• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-28 13:29:57
  • Sursa:
Avertismentul unui diplomat rus: Finlanda va fi prima tara care va suferi daca escaladeaza tensiunile dintre Rusia si NATO Imagine

Finlanda va fi prima țară care va suferi în cazul unei escaladări a tensiunilor dintre Rusia și NATO, a declarat joi un diplomat rus de rang înalt, citat de agenția de știri RIA, potrivit Reuters.

Finlanda a aderat la NATO în acest an, după ce a menținut un statut neutru timp de decenii, o mișcare despre care Rusia spune că a transformat Helsinki într-un actor ostil, în opinia sa.

„Ei au trăit în pace și au ajuns brusc între Rusia și NATO ca membru al acestei alianțe, dar din moment ce sunt vecinii noștri, dacă, Doamne ferește, va exista o escaladare, ei vor fi primii care vor suferi”, a declarat Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Rusiei la organizațiile internaționale de la Viena.

Finlanda a semnat un acord de cooperare în domeniul apărării cu Statele Unite, fapt ce a înfuriat Rusia.

Vladimir Putin a acuzat Occidentul că „a antrenat Finlanda în NATO” şi a afirmat că această aderare va crea „probleme” acolo unde „nu erau”.

Finlanda, care a respins o invazie sovietică în iarna anilor 1939-1940, a evitat timp de decenii să se alăture NATO de teamă să nu-şi supere gigantul vecin. Dar relaţiile lor s-au deteriorat considerabil din februarie 2022, iar ofensiva rusă din Ucraina a determinat Finlanda, îngrijorată de securitatea sa, să se alăture NATO în aprilie 2023.

Unul dintre cei trei polițiști care l-au găsit în pădure pe băiețelul de doi ani pentru găsirea căruia a fost o mobilizare uriașă a povestit la Digi24 cum a fost găsit copilul.  

Economie 2024-03-19 17:18:42

Un eventual conflict declanșat în regiunea Indo-Pacifică, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre China și Taiwan, ar fi ceva „oribil”, judecând după amploarea și efectele devastatoare ale actualului război din Ucraina, a declarat zilele trecute generalul-maior Joel Vowell, comandantul forțelor militare ale SUA din Japonia. Generalul american a adăugat că liderii militari japonezi cu care s-a întâlnit „iau notițe” despre ce se întâmplă în Ucraina și a prezentat chiar și o analogie, în acest sens: astfel, în cazul unui conflict în Taiwan, japonezii compară China cu Rusia, Taiwanul cu Ucraina, Japonia cu Polonia și Filipine cu România.

Economie 2023-04-23 19:07:19

România a fost şi va rămâne "spaţiu de siguranţă şi linişte" pentru valurile de refugiaţi ucraineni, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, subliniind că ţara noastră şi-a asumat din prima clipă rolul de partener de încredere european şi internaţional în gestionarea acestei crize.

Economie 2023-01-13 14:46:28

Michelle Yeoh, actrița care are rolul principal în filmul „Everything Everywhere All at Once“, este prima femeie de origine asiatică ce a câștigat la această categorie în istoria de 95 de ani a galei. Și pelicula și-a adjudecat premiul pentru cel mai bun film. Născută în Malaezia, Michelle Yeoh a devenit la 60 de ani prima femeie din Asia cu Oscar la categoria cea mai bună actriță în rol principal, după o carieră de 40 de ani în lumea filmului.

Economie 2023-03-13 12:36:01

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris, transmite Agerpres.

Economie 2023-11-13 23:35:32

Vânzările secrete de diamante ruseşti, în valoare de câteva sute de milioane de dolari în fiecare lună, creează diviziuni într-un comerţ mondial care se întinde de la atelierele de tăiere din Bombay până la magazinele de lux de pe Fifth Avenue, New York, scrie Bloomberg.

Economie 2022-09-18 21:27:11

O pată de petrol întinsă pe o arie de 220 de kilometri s-a format în largul coastei Yemenului, în Marea Roșie, după ce rebelii Houthi au bombardat și avariat grav un petrolier. Anunțul a fost făcut de un ONG pentru protecția mediului, miercuri, conform AFP, citat de Agerpres.

Economie 2024-07-17 18:09:05

Ministrul ungar al de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Donald Trump reprezintă speranţa păcii pentru lume, spunând că acesta este  motivul pentru care este cel mai important lucru este că fostul președinte candidează din partea Partidului Republican.

Economie 2024-07-24 10:35:49