• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-12 22:51:26
  • Sursa:
Aurescu a discutat cu omologul sau de la Chisinau despre integrarea europeana a R. Moldova si despre provocarile de securitate Imagine

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, şi omologul său moldovean, Nicu Popescu, au discutat miercuri, la Bucureşti, despre stadiul eforturilor de integrare europeană a ţării vecine, precum şi despre consecinţele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi provocările de securitate cu care se confruntă Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, ministrul Aurescu a avut miercuri o sesiune de consultări cu omologul din Republica Moldova, Nicu Popescu, în contextul participării acestuia la prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea şi la reuniunea trilaterală a miniştrilor afacerilor externe, cu participarea miniştrilor apărării din România, Republica Moldova şi Ucraina, care vor avea loc joi la Bucureşti. La întâlnire a participat şi ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Cei doi miniştri au analizat stadiul eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, cu accent asupra îndeplinirii celor nouă recomandări ale Comisiei Europene din iunie 2022 şi, pe un plan mai larg, în ce priveşte stadiul implementării reformelor asumate de Guvernul de la Chişinău. În acest context, au fost abordate şi modalităţile de sprijin din partea României, atât sub aspect politic, cât şi în materie de transfer concret de expertiză.

„Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea îndeplinirii tuturor recomandărilor Comisiei, astfel încât să se poată trece la deschiderea negocierilor de aderare, decizie pe care România o va susţine ferm, la fel cum a susţinut anul trecut acordarea statutului de stat candidat la aderare”, precizează MAE.

Discuţiile s-au concentrat şi asupra consecinţelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi asupra provocărilor de securitate şi de natură hibridă cu care se confruntă Republica Moldova.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a evocat stadiul iniţiativei sale, prezentată în reuniunea Consiliului Afaceri Externe din 20 februarie, de creare a unui regim de sancţiuni pentru contracararea acţiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova şi a ordinii constituţionale a acesteia.

„Şeful diplomaţiei române a prezentat demersurile întreprinse de MAE al României în relaţia cu statele membre ale UE şi cu instituţiile europene, în vederea parcurgerii într-un ritm cât mai rapid a etapelor necesare la nivel comunitar pentru adoptarea acestui regim. Ministrul Popescu a exprimat aprecierea deosebită a Chişinăului pentru această iniţiativă”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat principalele măsuri la nivelul UE şi al NATO de consolidare a rezilienţei Republicii Moldova. O atenţie prioritară a fost acordată perspectivelor lansării Misiunii de Parteneriat UE în Republica Moldova (EUPM Moldova), misiune civilă PSAC a cărei înfiinţare a fost puternic susţinută de România.

Au fost abordate şi aspecte legate de sprijinul oferit Republicii Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF) a Uniunii Europene. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, de asemenea, că România continuă să contribuie la programele NATO de dezvoltare a capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova, inclusiv prin alocarea unei sume de 750.000 de dolari în acest scop, suplimentar celor 600.000 de dolari deja alocaţi.

Totodată, au fost discutate proiectele prioritare de pe agenda sectorială bilaterală, îndeosebi rezultatele de etapă ale demersurilor de extindere a interconectărilor de energie electrică şi a infrastructurii de transport, precum şi a capacităţii de tranzit la frontiera dintre România şi Republica Moldova. Miniştrii au mai abordat stadiul implementării proiectelor bilaterale finanţate de România, în special în baza Acordului bilateral privind asistenţa nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro.

Au fost, totodată, discutate aspecte legate de cooperarea dintre România şi Republica Moldova în pregătirea Summitului Comunităţii Politice Europene, care va avea loc la Chişinău, la 1 iunie, precum şi a celei de-a patra reuniuni ministeriale, care va fi organizată la Chişinău, în toamna acestui an, a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, format creat în 2022 şi coprezidat de ministrul Bogdan Aurescu împreună cu omologii din Germania şi Franţa.

„De asemenea, ministrul de externe Aurescu a subliniat obiectivul constant al României de menţinere a Republicii Moldova pe agenda priorităţilor la nivel regional şi european, un efort important în acest sens fiind şi reuniunea trilaterală a miniştrilor afacerilor externe cu participarea miniştrilor apărării din România, Republica Moldova şi Ucraina, în continuarea reuniunii pe teme de securitate energetică a Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina, format iniţiat de ministrul român de externe anul trecut, şi organizată la Odesa, în Ucraina, în septembrie 2022”, mai arată MAE.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29.

Economie 2024-04-19 18:17:40

Aproape 1,5 milioane de locuitori din regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson au primit cetăţenie rusă, a declarat marţi prim-ministrul Rusiei, Mihail Mişustin, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2023-05-30 16:09:55

Europa se confruntă cu vremuri tulburi. Realegerea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite a produs un nou șoc global, după pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina, în timp ce Europa se pregătește pentru și mai multă instabilitate ca urmare a politicilor administrației Trump 2.0 privind NATO și taxele vamale. Care vor fi următorii poli de influență ce vor apărea odată ce se va instala noua balanță a puterii?

Economie 2024-12-31 16:44:06

Două cutremure cu magnitudinea de 3,1 s-au produs miercuri dimineaţă, la un interval de şapte minute, în zona seismică Vrancea. Unul a avut loc în judeţul Buzău, iar celălalt în județul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2023-09-21 15:42:03

O grădină zoologică din estul Chinei a negat vehement acuzațiile potrivit cărora a îmbrăcat oameni în blană de urs soare pentru a-și atrage vizitatori. Speculațiile au apărut după ce un clip filmat în incinta parcului zoologic, care arată un urs stând nefiresc pe picioarele din spate, s-a viralizat pe rețelele sociale chineze.

Economie 2023-07-31 16:55:37

Tribunalul Argeş a admis marţi liberarea condiţionată a fostului poliţist Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu. Decizia este definitivă.

Economie 2023-08-22 15:42:27

Un copil în vârstă de 7 ani s-a intoxicat cu fum, joi, după ce a incendiat, din joacă, apartamentul situat la parterul unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ.

Economie 2024-06-27 17:59:38

Luni 27 mai 2024, începând cu ora 11:00, Digi24, alături de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF*, lansează 24 TRENDS FOR 2024, cel mai îndrăzneț proiect de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, definite de Națiunile Unite și consolidate în legislația privind domeniul ESG, emisă la nivelul Uniunii Europene. Forumul va fi transmis live pe site-ul digi24.ro.

Economie 2024-05-26 13:16:26