• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-29 23:10:29
  • Sursa:
Barbat omorat pe trecerea de pietoni de o masina de interventie a ISU Vrancea, aflata in misiune Imagine

O mașină de intervenție a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, aflată în misiune, a accidentat mortal un bărbat care traversa strada pe trecerea de pietoni, luni seara, pe DN2, în comuna Filipeşti din Bacău.

„La data de 29 august, o autospecială din cadrul ISU Vrancea, aflată în misiune, având semnal luminos în funcţiune, în timp ce se deplasa pe DN 2, în comuna Filipeşti, din direcţia Botoşani către Vrancea, a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 49 de ani, din judeţul Neamţ, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, potrivit Agerpres.

Conducătorul autospecialei ISU Vrancea nu se afla sub influenţa alcoolului.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

ISU Vrancea a precizat, legat de evenimentul de la Filipeşti: „La acest moment, cazul se află în ancheta organelor de cercetare competente. În funcţie de rezultate, se vor pune în aplicare măsurile care se impun”.

Ancheta este preluată de Parchetul Militar Iaşi, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Liderul conservatorilor finlandezi, Petteri Orpo, a câștigat alegerile în care s-au confruntat strâns trei partide, învingând formațiunea de centru-stânga a premierului Sanna Marin, transmite BBC.

Economie 2023-04-03 09:47:35

Forțat de amploarea consumului de droguri în rândul tinerilor din ultima perioadă, Ministerul Sănătății va înăspri regulile pentru mai multe medicamente psihotrope. Autoritățile speră că, astfel, adolescenții nu vor mai avea acces la aceste substanțe.

Economie 2023-09-15 18:22:54

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut din nou Poloniei să clarifice situația legată de schema de corupție prin care oficialii PiS, partid de guvernare, vindeau ilegal vize pe sume mari de bani, alimentând îngrijorări că acesta este unul dintre motivele care adaugă la problemele grave cu migrația ale țării sale. Cancelarul german a sugerat că ar putea să impună verificări la granița germano-poloneză, scrie Politico.

Economie 2023-09-24 17:37:00

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a plecat marţi spre China, unde se va întâlni vineri cu omologul său Xi Jinping, pe care îl va invita în Brazilia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-11 22:55:55

O judecătoare din New York a început, miercuri, să facă publice numele contactelor, cunoştinţelor, rudelor, presupuselor victime sau complici ai finanţatorului american Jeffrey Epstein, acuzat de infracţiuni sexuale, dar care s-a sinucis în închisoare în 2019 înainte de a fi judecat, scrie AFP, preluată de news.ro. Printre cele aproximativ 150 - 180 de identităţi - culese dintr-o mie de pagini de documente judiciare făcute publice de către justiţia federală din Manhattan - se numără fostul preşedinte democrat Bill Clinton (1993-2001) şi fostul preşedinte republican Donald Trump (2017-2021) - dar fără nicio menţiune despre vreun comportament ilegal sau reprobabil din partea lor. Lista îi mai include pe Michael Jackson și magicianul David Copperfield.

Economie 2024-01-04 09:47:51

Microplastice au fost descoperite pentru prima dată în zăpada din Antarctica, arată un studiu publicat miercuri. Dintre cele 13 tipuri diferite de plastic găsite, cel mai frecvent a fost PET (polietilen tereftalat), folosit în fabricarea de sticle de băuturi răcoritoare şi articole de îmbrăcăminte.

Economie 2022-06-08 10:39:09

Curtea Supremă din Brazilia a condamnat o femeie pentru mai multe infracțiuni, inclusiv implicarea într-o tentativă de lovitură de stat. Aceasta a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor din Brazilia din 2023, scrie BBC.

Economie 2025-04-26 17:31:26

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că a extins urmărirea penală pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, pentru alte 66 de fapte.

Economie 2024-07-30 21:15:11