Adam Johnson, în vârstă de 29 de ani, juca pentru echipa britanică Nottingham Panthers împotriva Sheffield Steelers, când a fost lovit în gât de lama patinei unui alt jucător, transmite BBC.

Poliția a transmis că suspectul a fost reținut marți, adăugând că acesta se află în continuare în arest.

"Am efectuat cercetări extinse pentru a pune cap la cap evenimentele care au condus la moartea lui Adam în aceste circumstanțe fără precedent", a declarat Becs Horsfall, inspector-șef în cadrul poliției din South Yorkshire. 

"Am consultat experți extrem de competenți în domeniu pentru a ne sprijini în ancheta noastră și continuăm să lucrăm îndeaproape cu departamentul de sănătate și siguranță din cadrul Primăriei din Sheffield, care ne asigură sprijinul pentru cercetările în desfășurare. Moartea lui Adam a generat o undă de șoc în multe comunități, de la locuitorii noștri de aici, din Sheffield, până la fanii hocheiului pe gheață din întreaga lume", a transmis oficialul poliției.

Inspectoarea a îndemnat opinia publică să se abțină de la "comentarii și speculații care ar putea îngreuna" ancheta.

Într-o postare pe Facebook, mama lui Adam, Kari Johnson, a spus la acel moment că "jumătate de inimă îi este frântă", după ce a fost confirmat decesul fiului ei. 

Moartea lui Johnson, originar din Minnesota (SUA), a stârnit un val de tristețe în întreaga lume.

El a jucat în Liga Națională de Hochei a Americii de Nord (NHL), bifând 13 meciuri pentru Pittsburgh Penguins.

Acesta a făcut trecerea în Liga suedeză de hochei (SHL) în sezonul 2020-2021, înainte de a juca la Ontario Reign și Lehigh Valley Phantoms în Liga americană de hochei.

Johnson a mai jucat pentru Augsburger Panther în Germania înainte de a se transfera la Nottingham Panthers în august.

Procurorii DNA au reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore, un expert în inginerie şi consultanță tehnică care a cerut mită de la omul de afaceri din Cluj, martor în acest dosar, ce deține firma contractată de CJ Vaslui pentru reabilitarea unui drum. Expertul ar fi pretins șpaga de la constructor ca să îi dea un aviz. Aceasta după ce firma încerca să obțină plata facturilor însumând 3 milioane de euro de la administrația județeană, în urma unor neînțelegeri privind mita pe care trebuia să o primească Dumitru Buzatu. Expertul în consultanță tehnică a efectuat o expertiză cu date false despre lucrările executate la infrastructura rutieră, înainte de finalizarea lor. Iar ulterior expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 de lei pentru a formula concluzii contrare propriei expertize efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean și implicit de „a favoriza” societatea martorului.

Economie 2023-09-24 11:02:18

Un cameraman care a făcut o scufundare de test cu submersibilul Titan al OceanGate, care a făcut implozie în apropiere de epava Titanicului, a povestit că CEO-ul companiei Stockton Rush, a făcut un comentariu „bizar” atunci când și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o eventuală situație de urgență, relatează Business Insider.

Economie 2023-07-07 10:21:10

Kremlinul a dezmințit vineri acuzaţiile publicației The Wall Street Journal (WSJ), potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin şi miliardarul Elon Musk se află în contact - în secret şi în mod regulat, din 2022, relatează RFI. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse spune că informațiile pulicate de WSJ sunt „false”.

Economie 2024-10-25 22:24:06

Coaliția de guvernare s-a reunit, miercuri, pentru a stabili cât vor plăti românii pentru energia electrică. Astfel, în ședință s-au agreat tarifele fixe, dar nu s-a stabilit perioada în care piața va fi reglementată. Consumatorii casnici au trei tarfie, în funcție de consum.

Economie 2022-11-09 20:36:43

Instituțiile române de frontieră au observat la începutul acestui an acțiuni de dragare ale ucrainenilor pe un canal interior al Ucrainei, operațiuni în urma cărora mâlul dragat ar fi fost deversat pe brațul Chilia, care constituie frontiera dintre România și Ucraina. Activitățile sunt descrise într-un raport transmis autorităților române, consultat de Digi24.ro. Același raport precizează că în acest moment nu există notificări oficiale din partea Ucrainei privind vreun proiect de lucrări pe canalul Bâstroe și, prin urmare, nu se poate evalua nici impactul asupra mediului.

Economie 2023-02-24 15:30:29

Benji Gregory, fostul copil-vedetă din serialul american de succes ALF, difuzat în anii 1980, a murit la vârsta de 46 de ani, a anunţat familia sa, informează AFP.

Economie 2024-07-12 09:26:46

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a avertizat joi că Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului 2024 dacă Statele Unite nu îi vor furniza în continuare ajutor militar, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-04-19 10:43:33

Talibanii au marcat împlinirea unui an de la retragerea completă a trupelor americane din Afganistan, miercuri, cu focuri de artificii și dansuri. Regimul fundamentalist de la Kabul a cerut, din nou, după un an de la preluarea puterii, să fie recunoscut de comunitatea internațională drept administrația legitimă a țării.

Economie 2022-08-31 12:48:52