Duminică are loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, un eveniment istoric pentru ortodoxie, care va aduna zeci de mii de oameni, oficiali și pelerini veniți din toată colțurile țării. La 15 ani de când a început construcția, Catedrala se deschide cu o listă de recorduri, care o propulsează în vârful ierarhiei celor mai mari lăcașuri ortodoxe din lume.
„Aproximativ 150 de pelerini s-au adunat astăzi în fața Săli Sporturilor din Cluj-Napoca, de unde au plecat spre București cu trei autocare. Ei vor participa mâine la slujba de sființire a picturii Catedralei Naționale, un eveniment religios de amploare.
Alte grupuri de credincioș din Cluj s-au îmbarcat din diverse parohii, astfel că numărul total al participanților din județ depășește 1.000. Noi am vorbit cu o parte dintre ei și să știți că ne-au mărturisit că e un eveniment important pentru ei, astfel că și-au rezervat loc în autocare chiar și cu patru luni înainte de eveniment.
Mobilizarea este una națională. Din Maramureș circa 300 de pelerini s-au adunat la Catedrala Sfânta Treime din Baia Mare, unde participă la o slujbă de rugăciune și primesc bine cuvântarea preoților înainte de plecare”, relatează jurnalista Digi24, Bianca Timșa.
Dealul Arsenalului, așa se numește bucata de pământ pe care s-a ridicat Catedrala Națională, a cărei construcție a început, efectiv, în 2010. Lăcașul depășește acum în înălțime Parlamentul, colosul administrativ pentru care regimul comunist a sacrificat acum 45 de ani unul dintre cele mai vechi cartiere din București, inclusiv trei biserici demolate complet și două mutate, ascunse vederii în spatele Capitalei imaginate de dictator.
Selectarea proiectului și alegerea constructorilor s-au întins pe trei ani, iar lucrările au durat 15 ani și au costat 270 de milioane de euro.
Cel mai mare lăcaș ortodox din lume are o înălțime de 127 de metri, ferestrele superioare oferă o perspectivă completă asupra Bucureștiului, dar și spre interiorul care ocupă mai bine de 13 mii de metri pătrați.Din cele aproape 400 de ferestre ale Catedralei, 120 sunt vitralii. Lumină dau și cinci candelabre din bronz cu podoabe de piatră albă şi cruci patriarhale.
Edificiul are 8 lifturi și 6 clopote care, împreună, cântăresc 33 de tone, cu o durată de viață estimată la 400 de ani. Înălțimea clopotului mare depășește 3 metri.
Găzduite de turnul clopotniță, la mai bine de 60 de metri înălțime, cele șase clopote vor putea fi auzite de la 15 km distanță, practic din toată capitala. Demn de un record mondial este și clopotul principal - e cel mai mare cu balans liber din lume.Cele 28 de uși de bronz ale Catedralei sunt coordonate computerizat, iar în caz de alarmă se deschid simultan.
Clădirea Catedralei Naționale a fost proiectată să reziste la cutremure cu magnitudine peste 8,5.
Slujba de Sfinţire a picturii Catedralei Naţionale are loc duminică, la ora 12.30. Invitaţii oficiali din interiorul lăcaşului se vor închina primii în Sfântul Altar, urmaţi de grupurile din eparhii. Credincioşii vor avea acces în interior numai după ora 20.00.
Evenimentele legate de Sfinţirea picturii Catedralei Naţionale vor avea loc după următorul program liturgic:
Conform spaţiului interior disponibil al Catedralei, în timpul Sfintei Liturghii şi a slujbei de Sfinţire a picturii Catedralei Naţionale vor avea acces în Catedrală numai invitaţii oficiali, în număr de 2.500 de persoane.
