• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-12 14:50:31
  • Sursa:
Barbat din Timis acuzat ca a furat afine de 32.000 de euro. Era culegator la o ferma Imagine

Poliţiştii din Timiş au reţinut un tânăr de 21 de ani care a furat 5.600 de kilograme de afine, în valoare totală de 32.000 de euro. Lucra ca zilier la o fermă din Oloșag și găsise o metodă prin care pleca zilnic acasă cu câteva lăzi din afinele pe care le culegea.

”La data de 11 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Gavojdia, au reţinut un tânăr, în vârstă de 21 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. În fapt, în perioada mai - iulie a.c., o persoană necunoscută ar fi sustras în repetate rânduri dintr-o societate comercială din localitatea Oloşag, cantitatea de 5.600 de kilograme de afine, cauzând un prejudiciu de 32.000 de euro. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis IPJ Timiş.Potrivit poliţiştilor, bărbatul era culegător pe o plantaţie de afine şi a furat în mai multe rânduri diferite cantităţi de afine pentru a le vinde. Presa locală scrie că atunci când se pregătea un transport, bărbatul ascundea mai multe lăzi pe care apoi le punea în portbagajul mașinii sale.În urma investigaţiilor, tânărul de 21 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de furt. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş.

Giorgia Meloni, lidera partidului de extremă dreaptă Fratelli d'Italia şi posibil viitoare şefă a guvernului de la Roma, a fost acuzată luni că duce o campanie electorală murdară, după ce a difuzat o înregistrare video a violului unei refugiate ucrainene, transmite Reuters.

Economie 2022-08-22 18:36:05

Poliţiştii au confiscat peste o tonă de peşte în urma controalelor, de la opt societăţi din Bucureşti care vindeau peşte, în contextul Sărbătorilor Pascale.

Economie 2023-04-07 11:16:16

"Este o decizie individuală", a declarat premierul Nicolae Ciucă, vineri, întrebat fiind ce părere are de faptul că unii dintre români și-au închis conturile din băncile deținute de companii austriece sau și-au anulat vacanțele în Austria.

Economie 2022-12-09 15:07:00

Un accident în care au fost implicate trei maşini s-a produs, luni seară, pe DN 17 C, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Un şofer de 18 ani a acroşat cu maşina un autoturism de teren care s-a răsturnat, apoi a lovit altă maşină, condusă de o fată de 19 ani. Şoferul vehiculului răsturnat a fost rănit, transmite News.ro.

Economie 2023-05-29 23:46:23

Voluntari români care luptă în Ucraina au participat la misiuni pe teritoriul rusesc și au postat, marți, imagini de la fața locului. Într-un mesaj pe pagina de Facebook „Romanian Battlegroup „Getica””, aceștia transmit că au făcut mai multe incursiuni în satele rusești de frontieră, precizând că nu au găsit secții de poliție funcționale și nici autorități. „Rusia este pregătită de război nuclear, dar nu este în stare să își protejeze frontierele terestre”, transmit luptătorii românii.

Economie 2024-03-22 16:53:15

Cele mai recente progrese în domeniul armamentului ucrainean cu rază lungă de acțiune prind contur. Potrivit presei ucrainene, Kiev-ul ar fi dezvoltat o rachetă balistică cu o rază de acțiune între 600-700 km. Alte surse vorbesc de "racheta-dronă", Palianîţia. Dronă sau rachetă balistică? BulgarianMilitary analizează informațiile venite dinspre Ucraina.

Economie 2024-08-30 13:19:43

O creștere rapidă a avut loc cu privire la numărul vehiculelor electrice pe plan mondial, arată cele mai recente date ale Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW) din Germania, transmite DPA.

Economie 2024-07-29 11:58:29

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis miercuri că sloganul „Navă de război rusă, du-te dracului” nu poate fi revendicat de Ucraina ca marcă înregistrată în UE, transmite Politico.

Economie 2024-11-13 16:10:11