I-au scutit de o cheltuială, dar nu şi de un drum în plus. Cei care au ales să îşi continue studiile în altă parte vor trebui să meargă acasă să îşi ridice diploma. E şi cazul lui Cătălin, student la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, dar care a terminat liceul în Marghita. "Acum trebuie să mă întorc acasă pentru a o scoate să o aduc la facultate."Actele au sosit deja doar că va mai dura până când acestea vor ajunge în mâinile tinerilor. "Am primit diplomele de la Ministerul Educaţiei, un număr de 6001 de diplome. Le-am distribuit spre şcoli pentru a fi completate şi semnate de preşedinţii de comisii", explică Nicolae Avram, inspectorul şcolar general al IŞJ Bihor.
După 15 februarie, liceele vor fi programate pentru a veni la inspectoratul şcolar pentru aplicarea timbrului. Abia apoi vor fi distribuite foştilor elevi. Reporter: Diana Grad Operatori: Darius Pop, Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboș
