• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-26 18:06:31
  • Sursa:
Autorul atacurilor cu maceta in doua biserici din Spania este un marocan care urma sa fie deportat Imagine

Suspectul arestat după atacurile cu maceta din două biserici din sudul Spaniei este un marocan în vârstă de 25 de ani, care urma să fie deportat, a confirmat joi poliţia spaniolă.

Reuters reaminteşte că tânărul a fost arestat miercuri seara, după ce s-a aflat că un bărbat înarmat cu o macetă a atacat mai mulţi oameni în bisericile San Isidro şi Nuestra Senora de la Palma, aflate la circa 300 de metri una de alta, în oraşul-port Algeciras; un preot a fost ucis, iar altul rănit.

Miercuri noaptea, suspectul a fost condus de poliţie la locuinţa sa, unde s-a efectuat o percheziţie, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Arestatul urma să fie transferat joi la Madrid, pentru a compărea în faţa unui magistrat al Înaltei Curţi, sub acuzaţia de terorism.

O sursă din poliţie a dezminţit ştirile din presa locală conform cărora suspectul se afla sub supravegherea unor agenţi de securitate în zilele sau lunile dinaintea atacurilor, informează Agerpres. El nu a mai fost condamnat pentru terorism sau alte infracţiuni, a afirmat aceeaşi sursă, care a cerut agenţiei Reuters să nu îi dezvăluie identitatea, având în vedere că subiectul este delicat.

Marocanul nu se afla în Spania în condiţii legale, iar procesul pentru deportarea sa începuse din iunie anul trecut, nefiind încă finalizat, a dezvăluit sursa respectivă.

Atacatorul l-a făcut să fugă din biserica Nuestra Senora de La Palna pe sacristanul Diego Valencia, apoi l-a atacat în piaţa aglomerată din faţa bisericii, au relatat poliţia şi grupuri bisericeşti.

Rănit de mai multe ori cu cuţitul, preotul Antonio Rodriguez de la biserica San Isidro a fost operat miercuri noaptea, iar starea sa este stabilă, a declarat televiziunii TVE primarul din Algeciras, Jose Antonio Laudaluce, adăugând că lama macetei a trecut foarte aproape de coloana vertebrală a preotului. Rodriguez "a pierdut mult sânge, targa era îmbibată de sânge, dar dacă totul merge bine va fi externat astăzi, la sfârşitul zilei", a mai spus edilul.

Se pare că au mai fost rănite încă trei victime, dar poliţia nu a confirmat.

Primăria din Algeciras a declarat o zi oficială de doliu. Joi la prânz, primarul urma să prezideze o adunare publică în faţa bisericii unde a fost ucis Valencia, după ce a cerut ministerului de interne măsuri sporite de securitate.

În oraş era aşteptat şi ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska. El a declarat că percheziţia domiciliară va permite poliţiei să stabilească dacă atacurile au avut caracter terorist. "Nu au fost implicate alte persoane în cele întâmplate", a susţinut el.

Portul Algeciras din Andaluzia este principalul punct de intrare în Spania pentru marocani.

Cel mai grav atentat islamist de pe teritoriul spaniol a avut loc în 2004, când în urma detonării unor bombe în sistemul feroviar din Madrid au fost ucişi 192 de oameni şi răniţi peste 1800. Înalta Curte a stabilit că atacatorii aveau legături cu Al Qaeda şi cu Grupul Combatant Islamic din Maroc. În 2017, mai mulţi militanţi islamişti au intrat cu o furgonetă în mulţimea de pe Las Ramblas din Barcelona, omorând 16 oameni şi rănind aproape 200 în unul din cele mai populare situri turistice.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a acuzat USR, partidul care a inițiat moțiunea simplă împotriva sa, de „subminarea sectorului energetic românesc”. Despre moțiune, acesta a spus că a fost făcută „exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje”. Ministrul spune că „USR sperie românii cu facturile de la gaze și curent” și i-a îndemnat pe liderii săi și pe alții din Opoziție să-și arate facturile.

Economie 2022-09-06 16:57:23

Un incendiu de pădure care a distrus sute de case în orașul Jasper din Canada este cel mai mare incident de acest gen înregistrat vreodată în Parcul Național Jasper în ultimul secol și ar putea să continue să ardă și luni de zile de acum înainte, potrivit oficialilor. Locuitorii orașului trăiesc un coșmar care pare că nu se mai termină, iar autoritățile sunt neputincioase în ciuda faptului că s-au pregătit ani de zile pentru a preveni un astfel de dezastru, potrivit BBC.

Economie 2024-07-30 07:00:09

Un copac uriaș din Sierra Leone, vechi de sute de ani, aflat în capitala Freetown, a fost doborât de o furtună violentă, informează BBC.

Economie 2023-05-25 17:39:41

Au fost negocieri intense în Chiajna, județul Ilfov, unde un bărbat și-a sechestrat în casă, timp de mai bine de 24 de ore, fetița de 5 ani. Bărbatul s-a certat cu soția, a lovit-o și apoi a alungat-o de acasă. Poliția a trimis echipe de negociatori la fața locului și, după o zi, bărbatul a acceptat să vorbească cu avocata sa. A fost una dintre cele mai lungi negocieri din istoria Poliției Române. 

Economie 2023-05-05 17:46:32

După ce guvernul iranian practic a blocat accesul la internet din cauza protestelor care continuă, oamenii au început să își cumpere dispozitive Starlink pentru a putea naviga pe internet.

Economie 2022-10-18 11:27:25

Ungaria a anunțat luni că nu va vota pentru reforma pieței comunitare de energie electrică, propusă de Comisia Europeană. Oficialii de la Budapesta consideră "inacceptabilă" anularea posibilităţii statului de a interveni în stabilirea preţurilor la nivel naţional, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres."Ungaria va vota cu «Nu» la propunerea Executivului de la Bruxelles, în ceea ce privește reforma pieţei de electricitate, care ar anula prerogativa guvernelor statelor membre de menţine la un nivel scăzut preţurile la energia electrică", a anunţat ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, cu ocazia declaraţiilor făcute presei, la Luxemburg, pe care le-a postat pe pagina sa de Facebook.Potrivit ministrului, Bruxelles-ul vrea să îşi adjudece dreptul de a decide când este criză energetică şi dacă autorizează ca statele să introducă preţuri plafonate pentru anumite surse de energie.Szijjártó a reamintit că Ungaria a câştigat deja un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că Bruxelles-ul "nu are dreptul de a limita competenţele naţionale în acest domeniu".Comisia Europeană a îndemnat miniştrii responsabili cu energia din cele 27 de state membre să ajungă "cât mai repede" la un acord privind reforma pieţei de energie electrică, astfel încât să fie pregătită pentru a contracara posibilele crize în viitor şi să permită accelerarea investiţiilor în surse regenerabile.Obiectivul sesiunii Consiliului Energie este ajungerea la un acord privind reforma pieţei de energie electrică, care ulterior ar trebui negociat în Parlamentul European, o fază care va avea loc în a doua parte a anului, când Spania va prelua preşedinţia rotativă a UE.Totodată, Peter Szijjártó preconizează că vor fi "discuţii mari" legate de acest subiect. În opinia sa, guvernanţii ţărilor membre sunt cei care au capacitatea de a găsi soluţii la dificultăţi şi nu "procedurile birocratice extrem de lungi de la Bruxelles". 

Economie 2023-06-20 18:13:27

Una dintre persoanele care ar fi participat la violențele din 9 martie, atunci când Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu, este un fost adjunct al șefului ISU Ialomița, potrivit surselor Digi24. Acum este locotenent-colonel în rezervă.

Economie 2025-04-17 17:20:15

O rachetă rusească a ucis vineri seara patru oameni, printre care şi un copil, în oraşul Dnipro din estul Ucrainei, au anunţat sâmbătă autorităţile locale. Alte 20 de persoane, inclusiv copii, au fost rănite.

Economie 2024-10-26 17:24:37