Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: Întreaga zonă era artificial creată pentru că era o fostă râpă unde a fost puspământ și pietriș, astfel încât a fost foarte grea intervenția. Am avut nevoie de intervenția unui utilaj greu, un escavator de 50 de tone, care practic și-a creat o zonă în proimitatea fântânii, o zonă de siguranță, astfel încât să putem ajunge la acea persoană. Intervenția, din păcate, a fost de durată, chinuitoare atât pentru salvatori, dar mai ales pentru rudele bărbatului decedat, aproape 10 ore.
Accidentul a avut loc la Călugăreni, comuna Adâncata. Au intervenit trei echipaje de pompieri militari, cu accesorii specifice şi cu sprijinul unei ambulanţe SAJ, cu medic.
Fântâna are o adâncime de aproximativ 10 metri, iar intervenţia pentru a ajunge la victimă a durat mai multe ore. A fost folosit un buldoexcavator pentru crearea accesului, iar ulterior, din cauza terenului instabil, a fost adus un utilaj greu.
Trupul neînsufleţit a fost găsit si scos duminică dimineaţă.
„La ora 5:30, trupul neînsufleţit al bărbatului surprins de un mal de pământ a fost extras şi recuperat”, a transmis ISU Suceava.
