• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-10 22:11:42
  • Sursa:
Avocata care a condus echipa din procesul Rosia Montana, detalii despre dosar: „Investitorul strain nu avea acceptul comunitatii” Imagine

Crenguța Leaua, avocata care a condus echipa de avocați care a reprezentat România în procesul cu Gabriel Resource la tribunalul de arbitraj de la Washington, a declarat, la Digi24, duminică seară, că echipa a formulat argumentul că investitorul de la Roșia Montană nu avea „licența socială”, adică sprijinul și acceptul din partea societății românești și a comunității. Avocata a mai spus, însă, și că dacă compania va face recurs în anulare, va fi o procedură dificilă și complexă, dar că echipa pe care o conduce a mai câștigat astfel de procese în numele României.

Crenguța Leaua, avocat: Mi-a plăcut enorm cuvântul echipă pe care l-ați menționat și e un cuvânt cheie pentru noi. Am fost mulți avocați din echipa română, dar și din echipa elvețiană, care am muncit împreună nouă ani de zile, cot la cot, fiecare dintre ei a coordonat bucățica lui de muncă și  fiecare a avut un rol esențial.

Din păcate, hotărârea fiind confidențială în acest moment noi nu putem să prezentăm motivarea până ea nu va fi prezentată de tribunal, dar pot prezenta esența ideii care a condus tribunalul la admiterea poziției României și respingerea celei formulate de investitorul străin – este aceea că România nu a încălcat prevederile tratatului de protecție reciprocă a investițiilor și a respectat drepturile investitorului și, în egală măsură, a dat greutatea cuvenită legislației interne și procedurilor care trebuie respectate, atât de investitorii străini, cât și de cei români, aceasta fiind esența hotărârii.

Într-adevăr, ați menționat în treacăt și acest lucru – a existat o pondere în apărarea pe care noi am formulat-o, în poziția societății, este ceea ce se numește în dreptul internațional licența socială, respectiv nu e suficient să ai un document semnat cu statul în care este un contract de licență să spune, ci este necesar să obții și acceptul comunității umane în care te integrezi cu investiția ta. Iar această acceptare socială, noi am susținut că nu a fost obținută. Noi am fost transparenți, apărarea noastră a fost publicată cu excepția anumitor elemente de confidențialitate pe care le-a decis din punct de vedere al criteriilor tribunalul arbitral pe site-ul curții de arbitraj.

Liliana Ruse: Ce urmează mai departe? Putem răsufla ușurați sau încă mai stăm până se decide recursul. Înțeleg că firma a anunțat că va face recurs.

Crenguța Leaua, avocat: Vă mărturisesc că nu am urmărit în aceste ultime zile decât să înțeleg hotărârea și să o studiez. Colegii mei, de asemenea. Nu știu ce a anunțat compania respectivă dar pot să spun că, legal, există posibilitatea formulării unei căi de atac în oricare dintre dosarele guvernate de procedura în care ne-am aflat noi, deci există această posibilitate – că investitorul o va urma sau nu rămâne de văzut, motivele ei sunt foarte limitative, iar dpdpv al termenului vom afla acest lucru în următoarele luni de zile.

Un risc trebuie acceptat din punct de vedere legal în absolut orice situație în care există aceste căi de atac.

Acum, noi considerăm că hotărârea este una care demonstrează că tribunalul a înțeles foarte bine poziția României. Dar e o hotărâre 2-1, în care doi arbitri au fost majoritarii care au decis, iar un arbitru a avut o opinie care nu a fost în favoarea statului român și atunci trebuie să avem această luciditate în a analiza situația și a realiza că există niște pași următori care trebuie tratați cu multă responsabilitate și atenție.

Liliana Ruse: Dacă ar fi să faceți o estimare pentru că aveți experiență, cam cât ar dura ca România să poată sta liniștită, să știm că s-a încheiat cu totul.

Crenguța Leaua, avocat: Dacă investitorul străin nu va formula acțiune în anulare va fi acest motiv de claritate în următoarele luni. Dacă, însă, va fi formulată, ea poate dura, depinde de situație undeva la nivelul a doi ani de zile.

Noi am mai câștigat, aceeași echipă, o acțiune în anulare pentru statul român, în sensul în care a fost respinsă cererea de anulare formulată de investitor. Am trecut prin această experiență, știm că este o procedură dificilă și complexă, dar știm și că se poate câștiga.

Cum va fi în această situație dacă vom avea o claritate pe argumentele reclamanților când va fi cazul voi putea să vă dau detalii, deocamdată e imposibil.

Liliana Ruse: Știți cum a ajuns la guvernul României informația că România ar putea să piardă acest proces, ar putea să fie condamnată, pentru că ministrul de finanțe ne-a spus că a avut informațiile de la avocați.

Crenguța Leaua, avocat: Vă dați seama că eu ca avocat nu pot să dezvălui absolut niciodată, în niciun fel de situație, că e legea avocaturii în acest sens, comunicările dintre noi și client. Dar vă pot spun următorul lucru – Orice persoană responsabilă și absolut toate guvernele României au abordat cu responsabilitate acest dosar, aveau cum să-și dea seama și era normal să se uite și la riscul de a pierde acest dosar, pentru că dosarul a avut un risc mare, având complexitate mare și valoare mare.

La o astfel de situație, care durează decenii, când trebuie să explici tribunalului situații văzute retrospectiv și când trebuie să te aperi față de un adversar care a fost pregătit foarte clar în a prezenta aceste lucruri pe parcursul întregii sale activități, lucruri pe care statul român nu le-a făcut, statul român n-a avut și nu are în general orice pârât de ce să aibă o strategie în a colecta documente pentru un eventual proces. Nu se pune așa problema. Dar când trebuie să le cauți în urmă, e foarte dificil, așa că riscul există întotdeauna de a explica să explici pentru ca tribunalul să înțeleagă, sau de a nu putea să convingi tribunalul. Deci responsabil, o analiză de risc putea să includă inclusiv analiza unei pierderi.

Noi suntem foarte fericiți că am reușit să convingem acest tribunal carea avut aplecarea necesară pentru a se uita la argumentele aduse de România și a le înțelege în profunzime.

Fostul maestru al propagandei din Coreea de Nord, Kim Ki Nam, a murit la vârsta de 94 de ani. El a decedat din cauza bătrâneții și a „disfuncției multiple de organe” pentru care a primit tratament din 2022, a spus KCNA, informează BBC. 

Economie 2024-05-08 10:56:52

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a refuzat miercuri să comenteze atacurile partenerilor de coaliție de la PSD la adresa sa, și spune că se fac „speculații” pe tema unei eventuale remanieri.

Economie 2022-08-24 14:53:43

Un copil de 11 ani din Suceava a ajuns la spital după ce un adolescent de 17 ani l-a împușcat, în ochi, cu o armă de tip airsoft. Victima a ajuns la spital la Iași, iar medicii nu știu dacă va mai putea vedea cu ochiul afectat.

Economie 2023-06-03 13:27:03

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, de la Varna, că la reuniunea trilaterală România - Bulgaria - Grecia, la care participă, se discută teme relevante pentru regiunea noastră, dar şi teme de actualitate ale agendei europene şi de securitate. Prim-ministrul României a subliniat „ambiția României” de a intra în Schengen, conform unei postări pe o rețea de socializare.

Economie 2023-10-09 12:49:40

O femelă de elefant a murit sâmbătă la grădina zoologică din Karachi, după o suferință care a dus la reaprinderea criticilor la adresa grădinilor zoologice din Pakistan. Noor Jehan a murit la doar 17 ani, în condițiile în care exemplarele din specia ei trăiesc 60-70 de ani.

Economie 2023-04-23 15:41:15

Președintele rus Vladimir Putin se află joi într-o vizită oficială în Kazahstan, unde are discuții cu președintele țării, Kassym-Jomart Tokayev. Liderul rus a avut însă probleme atunci când a trebuit să îi rostească numele. Și nu este pentru prima dată când se întâmplă asta, scrie Sky News.

Economie 2023-11-09 20:19:44

Nordul Japoniei se confruntă de două săptămâni cu ninsori record, care au provocat mai multe decese, iar Agenţia meteorologică japoneză (JMA) a lansat joi un avertisment legat de producerea unui nou episod de ninsori.

Economie 2025-02-20 12:31:50

Miezul Pământului este supus unor schimbări structurale surprinzătoare, cred cercetătorii. În urma unui nou studiu, oamenii de știință au descoperit în mod neașteptat că miezul interior al planetei noastre își schimbă natura fizică.

Economie 2025-02-11 10:04:46