La prima probă scrisă a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014, susținută la disciplina Limba şi literatura română, candidații au primit varianta 5, diferită în funcție de filieră.
Textele suport de la subiectul I sunt selectate din opere literare semnate de autori mai puțin cunoscuți elevilor - Gib.I.Mihăescu (Rusoaica), la filiera teoretică-profil real, filieră tehnologică, filieră vocațională-toate profilurile, cu excepția profilului pedagogic, respectiv Duiliu Zamfirescu (Lydda), la filieră teoretică-profil umanist și filieră vocațională-profil pedagogic.
Textul argumentativ de la subiectul al II-lea are în vedere importanța respectării unor reguli într-un domeniu de activitate, respectiv rolul presei literare într-o epocă/perioadă istorică și culturală.
