Cele două avioane Typhoon au interceptat o „aeronavă Tu-134, escortată de două avioane de luptă Su-27 și de un avion de transport militar AN-12”, a transmis RAF. Interceptările de acest fel nu sunt ceva nou pentru avioanele NATO din zonă, însă misiunea comună de supraveghere între Regat și Germania este o noutate.
RAF a mai transmis că operațiunea este o asigurare pentru aliații estonieni că țările NATO îi sprijină în aceste momente de tensiune.
Misiunile de supraveghere ale NATO sunt menite să identifice orice avioane care se apropie de spațiul aerian al Alianței și să mențină regiunea în siguranță, a spus Richard Leask, comandant RAF.
RAF are misiuni în Estonia ca parte a Operațiunii Azotize, care are ca scop apărarea față de aeronave care pot provoca îngrijorări în spațiul aerian al țărilor baltice. Regatul Unit va prelua conducerea de la detașamentul german în luna aprilie, iar misiunile comune între aliați vor continua până la finalul lunii.
Cele două interceptări de avioane rusești din această săptămână vin după momentul tensionat în care avioane rusești au lovit intenționat o dronă americană la Marea Neagră, scufundând-o.
