• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-03 21:37:06
  • Sursa:
Avertisment din SUA. Sapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool Imagine

Băuturile alcoolice ar trebui să poarte pe etichetă un avertisment cu privire la riscurile de cancer, a spus vineri Chirurgul General al SUA, relatează Reuters. Imediat după această declaraţie acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice au început să scadă.

Consumul de alcool creşte riscul în cazul a cel puţin şapte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, de colon şi de ficat, însă majoritatea consumatorilor americani nu sunt conştienţi de acest lucru, a spus Vivek Murthy, chirurgul general al SUA.

Chirurgul general al SUA este o funcţie guvernamentală, echivalentă cu şeful sănătăţii publice. Chirugul geneneral trebuie să ofere americanilor cele mai bune informaţii ştiinţifice disponibile cu privire la modul de îmbunătăţire a sănătăţii lor.

Murthy a cerut, de asemenea, ca orientările privind limitele de consum de alcool să fie reevaluate, astfel încât oamenii să poată cântări riscul de cancer atunci când decid dacă să bea sau cât să bea, alături de avertismentele actuale privind defectele congenitale şi deficienţele în conducerea maşinilor.

„Consumul de alcool este a treia cauză prevenibilă de cancer în Statele Unite, după tutun şi obezitate, crescând riscul pentru cel puţin şapte tipuri de cancer”, a declarat biroul lui Murthy într-o declaraţie care însoţeşte noul raport.

Documentul mai stipulează că alcoolul este vinovat pentru 100.000 de cazuri de cancer şi 20.000 de decese cauzate de cancer în SUA în fiecare an, mai mult decât cele 13.500 de decese cauzate de accidente rutiere asociate alcoolului.

„Legătura directă dintre consumul de alcool şi riscul de cancer este bine stabilită pentru cel puţin şapte tipuri de cancer indiferent de tipul de alcool (de exemplu, bere, vin şi băuturi spirtoase) care este consumat”, se arată în raport. Este vorba inclusiv de cancere ale esofagului, gurii, gâtului şi laringelui.

Noul raport recomandă ca furnizorii de asistenţă medicală să încurajeze depistarea consumului de alcool şi trimiterea la tratament, după caz, iar eforturile de sensibilizare generală să fie extinse.

După această declaraţie, acţiunile companiilor de băuturi alcoolice Europa Diageo şi Pernod Ricard au scăzut cu peste 3%, în timp ce producătorii de bere Heineken şi Anheuser-Busch InBev au înregistrat, de asemenea, scăderi. Acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice cotaţi în SUA - Constellation Brands, Brown-Forman Corp şi Molson Coors - au scăzut între 1% şi 2% în primele şedinţe de tranzacţionare. 

Băuturile alcoolice din Statele Unite poartă în prezent o etichetă de avertizare sanitară care le sfătuieşte pe femeile însărcinate să nu bea şi precizează că, de asemenea, consumul afectează capacitatea unei persoane de a conduce o maşină sau de a folosi utilaje. Această etichetă nu s-a schimbat din 1988, de când a fost concepută.

Turcia şi Brazilia au fost principalii importatori de motorină şi păcură rusească, după ce a UE a interzis complet importurile de produse petroliere ruseşti transportate pe cale maritimă, arată datele analizate de Reuters.

Economie 2024-10-08 14:45:49

O dispută pe tema limbilor minoritare ar putea amenința alianța dintre Robert Fico și Viktor Orban, scrie POLITICO. Un nou proiect de lege, divulgat de presa locală, interzice folosirea limbilor minoritare în Slovacia, în transportul public, la oficiile poștale sau în meniurile restaurantelor și va majora de 20 de ori sancțiunile pentru nerespectarea legii, până la 15.000 de euro.

Economie 2024-11-12 19:03:17

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat liniile defensive consolidate cu fortificaţii ridicate recent în provincia Harkov (nord-est), ca pregătire pentru o eventuală ofensivă majoră a armatei ruse. Atacurile şi bombardamentele ruseşti în această zonă s-au intensificat, în vreme ce armata ucraineană se află în criză de oameni şi muniţii.

Economie 2024-04-09 18:54:07

Un bărbat din California, care a violat o fată de 9 ani și o femeie de 32 de ani care ieșise la alergat și a încercat apoi să dea vina pe fratele lui geamăn, a fost condamnat la 140 de ani de închisoare, potrivit Sky News.

Economie 2024-02-01 08:00:33

Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmează să fie proiectat cel mai recent film al său şi unde este aşteptat, potrivit avocatului său, citat de AFP.

Economie 2024-05-13 20:39:36

O femeie a murit, iar o persoană rănită a fost preluată de ambulanţă pentru îngrijiri, după un accident rutier petrecut vineri pe drumul naţional DN 22A, pe raza comunei Topolog.

Economie 2022-10-14 17:42:48

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, în conferinţa comună cu preşedintele PPE, Manfred Weber, despre reacţia liderilor PPE la listele comune PNL-PSD la europarlamentare, că aceştia au înţeles demersul şi sunt ţări care au încercat să urmeze modelul, după alegeri.

Economie 2024-03-05 15:44:26

Deși a încercat să „dreagă busuiocul”, cum s-ar zice la noi, vicepreședintele american JD Vance stârnește tensiuni diplomatice în relația SUA-Europa. Și asta, pentru că a criticat, marți, planul pentru menținerea păcii în Ucraina promovat de Franța și de Marea Britanie, pe care le-a numit țări „oarecare, care nu au mai luptat într-un război de 30 de ani”. Mai mulți oficiali britanici au reacționat după comentariile sale, scrie The Guardian.

Economie 2025-03-04 20:19:59