• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-13 17:44:13
  • Sursa:
Avertismentul premierului britanic: Rusia ne ameninta cerul, apele, strazile si securitatea nationala Imagine

Un acord de pace în Ucraina este necesar pentru a ne asigura că preşedintele rus Vladimir Putin nu-şi va menţine „strânsoarea sufocantă” asupra economiilor europene, a declarat joi premierul britanic Keir Starmer.

Starmer a spus că, fără un acord de pace durabil, preşedintele rus va continua să provoace instabilitate economică şi politică în Europa, transmite dpa, potrivit Agerpres. 

Discuţii între SUA şi Rusia sunt aşteptate joi la Moscova, după ce Ucraina a fost de acord cu ideea unei încetări a focului de 30 de zile, ca prim pas spre încheierea războiului.

Dar Iuri Uşakov, consilierul pe politică externă al lui Putin, a declarat deja că o încetare a focului ar acorda o „pauză temporară armatei ucrainene", ajutând forţele Kievului într-un moment în care Rusia avansează pe front şi este pe punctul de a-i împinge dincolo de graniţele sale pe soldaţii ucraineni care au ocupat din vara trecută un sector din regiunea rusă Kursk.

„Cred profund că, dacă nu asigurăm o pace justă şi durabilă, atunci această nesiguranţă, pe care am simţit-o deja, va continua”, a explicat şeful guvernului britanic.

„Şi asta înseamnă, aici, preţuri şi facturi mai mari, o criză a costului vieţii care va dura şi mai mult timp, dacă vreţi, o strânsoare sufocantă asupra viitorului nostru, care va fi mult, mult mai greu pentru noi de abordat”, a avertizat el.

„Ştim câteva lucruri de bază: apetitul lui Putin pentru conflict şi pentru haos există deja şi nu va face decât să crească. Iar Rusia ne ameninţă deja cerul, apele, străzile şi securitatea naţională”, a spus Starmer.

El a declarat că orice acord de pace ar trebui să permită Ucrainei să fie „suverană şi în siguranţă”. În acelaşi timp, Starmer şi-a apărat decizia de a oferi trupe britanice unei forţe de menţinere a păcii pentru a garanta respectarea unui viitor acord de pace.

„Au mai existat înţelegeri în Ucraina care nu au fost respectate. Nimeni nu le-a apărat, iar Putin a depăşit din nou limita atunci când a vrut”, potrivit lui Starmer.

„Asta nu este bine pentru Ucraina. Nu este bine pentru Europa şi nu este bine pentru noi”, a insistat premierul britanic.

Factura de gaze naturale va putea fi achitată eşalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni, potrivit unui proiect de Ordin lansat în consultare publică de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Economie 2023-02-23 17:23:44

Atacurile cibernetice de tip phishing, care de cele mai multe ori se propagă prin intermediul unor mesaje-capcană trimise pe e-mail, devin tot mai periculoase, din cauză că mesajele sunt din ce în ce mai bine scrise în limba română, astfel încât potenţialele victime pot fi păcălite mai uşor, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

Economie 2023-01-09 13:05:52

Moscova va lua măsuri de precauţie corespunzătoare dacă NATO desfăşoară forţe şi infrastructuri nucleare mai aproape de granițele Rusiei, a avertizat sâmbătă viceministrul rus de externe, Aleksandr Gruşko.

Economie 2022-05-14 12:41:59

Documente declasificate ale CIA arată că agenții americani au continuat să-l caute pe Adolf Hitler în America de Sud timp de un deceniu după ce lumea întreagă credea că acesta este mort. Recent, Argentina a anunțat că va desecretiza documente guvernamentale legate de naziștii care s-au refugiat pe teritoriul său la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, informează New York Post.

Economie 2025-04-13 10:47:00

Expertul în educație Marian Staș a vorbit, luni, la Interviurile Digi24.ro despre cele mai mari probleme ale școlii românești. Staș consideră că „80% din ce se întâmplă în școala românească este de o mediocritate strigătoare la cer” din cauza unor factori care concură. 

Economie 2024-09-09 18:30:05

S-au împlinit șase luni de la începerea invaziei ruse în Ucraina. The Guardian publică în această zi o listă cu cinci previziuni la care să ne așteptăm în următoarele șase luni.

Economie 2022-08-25 11:41:46

O bucată din insula croată în formă de inimă din Marea Adriatică denumită de turiști "Insula Dragostei" este scoasă la vânzare, scrie Reuters.

Economie 2023-02-13 13:52:13

Primarul general al Capitalei, care și-a anunțat canidatura ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat joi că România, în actualul context mondial, trebuie să-și crească progresiv cheltuielile militare până în anul 2030.

Economie 2025-02-13 14:27:29