• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-28 14:11:23
  • Sursa:
Barbat prins la frontiera cu permis de conducere fals. Ce suma sustine ca a platit pentru document Imagine

Un român care urma să iasă din ţară pe la frontiera de vest, într-o maşină înmatriculată în Spania, a fost prins că avea permis de conducere fals, el afirmând că a plătit 5.800 de euro pentru a-l obţine.

Bărbatul are 44 de ani şi a fost verificat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

"La controlul specific, şoferul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals", a transmis, luni, Poliţia de Frontieră Arad, potrivit Agerpres.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a obţinut permisul de conducere în schimbul sumei de 5.800 de euro, însă susţine că nu cunoaşte persoana care i-a vândut documentul fals.

Totodată, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, el fiind cercetat pentru uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Legea pensiilor a fost adoptată de Guvern joi după-amiază, după un scandal între PNL și PSD. Ministrul de Finanțe Marcel Boloș ar fi refuzat inițial să-și dea avizul pentru noua lege care crește pensiile românilor, pentru că nu sunt bani, și i-ar fi cerut premierului să găsească soluții, au spus surse politice. O discuție a avut loc joi dimineață la PNL pe această temă. Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că trebuie clarificat care e suma reală, după ce aseară informații de la Ministerul Muncii arătau un impact bugetar de 55,6 miliarde de lei, mult mai mare față de calculele Ministerului de Finanțe. „Impactul e de 3% din PIB, ceea ce e enorm de mult și trebuie să identificăm sursele de finanțare”, a spus Ciucă. Ședința de guvern de joi a fost amânată, iar ministrul Boloș și-a dat în cele din urmă avizul. Premierul Ciolacu a declarat despre Boloș că „așa e el, mai supărăcios”, și i-a trasat o serie de sarcini în debutul ședinței de guvern.

Economie 2023-11-09 17:52:32

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învăţământ, care se va realiza în etape, ceea ce va conduce la venituri mai mari cu peste 50% faţă de luna iunie a anului curent.

Economie 2023-12-08 15:24:32

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost reţinută de poliţiştii din Buzău, fiind acuzată de „însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, după ce a păstrat o sacoșă cu bani pe care a găsit-0.

Economie 2024-10-04 14:45:02

„Am ajuns la spital cu îngrijorările firești ale omului care nu mai fusese niciodată operat: cea legată de operația în sine și cea referitoare la condițiile din spital. Pentru că mai călcasem, din păcate, prin spitalele de stat.” Așa își începe povestea Cătălin, un pacient în vârstă de 34 de ani, diagnosticat cu hernie inghinală bilaterală, ale cărei frici aveau să se spulbere imediat.

Economie 2023-04-27 10:18:22

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, consideră că este necesară o analiză în privinţa unei eventuale supraimpozitări a pensiilor speciale, apreciind că este incorect ca pensia să fie mai mare decât salariul - situaţie unică în România ultimilor 30 de ani.

Economie 2022-06-28 15:21:34

Giorgia Meloni este prima femeie care a fost desemnată prim-ministru al Italiei, însă ea a ales să folosească forma masculină din limba italiană a funcţiei sale, provocând dezbateri ce vizează chestiuni precum emanciparea femeilor şi corectitudinea politică, informează Reuters.

Economie 2022-10-24 19:51:02

În cursul zilei de luni, 26 iunie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 în valoare de 50.096.011,76 de lei (peste 10,10 milioane de euro), obținut la tragerea Loto 6/49 din 25 iunie. Pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat și 23 de câștiguri de categoria a III-a în valoare totală de 9.791,1 de lei și 24 de câștiguri de categoria a IV-a în valoare totală de 720 de lei, suma totală câștigată fiind în valoare de 50.106.522,86 lei.

Economie 2023-06-27 10:34:49

TVR acuză organizatorul Eurovision că a modificat rezultatul votului dat de juriul românesc, oferind punctaje diferite concurenților din finală. Potrivit unui comunicat transmis de TVR, juriul românesc acordase punctaj maxim echipei care a reprezentat Republica Moldova, însă EBU ar fi decis să acorde punctele Ucrainei.

Economie 2022-05-15 20:11:43