• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-08 11:22:46
  • Sursa:
Avioane F-16 Fighting Falcon vor zbura azi la inaltime mica, in sud-estul tarii Imagine

Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române execută, marţi, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul ţării.

Zborurile vor avea loc la altitudini de 150-2.000 m înălţime faţă de sol.

"Aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant şi menţinerea capacităţii acţionale a Forţelor Aeriene Române.

Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale", precizează Forţele Aeriene, pe Facebook.

 

 

 

Dictatorul rus, Vladimir Putin, a numit la șefia Curții Supreme a Rusiei, o fostă colegă a sa de facultate, ea fiind singura candidată, relatează The Moscow Times.

Economie 2024-04-01 17:25:19

Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele Unite în valoare de până la 28 de miliarde de dolari, de la aţă dentară până la diamante, relatează CNBC.

Economie 2025-04-06 17:29:58

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă salută adoptarea Legilor Educației de către Parlamentul României. „Guvernul pe care îl conduc înțelege importanța Educației pentru întreaga societate. Dincolo de modificările și reformele în plan legislativ, asigurăm rezervele necesare și avem determinarea să găsim soluții la toate problemele acumulate de-a lungul timpului”, se arată într-un mesaj postat pe pagina oficială a Guvernului. În același timp, Ciucă transmite că rămâne deschis la discuții cu sindicaliștii din Educație și face apel către profesori să revină la catedră. 

Economie 2023-05-22 20:33:47

Aflați la Washington D.C., de unde transmit cele mai importante informații despre alegerile din SUA, jurnaliștii Digi 24, Liliana Ruse și Cosmin Prelipceanu au discutat cu Iulia Huiu, CEO al Great Empowerment Consulting, o companie de consultanță la Washington, despre posibilele surprize de la acest scrutin. De unde pot apărea acestea în cursa pentru Casa Albă, în contextul în care sondajele îi dau pe Kamala Harris și pe Donald Trump la o diferență mică de scor, dar și care e cea mai bună variantă pentru România, aflați din interviul de mai jos.

Economie 2024-11-07 22:28:33

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un apel miercuri pentru liniștirea populației și a subliniat că România nu este atacată, că nu e niciun pericol, că situația este sub control și că e normal ca statul să ia anumite măsuri. „Nu ne atacă nimeni, oameni buni. Haideţi să liniştim populaţia, că o luăm razna cu toţii”, a spus Ciolacu. 

Economie 2023-09-13 11:53:31

Poliţiştii au făcut, de la finalul lunii septembrie, peste 1.200 de controale în cadrul operaţiunii „Pirotehnic”, fiind constatate peste 220 de infracţiuni. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de aproape 190.000 de lei şi au fost indisponibilizate peste 37 de tone de articole pirotehnice, informează Poliția română într-un comunicat preluat de Agerpres.

Economie 2024-12-18 11:19:50

Companiile Pfizer și BioNTech pregătesc un vaccin care vizează două dintre afecțiunile care continuă să facă victime: Covid-19 și gripă. Companiile au lansat un studiu clinic pentru a testa vaccinul combinat. Recent, un voluntar din America a primit deja o doză. Experții sugerează din ce în ce mai mult că vor fi necesare stimulente anuale de coronavirus, scrie Forbes.

Economie 2022-11-04 10:04:43

Numărul de buletine care pot fi făcute pe o singură adresă ar putea fi limitat, printr-un proiect de lege ajuns în Parlament. Scopul e să stopeze fenomenul luării în spațiu, care a căpătat proporții - sunt cazuri în care, în acte, mii de oameni stau în același apartament.

Economie 2022-10-24 18:50:54