Israelul s-a clasat pe locul al doilea, cu Yuval Raphael – o supraviețuitoare a atacurilor Hamas din 7 octombrie – care a câștigat sprijinul publicului cu piesa „New Day Will Rise”. Estonia s-a clasat pe locul al treilea, iar San Marino a ocupat ultimul loc.
Înainte de finală, JJ a declarat pentru CNN: „Mă simt foarte, foarte smerit și onorat că opera mea artistică este atât de bine primită. Acesta este genul de muzică pe care vreau să o fac în continuare”.
„Am avut un an destul de greu și am vrut să scriu despre experiența mea personală cu iubirea irosită și neîmpărtășită”, a spus el, adăugând că, dacă va câștiga finala de sâmbătă, „probabil că voi izbucni în lacrimi și apoi îmi voi suna familia”.
Marea finală a Eurovision este un eveniment important în calendarul LGBTQ+ și atrage interesul întregului continent, prezentând unii dintre cei mai talentați, excentrici și variati artiști din Europa.
Sâmbătă, pe scenă au urcat o formație letonă de etno-pop formată din șase membri, a cărei piesă fermecătoare a îmbinat un cântec popular cu imagini din basme; o formație ucraineană inspirată de glam rock; un artist estonian excentric care a caricaturizat cultura italiană a cafelei; și un duo albanez a cărui piesă obsedantă „Zjerm” a devenit preferata fanilor.
Apariția zvonită a Celinei Dion, care a câștigat Eurovisionul pentru Elveția în 1988 și care, alături de ABBA, este cea mai celebră absolventă a concursului, nu s-a concretizat.
Deși organizatorii insistă că Eurovisionul este un eveniment apolitic, concursul este de mult timp implicat în tensiunile continentului. Rusia și Belarus au fost interzise în urma invaziei Moscovei în Ucraina, iar participarea Israelului a fost contestată de o parte a fanilor din cauza războiului în curs din Gaza.
Reprezentanta Iraelului, Raphael, care participa la festivalul de muzică Nova când Hamas a lansat atacurile transfrontaliere în octombrie 2023, a cântat într-o arenă în care fluturau steaguri palestiniene, în urma unei modificări a regulamentului Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU).
La sfârșitul reprezentației sale de sâmbătă, un bărbat și o femeie au încercat să ia cu asalt scena, potrivit EBU. „Unul dintre cei doi agitatori a aruncat cu vopsea și a lovit un membru al echipei. Membrul echipei este teafăr și nimeni nu a fost rănit”, a declarat EBU într-un comunicat pentru CNN.
România nu a participat la ediția de anul acesta a Eurovision, iar concursul nu a fost transmis de televiziunea națională, potrivit regulilor organizatorilor, dar a putut fi urmărit online, pe canalul de YouTube Eurovision.
