• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-29 11:54:45
  • Sursa:
Avionul spatial secret al armatei SUA, X-37B, a fost lansat de pe o racheta SpaceX intr-o posibila misiune pe o orbita mai inalta Imagine

X-37B, avionul spaţial secret al armatei americane, care este în întregime robotizat, a decolat joi seară din Florida pentru a şaptea sa misiune. A fost pentru prima dată când a fost lansat de pe o rachetă Falcon Heavy de la SpaceX, capabilă să îl ducă pe o orbită mai înaltă decât până acum, relatează Reuters.

Aeronava Falcon Heavy, compusă din trei nuclee de rachetă cu combustibil lichid legate între ele, a decolat în forţă de pe rampa de lansare de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA de la Cape Canaveral, într-o lansare spectaculoasă transmisă în direct pe internet.

Lansarea a avut loc după mai mult de două săptămâni de porniri false şi întârzieri atribuite vremii nefavorabile şi unor probleme tehnice nespecificate, ceea ce a determinat echipele de la sol să ducă nava spaţială înapoi în hangar înainte de a proceda la zborul de joi.

Acesta a avut loc la două săptămâni după ce propriul avion spaţial robotizat al Chinei, cunoscut sub numele de Shenlong, sau "Dragonul Divin", a fost lansat în cea de-a treia sa misiune pe orbită din 2020, ceea ce adaugă o nouă turnură la rivalitatea tot mai mare dintre SUA şi China în spaţiu.

Pentagonul a dezvăluit puţine detalii despre misiunea X-37B, realizată de Forţa Spaţială a SUA în cadrul programului militar de lansare spaţială de securitate naţională.

Vehiculul construit de Boeing, de mărimea unui autobuz mic şi asemănător cu o navetă spaţială în miniatură, a fost realizat pentru a desfăşura diverse încărcături utile şi pentru a efectua experimente tehnologice în zboruri orbitale care durează ani de zile. La finalul misiunii sale, nava coboară înapoi prin atmosferă pentru a ateriza pe o pistă, la fel ca un avion.

X-37B a efectuat şase misiuni anterioare începând din 2010, în primele cinci dintre ele avionul fiind transportat pe orbită de rachete Atlas V de la United Launch Alliance, o societate mixtă a Boeing şi Lockheed Martin. Cel mai recent, în mai 2020, avionul a fost pus pe orbită de un propulsor Falcon 9 furnizat de SpaceX, compania lui Elon Musk.

Misiunea de joi a marcat însă prima lansare de la bordul rachetei Falcon Heavy a SpaceX, care este mai puternică și capabilă să transporte încărcături utile chiar mai grele decât X-37B, mult mai departe în spaţiu, posibil pe orbita geosincronă, la peste 35.000 km deasupra Pământului.

X-37B, numit şi vehicul de testare orbitală, a fost limitat anterior la zboruri pe orbita joasă a Pământului, la altitudini mai mici de 2.000 km.

Pentagonul nu a precizat la ce înălţime va zbura de această dată avionul spaţial. Dar, într-o declaraţie de luna trecută, Biroul pentru Capacităţi Rapide al Forţelor Aeriene a declarat că misiunea, desemnată de Forţele Spaţiale cu numele de cod USSF-52, va implica testarea unor "noi regimuri orbitale, experimentând cu viitoarele tehnologii de conştientizare a domeniului spaţial".

Astfel de comentarii i-au determinat pe analiştii din industrie şi pe amatorii de lansări spaţiale să speculeze că X-37B s-ar putea îndrepta către o orbită foarte eliptică în jurul Pământului sau chiar către o traiectorie care l-ar putea aduce în apropierea Lunii, o regiune a spaţiului în care Pentagonul a manifestat un interes tot mai mare.

"Poate că se va îndrepta spre Lună şi va lăsa o încărcătură utilă", a declarat Bob Hall, director al firmei de monitorizare a traficului spaţial COMSPOC, care analizează traiectoriile obiectelor orbitale.

Însă, cu cât nava spaţială zboară mai aproape de Lună, cu atât ar putea fi mai dificil să se întoarcă în siguranţă pe Pământ.

Nu a reieşit clar din transmisiunea de joi, pe care SpaceX a declarat că a scurtat-o la cererea armatei, dacă X-37B a ajuns la destinaţia sa din spaţiu. Dar compania a postat ulterior pe X fotografii de la decolare cu titlul: "Falcon Heavy lansează USSF-52 pe orbită".

X-37B transportă, de asemenea, un experiment al NASA pentru a studia modul în care seminţele de plante sunt afectate de expunerea prelungită la mediul dur al radiaţiilor din spaţiu. Capacitatea de a cultiva plante în spaţiu are implicaţii majore pentru menţinerea hranei astronauţilor în timpul viitoarelor misiuni pe termen lung pe Lună şi Marte.

Fără a face publice informații, și avionul spaţial Shenlong al Chinei a fost transportat în spaţiu pe 14 decembrie de o rachetă Long March 2F, un sistem de lansare mai puţin puternic decât Falcon Heavy al SpaceX şi despre care se crede că este limitat la livrarea de încărcături pe orbita joasă a Pământului. Cu toate acestea, generalul Forţelor Spaţiale americane Chance Saltzman a declarat reporterilor la o conferinţă a industriei la începutul acestei luni că se aşteaptă ca China să lanseze Shenlong cam în acelaşi timp cu zborul X-37B, în ceea ce el a sugerat că ar fi o mişcare de concurenţă.

Durata planificată a celei mai recente misiuni X-37B nu a fost făcută publică, dar se presupune că aceasta va dura până în iunie 2026 sau mai târziu, având în vedere modelul predominant de zboruri succesiv mai lungi. Ultima sa misiune a rămas pe orbită timp de mai bine de doi ani înainte de a ateriza în noiembrie 2022.

Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Economie 2024-05-12 19:44:04

Donald Trump se confruntă de marţi cu o punere sub acuzare federală revizuită, care îl acuză că a încercat în mod ilegal să anuleze pierderea alegerilor în 2020, procurorii restrângându-şi abordarea după o decizie a Curţii Supreme a SUA conform căreia foştii preşedinţi beneficiază de o imunitate largă în faţa urmăririi penale, scrie News.ro.

Economie 2024-08-28 11:02:28

Controalele temporare la graniţele Germaniei, introduse în septembrie anul trecut pentru combaterea imigraţiei ilegale, vor fi prelungite cu încă şase luni, a decis miercuri cancelarul german Olaf Scholz, transmite Reuters.Aceste controale „reduc în mod eficient migraţia ilegală", a afirmat liderul social-democrat, în anunţul făcut cu puţin înaintea alegerilor legislative din 23 februarie, pe a căror agendă imigraţia s-a impus ca subiect politic central.Ministerul de Interne german a decis la mijlocul lui septembrie 2024 să extindă controalele la frontieră la toate frontierele terestre ale ţării - inclusiv cu Danemarca, Belgia, Olanda şi Luxemburg - pentru a limita migraţia ilegală. Poliţia de frontieră germană efectua anterior controale la frontierele cu Polonia, Republica Cehă, Austria şi Elveţia.Marţi, cancelarul Scholz l-a acuzat pe liderul opoziţiei conservatoare, Friedrich Merz, cel mai probabil succesor al său, că vrea să "îngroape Europa" cu proiectul de înăsprire a politicii în domeniul imigraţiei, prin introducerea de controale permanente la frontierele ţării pentru blocarea imigranţilor fără documente valide, inclusiv a solicitanţilor de azil.Cu sprijinul AfD, conservatorii din CDU (Uniunea Creştin-Democrată) au reuşit luna trecută să treacă prin Bundestag (camera inferioară a parlamentului) o moţiune fără valoare legală cu măsuri antiimigraţie.Anterior, co-lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), Alice Weidel, ceruse un vot în parlament cu privire la închiderea graniţelor ţării în urma unui atac mortal cu cuţitul petrecut la Aschaffenburg, în landul Bavaria, în care două persoane, printre care un copil de 2 ani, au fost înjunghiate mortal de un afgan de 28 de ani, solicitant de azil.

Economie 2025-02-12 13:28:15

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, vizat de un mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale (CPI), cu sediul la Haga, a declarat, joi seara, că nicio decizie externă nu-l va împiedica „să continue să-şi apere” ţara „în orice fel”, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-11-22 08:24:45

Autoritățile de reglementare din SUA au închis duminică Signature Bank, cu sediul în New York, o importantă instituție financiară din industria criptomonedelor, în încercarea de a preveni extinderea crizei bancare, scrie CNBC.

Economie 2023-03-13 12:12:47

Rusia a anunţat duminică că a cerut Ucrainei extrădarea şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi a altor persoane care, în opinia sa, sunt implicate în „atacuri teroriste” pe teritoriul său, notează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-31 23:53:21

Un tip de grăsime care se acumulează odată cu îmbătrânirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă într-o nouă cercetare publicată vineri.

Economie 2024-04-14 17:12:44

Coreea de Nord a criticat dur planul președintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra Fâșiei Gaza și de a expulza populația palestiniană, numindu-l un act de „măcel și jaf”, relatează Al Jazeera. Phenianul a acuzat SUA de încălcarea suveranității palestiniene și de ambiții hegemonice, într-un comentariu publicat miercuri de presa de stat a Coreei de Nord (KCNA). Regimul nord-coreean a comentat și alte acțiuni controversate ale administrației Trump, precum pretențiile asupra Canalului Panama și Groenlandei.

Economie 2025-02-12 09:16:45