• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-21 11:55:30
  • Sursa:
Barbat arestat dupa ce a fost prins de 10 ori la volan fara permis, in Timisoara Imagine

Caz revoltător în Timișoara. Cu permisul de conducere suspendat, un tânăr s-a urcat de 10 ori la volan și de fiecare dată a fost prins de polițiști. S-a ales cu mai multe dosare penale, însă ultima dată agenții l-au reținut.

Polițiștii Biroului Rutier din Timișoara erau în patrulare pe Bulevardul Regele Mihai atunci când au oprit pentru un control de rutină un șofer în vârstă de 33 de ani.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. Atunci, agenții au decis să facă verificări mai amănunțite și au aflat că acest figura cu mai multe dosare penale pentru că, anterior, circulase de zece ori fără permis și de fiecare dată a fost prins de polițiști.

De data aceasta, bărbatul a fost condus la secția de poliție și a fost audiat, iar mai apoi a fost reținut pentru 24 de ore.

El este acuzat de conducerea unui autovehicul fără drept.

Instanțele din România admit că fosta șefă a DIICOT Alina Bica scapă de pedeapsa cu executare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Ea cere acum de la statul român despăgubiri de peste un milion de euro.

Economie 2024-10-01 12:28:36

Un bărbat care are urme de sânge pe haine a fost găsit, pe o stradă din Bragadiru, duminică seară. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum a ajuns bărbatul acolo, în acea stare. La faţa locului au mers două echipaje medicale care acordă primul ajutor bărbatului.

Economie 2023-05-29 07:57:12

România negociază cu Comisia Europeană relocarea în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a două miliarde de euro pentru zona de competitivitate economică, a anunțat marţi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Banii vor fi mutați de la „investiţiile cu ritm scăzut de implementare”, dacă CE va aproba propunerea.

Economie 2025-03-25 13:11:55

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien, că va vorbi „în curând” cu Vladimir Putin despre problemele de securitate legate de energia „nucleară civilă” a Ucrainei, după ce, duminică, va discuta cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), scrie AFP.

Economie 2022-12-04 00:28:10

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a respins joi rezultatul alegerilor parlamentare desfăşurate în Georgia la finalul lunii octombrie şi a cerut organizarea unui nou scrutin legislativ în următoarele 12 luni.

Economie 2024-11-28 17:48:09

Să petreci mai mult de un an zburând în jurul lumii cu familia într-un avion mic nu este un plan obișnuit de vacanță. Dar aceasta este realitatea pentru familia Porter din Canada, aflată deja la jumătatea unui tur al lumii, cu durata de 14 luni, relatează CNN.

Economie 2023-02-05 09:50:29

Data de 1 decembrie a fost stabilită, printr-o lege promulgată încă din 1990, drept Ziua Națională a României, deoarece marchează un moment important din istoria țării noastre. Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Națională a României,  în care s-a votat unirea regiunilor Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu România.

Economie 2024-12-01 07:00:17

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că în anul 2024 vor fi alocate peste 27 de milioane de lei pentru deratizare şi dezinsecţie.

Economie 2024-01-03 18:31:11