• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-07 17:17:39
  • Sursa:
„Avem nevoie de o armata europeana”. Italia spune ca UE trebuie sa-si formeze o armata proprie combinata Imagine

Uniunea Europeană ar trebui să îşi formeze propria armată combinată care ar putea juca un rol în menţinerea păcii şi în prevenirea conflictelor, a declarat ministrul italian de externe, Antonio Tajani, potrivit Reuters.

Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, Tajani a declarat că o cooperare europeană mai strânsă în domeniul apărării este o prioritate pentru partidul Forza Italia, pe care îl conduce.

„Dacă vrem să fim apărători ai păcii în lume, avem nevoie de o armată europeană. Iar aceasta este o precondiţie fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă”, a declarat el în interviul publicat duminică.

„Într-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia - cu crize din Orientul Mijlociu până în Indo-Pacific - cetăţenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejaţi decât de ceva care există deja, şi anume Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Cooperarea europeană în domeniul apărării a căpătat o importanţă sporită pe agenda politică de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani. Cu toate acestea, eforturile s-au concentrat mai mult pe extinderea NATO, Finlanda, ţară membră a UE, aderând la alianţă anul trecut, iar Suedia fiind, de asemenea, pe cale să devină membru.

Tajani a mai spus că Uniunea Europeană, formată din 27 de state membre, ar trebui să îşi eficientizeze conducerea şi să aibă o singură preşedinţie, în locul actualei structuri formate dintr-un preşedinte al Consiliului European şi un preşedinte al Comisiei Europene.

Ministrul de externe a devenit liderul Forza Italia după moartea lui Silvio Berlusconi anul trecut. Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul indicator al popularităţii partidului după pierderea fostului său lider carismatic.

Sindicaliștii din Educație au anunțat continuarea grevei generale a profesorilor, respingând astfel ultima ofertă, de majorare salarială, înaintată de Guvern. Executivul le-a propus cadrelor didactice și personalului nedidactic o creștere salarială de 1000 de lei brut, respectiv 400 de lei brut, urmată de o majorare a salariilor etapizată în următorii trei ani, prin viitoarea lege a salarizării.

Economie 2023-06-01 00:10:10

Sunt percheziții de amploare luni dimineață la persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, contrabandă și alte infracțiuni economice grave. Peste 80 de descinderi au loc la casele suspecților.

Economie 2024-05-27 08:41:51

Rușii au instalat pe scena de concerte a Filarmonicii din Mariupol cuști de fier în care vor fi judecați foștii luptători ucraineni de la Azovstal. Practic, întreaga clădire a Filarmonicii a fost transformată în tribunal, iar autoritățile ruse plănuiesc să înceapă procesul luptătorilor de la Azovstal chiar de Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, conform serviciilor secrete ala armatei ucrainene.

Economie 2022-08-19 12:41:02

Canada este pregătită să se alăture proiectului de dezvoltare a scutului antirachetă „Iron Dome” propus de Donald Trump, a declarat joi ministrul canadian al apărării, Bill Blair, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite, notează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2025-02-07 08:59:59

Dincolo de aglomerație, podurile, pasarelele sau viaductele devin adevărate capcane pentru șoferi. Deși apasă pedala de accelerație încrezători când văd că temperaturile nu au ajuns la limita de îngheț, pe construcțiile suspendate poleiul provoacă accidente în lanț, așa cum s-a întâmplat recent la Brașov. Specialiștii o numesc „gheață neagră” și spun că e nevoie de multă atenție.

Economie 2022-12-12 08:13:40

Aliaţii Ucrainei i-au promis, vineri, acesteia noi ajutoare militare ce însumează aproximativ 21 de miliarde de euro, a anunţat ministrul britanic al Apărării, John Healey, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres. 

Economie 2025-04-11 15:34:07

Fâșia Gaza se confruntă cu o criză „iminentă” de sănătate publică din cauza faptului că regiunea rămâne fără apă, a avertizat luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează CNN.

Economie 2023-10-16 21:25:56

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat săptămâna aceasta că va sprijini Găgăuzia, teritoriul autonom din cadrul Republicii Moldova, după întâlnirea cu liderul pro-Moscova al teritoriului, Evghenia Guțul, transmite politico.eu.

Economie 2024-03-07 16:04:58