„(Vreţi ca fiul dumneavoastră să candideze?) Este de departe cea mai calificată persoană. Dar, nu. Cred că avem o ţară minunată. Există multe familii minunate, nu doar a noastră. Mai sunt persoane care sunt calificate. Am avut suficienţi de Bush”, a spus Barbara Bush.
În cazul unui succes, Jeb Bush ar deveni al treilea membru al familiei Bush în funcţia de preşedinte. În vârstă de 61 de ani, el a fost guvernatorul statului Florida între 1999 şi 2007. Potrivit unui sondaj, republicanul Jeb Bush ar avea 6 procente în faţa posibilului său contracandidat democrat la alegerile din 2016, Hillary Clinton.
