• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-30 12:12:41
  • Sursa:
Australia se pregateste pentru un referendum istoric: Pe 14 octombrie, australienii vor vota pentru drepturilor aborigenilor Imagine

Australia va organiza pe 14 octombrie un referendum asupra drepturilor aborigenilor, menit să le confere acestora o „voce” în Parlament, proiect ce scindează această ţară, informează miercuri AFP.

„În această zi, fiecare australian va avea ocazia unică să unească ţara noastră şi să o schimbe în mai bine”, a declarat prim-ministrul australian Anthony Albanese, care a fixat data referendumului pentru 14 octombrie. „Îi îndemn pe toţi australienii să voteze 'da'”, a insistat el.

Dacă proiectul va fi adoptat, aborigenii australieni, ai căror strămoşi trăiau pe continent încă de acum cel puţin 60.000 de ani, vor fi recunoscuţi pentru prima dată în Constituţie şi vor avea dreptul de a fi consultaţi de guvern cu privire la legile cu impact asupra comunităţilor lor.

Însă, în condiţiile în care susţinătorii votului „da” nu sunt deocamdată în fruntea sondajelor, unii sunt îngrijoraţi că un eşec al referendumului ar putea scinda şi mai mult societatea australiană şi ar putea umbri imaginea ţării pe plan internaţional.

„A vota 'nu' nu duce nicăieri, aceasta înseamnă să nu schimbi nimic. A vota 'nu' închide uşa în faţa acestei oportunităţi de a merge înainte”, a declarat Albanese, cerând ţării sale „să se arate la înălţimea situaţiei”. „Nu închideţi uşa în faţa următoarei generaţii de australieni aborigeni”, a adăugat Albanese, citat de Agerpres.

În opinia militanţilor votului pozitiv, reforma ar putea remedia inechităţile cu care se confruntă aborigenii australieni.

Susţinătorii lui 'nu' sunt îngrijoraţi că această reformă ar putea viza Constituţia australiană şi mulţi aborigeni cred că propunerea nu va merge prea departe.

La peste 200 de ani de la colonizarea de către britanici şi persecutarea aborigenilor care a urmat, aceste populaţii sunt mai susceptibile de a fi sărace, subeducate, bolnave sau în detenţie.

Miniştrii europeni de externe au aprobat încă un pachet de ajutor militar oferit Ucrainei de UE, în valoare de 500 de milioane de euro, a anunţat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite agenţia DPA.

Economie 2022-07-18 17:03:52

Autorităţile elene au început să strângă sutele de mii de peşti morţi care au împânzit în această săptămână apele din portul turistic al oraşului Volos, aflat în centrul ţării, după ce peştii au fost deplasaţi din habitatele lor obişnuite de apă dulce din cauza inundaţiilor de anul trecut, transmite The Guardian.

Economie 2024-08-29 09:14:52

Mai mult de 5.000 de zboruri comerciale fără niciun pasager la bord au decolat sau au aterizat din/în aeroporturile din Marea Britanie din 2019 și până în prezent. Alte 35.000 de curse au plecat sau au ajuns din/în Regatul Unit cu mai puțin de 10% dintre locuri ocupate, potrivit unei analize a datelor publicate de Autoritatea Aviației Civile (CAA) realizată de The Guardian.

Economie 2022-09-29 10:42:09

Cel mai ieftin litru de motorină standard se putea cumpăra astăzi în România cu 7,37 lei pe litru, acesta fiind cel mai redus preț de la începutul anului. Motorina premium se vindea și cu 7,73 lei pe litru, arată datele Plinul.ro

Economie 2023-02-09 12:09:07

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a invitat pe liderii fostelor republici sovietice din Asia Centrală să participe în luna mai la primul Summit China - Asia Centrală. Beijingul își consolidează astfel influenţa în această regiune, contestând autoritatea tradițională a Rusiei, prinsă cu războiul din Ucraina.

Economie 2023-03-21 12:31:59

Trupele israeliene  au fost cât pe ce să-l captureze pe Yahya Sinwar, actualul lider al grupării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, a declarat generalul de brigadă Dan Goldfuss, comandantul în exerciţiu al diviziei a 98-a a Forţelor de apărare israeliene (IDF),  într-un interviu pentru postul de televiziune israelian Channel 12.

Economie 2024-08-13 08:35:08

Președintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Donald Trump, cu ocazia învestirii oficiale în funcție. Dictatorul de la Kremlin a declarat că „este deschis dialogului cu noua administrație americană”, se arată în comunicatul oficial al Moscovei. 

Economie 2025-01-20 16:35:52

Rectorul Universității din București Marian Preda, spune că bazinul pe care instituția de învățământ îl are de peste 10 ani în construcție, în Grozăvești, va fi finalizat chiar dacă statul nu va susține financiar investiția de acum încolo. Profesorul îl asigură pe David Popovici, care este student la Universitatea București, că va fi sprijinit. Banii pentru construcție vor veni din sursele proprii și sponsorizări, spune Preda într-o postare pe Facebook. Anunțul vine după ce Popovici i-a criticat pe politicieni că nu acordă suficient sprijin sportului românesc.

Economie 2024-08-01 20:45:35