• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-28 20:58:22
  • Sursa:
Barbat retinut, dupa ce ar fi vandut patru masini pe care le luase in leasing Imagine

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere legală, într-un dosar de înşelăciune în care este cercetat pentru că ar fi vândut patru autoturisme, în valoare de circa 81.000 de euro, luate în leasing.

„La data de 27 iunie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Furturi de Autovehicule au pus în aplicare un mandat de aducere, în judeţul Ilfov, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prejudiciul fiind de aproximativ 81.000 de euro”, informează un comunicat al DGPMB transmis Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 21 octombrie 2020 - 7 aprilie 2022, atribuindu-şi în fals calitatea de director al unei societăţi comerciale, bărbatul ar fi indus în eroare reprezentanţii unor firme, după ce, în urma cesionării unor contracte de leasing financiar, ar fi vândut patru autoturisme către cumpărători de bună credinţă.

La data de 27 iunie, în urma punerii în aplicare a unui mandat de aducere, bărbatul a fost depistat şi condus la audieri.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, unul dintre autoturisme a fost depistat pe teritoriul altei ţări”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

Yes. Suntem pe Poteca de Aur, calea e îngustă, dar direcția e bună. „Dune 2” a ieșit ce trebuie, cum trebuie și cât trebuie. Filmul e net peste prima parte ecranizată în urmă cu doi ani și ne promite cel puțin încă o continuare. După „începutul” de acum doi ani relativ timid și excesiv de prudent, de data aceasta regizorul Denis Villeneuve pare să fi mers „all in” și să pună bazele solide ale unui univers de sine stătător care să treacă proba supremă a timpului. Filmul va genera, neîndoielnic, dispute între cele două tabere situate pe poziții ireconciliabile: a celor născuți „în timpul dinastiei Herbert” și a celor născuți „mult după era Herbert”. De o parte sunt „boomerii” hardcore, obsedați de delirurile faraonic-extraterestre din lumea aparent imposibil de ecranizat a lui Herbert, adevăratul Împărat Zeu al Dunei. De cealaltă parte, e noua generație, cumva nedrept fișată sub etichete gen „woke” sau „zoomeri”, aspru criticată pentru fascinația ei față de demonii pixelilor, în detrimentul vechilor zei ai hârtiei. Și tot neîndoielnic, filmul „Dune” are meritul de a împăca cele două generații, măcar pe durata celor aproape trei ore (cu tot cu reclame). Mergeți și bucurați-vă. Apoi, puteți să-l înjurați sau ridica în slăvi. Nu contează. Calea a fost trasată deja.

Economie 2024-03-06 13:47:21

Banca Angliei (BoE) a avertizat că perspectivele economice pentru Marea Britanie și pentru întreaga lume s-au deteriorat puternic și le-a cerut unităților bancare să-și majoreze rezervele de capital pentru a se asigura că pot face față furtunii economice, scrie Reuters.

Economie 2022-07-06 10:57:15

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zece au fost rănite duminică în Mexic, după ce acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul slujbei în oraşul Ciudad Madero din statul Tamaulipas, transmite luni AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-10-02 08:00:49

Guvernul a crescut cu 3 milioane lei, printr-o hotărâre. suma alocată Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum în acest an.

Economie 2024-11-21 19:08:09

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că proiectul de lege privind scoaterea sălilor de jocuri de noroc în afara localităţilor, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, nu este blocat şi va trece de votul din Parlament. 

Economie 2023-10-24 23:43:16

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, spune că aderarea parțială a României la Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, este „un real succes” și că munca pentru a ajunge aici a început imediat după integrarea României în UE. El i-a lăudat pe miniștrii liberali pentru eforturile lor.

Economie 2023-12-27 23:12:36

Noi detalii în cazul atacului comis în plină stradă la Turnu Măgurele, unde doi adolescenți au lovit și înjunghiat un tânăr de 17 ani. Unul dintre agresori s-a prezentat la sediul poliției împreună cu tatăl și un avocat. Celălalt atacator, care a înjunghiat victima, este căutat în continuare de către polițiști.

Economie 2023-06-30 10:15:05

Chiar și cele mai protecționiste țări din UE și-au dat seama că au nevoie de noi parteneri pentru schimburi comerciale, după ce vechiul lor aliat a decis să întoarcă foaia. Deși a amenințat cu tarife comerciale fără precedent, care au produs o undă de șoc în cancelariile occidentale, pentru comerțul liber european, Donald Trump are șansa de a deveni un adevărat catalizator, remarcă Politico, într-o analiză.

Economie 2025-04-23 07:00:34