• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-04 11:16:41
  • Sursa:
Azerbaidjan ataca Nagorno-Karabah si risca sa reporneasca razboiul cu Armenia. Luptele din 2020 au lasat in urma 6.500 de morti Imagine

Azerbaidjanul a anunţat miercuri că armata sa a ocupat poziţii şi a distrus ţinte armene în enclava Nagorno-Karabah, în cadrul unei operaţiuni militare pe care a denumit-o "Răzbunarea" şi care provoacă temeri privind riscul reizbucnirii unui război azero-armean în această enclavă azeră cu populaţie majoritar armeană.

Armata azeră "a stabilit controlul asupra mai multor poziţii înalte", printre care şi dealuri, a transmis Ministerul azer al Apărării, citat de AFP, adăugând că trupele azere îşi fortifică poziţiile ocupate.

Ultimul război dintre Azerbaijan și Armenia pentru enclava Nagorno-Karabah, purtat în toamna anului 2020, s-a soldat cu circa 6.500 de morţi şi a fost oprit prin armistiţiul negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Cele două tabere anunţaseră mai devreme moartea a cel puţin doi combatanţi armeni şi a unui soldat azer în această reizbucnire de violenţe.

Rusia, care a mediat acordul de încetare a focului ce a pus capăt războiului din anul 2020 şi a desfăşurat o forţă de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah, a acuzat Azerbaidjanul că a încălcat armistiţiul în zona Saribaba.

Moscova ia "măsuri pentru a stabiliza situaţia", care se deteriorează în zonă, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Potrivit versiunii Ministerului azer al Apărării, trupele sale au fost ţinta unor tiruri în districtul Latcin, o zonă tampon între frontiera armeană şi Nagorno-Karabah, astfel că a lansat o operaţiune de represalii, de unde şi numele de "Răzbunarea" pe care l-a dat acesteia.

Armenia şi Azerbaidjan îşi dispută din anii '90 provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah. Ultimul lor război, purtat în toamna anului 2020, s-a soldat cu circa 6.500 de morţi şi a fost oprit prin armistiţiul negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene.

Conform acordului încheiat atunci, Armenia a fost nevoită să cedeze Azerbaidjanului o parte a acestei provincii şi teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după războiul desfăşurat la începutul anilor '90.

Armenia are în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia, inclusiv prin apartenenţa la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). În timpul conflictului din Nagorno-Karabah din toamna anului 2020 premierul Nikol Paşinian a cerut Moscovei ca OTSC să intervină, forţele armene fiind depăşite de capabilităţile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei.

Kremlinul - care îl consideră pe Paşinian drept un politician pro-occidental, venit la putere în urma unei "revoluţii colorate" - a refuzat atunci, motivând că regiunea Nagorno-Karabah nu este teritoriul Armeniei, fapt recunoscut la nivel internaţional.

Un muncitor din Buzău a murit după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Alți trei au fost salvați. Muncitorii făceau lucrări de excavații pentru canalizare în localitatea Săpoca. La un moment dat, în timp ce se aflau în șanț, pământul s-a prăvălit peste ei.

Economie 2024-11-16 08:57:07

Lansările de rachete efectuate de Coreea de Nord în ultimele săptămâni au fost exerciţii "nucleare tactice", supravegheate personal de liderul nord-coreean Kim Jong Un, a transmis luni agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

Economie 2022-10-10 08:35:09

Echipaje de pompieri intervin, duminică după amiază, pentru stingerea unui incendiu la sediul unei bănci, în municipiul Braşov. Primele date de la faţa locului arată că incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, transmite News.ro.

Economie 2025-01-26 16:50:36

Un avion plecat din Germania care transporta peste 31 de tone de lapte praf pentru bebeluşi destinat pieţei americane a aterizat în SUA, potrivit imaginilor transmise de posturile de televiziune americane.

Economie 2022-05-23 16:15:04

20 de persoane au fost condamnate într-un dosar de vaccinări fictive anti-COVID. Printre ele și un registrator de la un centru de vaccinare din Argeș, care a primit 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel Pitești este definitivă.

Economie 2024-04-15 16:54:26

Simona Halep, învinsă în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Miami, s-a arătat deranjată de comentariile făcute de daneza Caroline Wozniacki referitoare la primirea cu uşurinţă la competiţie a cuiva care a „trişat”. „Nu am trişat. Nu m-am dopat”, a replicat românca.

Economie 2024-03-20 09:23:32

Oficiali de la Casa Albă își pierd încrederea că Ucraina va putea vreodată să recupereze toate terenurile pe care le-a pierdut în fața Rusiei în ultimele patru luni de război, au declarat oficiali americani pentru CNN, chiar și cu armamentul mai greu și mai sofisticat pe care SUA și aliații săi intenționează să îl trimită. 

Economie 2022-06-29 08:00:32

Un poliţist de la Garda de Coastă a fost prins de poliţiştii din Mangalia când circula beat şi sub influenţa drogurilor, pe DN 39. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,71 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, el fiind dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Conducerea Gărzii de Coastă subliniază că se delimitează de astfel de comportamente şi a dispus verificări, în regim de urgenţă, cu privire la incident şi cercetarea prealabilă a angajatului.

Economie 2024-07-27 17:43:21