• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-13 19:23:41
  • Sursa:
Au inceput sa revina la scoala elevii care au absentat de frica unui coleg. Inspectorat: „Lucrurile incep sa intre in normalitate” Imagine

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa a anunţat, luni, că au început să revină la şcoala din localitatea Valea Voievozilor elevii care au absentat câteva zile la rând de frica unui coleg recent transferat la această unitate de învăţământ.

„În ce priveşte situaţia tensionată de la Şcoala Gimnazială Valea Voievozilor, lucrurile încep să intre în normalitate. Încă de vineri, 10.03.2023, elevii au început să revină la cursuri”, se arată într-un comunicat remis luni de IŞJ Dâmboviţa.

La solicitarea Agerpres, IŞJ Dâmboviţa a precizat că dintr-un total de 119 elevi ai şcolii din Valea Voievozilor, luni s-au prezentat la cursuri 83 de elevi. În ceea ce priveşte clasa în care învaţă elevul acuzat că este agresiv au fost prezenţi trei elevi din totalul de 11.

Săptămâna trecută, timp de mai multe zile, elevul recent transferat de la o şcoală din Târgovişte a fost singur în întreaga şcoală din Valea Voievozilor, ceilalţi copiii refuzând să vină la ore de frica acestuia.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa anunţă şi măsurile luate pentru siguranţa elevilor, respectiv desemnarea un inspector şcolar responsabil cu monitorizarea activităţilor instructiv-educative, suplimentarea de la o jumătate la o normă întreagă de consilier şcolar şi monitorizarea prezenţei elevilor la şcoală. IŞJ menţionează că a colaborat cu instituţiile abilitate şi a asigurat, prin profesori consilieri şcolari, servicii de consiliere şi orientare psihopedagogică, individuală şi de grup.

Copilul de clasa a III-a a învăţat singur mai multe zile în întreaga şcoală. El a fost recent transferat de la Şcoala Coresi din Târgovişte, după ce părinţii elevilor de acolo au protestat timp de mai multe zile, susţinând că elevul este agresiv atât cu ceilalţi copii din şcoală, cât şi cu cadrele didactice.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a anunţat, într-un comunicat de presă, remis la sfârşitul lunii trecute, că în perioada noiembrie 2022 - februarie 2023, s-au înregistrat mai multe dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase de către un minor de 9 ani de la Şcoala Coresi Târgovişte, persoane vătămate fiind mai mulţi elevi, dar şi personal didactic. S-a dispus clasarea dosarului, fiind vorba de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal. În prezent, la IPJ Dâmboviţa sunt depuse şi alte plângeri ce îl acuză pe copil de acelaşi tip de infracţiuni şi se efectuează cercetări.

Mihail Neamțu, recent anunțat candidat pe lista AUR la europarlamentare, a motivat vineri atacul din decembrie 2020 la adresa liderului George Simion - în care l-a descris ca fiind o „nulitate” - de „ceața mentală, bulversarea emoțională, plămânii afectați și ficat supraîncărcat de antibiotice”, fiind „pe 6 decembrie 2020 pe un pat de spital din Timișoara, supus unui tratament foarte agresiv împotriva virusului Covid-19”. 

Economie 2024-04-05 18:54:52

Mâine încep probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului, care vor dura până pe 5 iulie și vor fi organizate în 477 de centre, a anunţat duminică Ministerul Educaţiei. 134.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune.

Economie 2024-06-30 14:35:19

Ministerul rus al Apărării a anunţat, joi, că forţele sale au cucerit satul Juravka din regiunea de graniţă din nordul Ucrainei Sumî, deşi oficialii ucraineni nu au recunoscut că a fost capturat, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Economie 2025-04-11 07:31:20

Republica Moldova va trece luna viitoare printr-un referendum esențial pentru viitorul ei. Basarabenii trebuie să hotărască dacă își schimbă Constituția țării astfel încât parcursul european pe care sunt deja să devină ireversibil. Această idee este sabotată masiv de propaganda rusă, care vrea să convingă cetățenii că nu au nevoie de Uniunea Europeană. Moldova este o țară vulnerabilă, iar varianta în care referendumul nu ar avea câștig de cauză ar polariza și mai mult populația. Valeriu Pașa, președintele Comunității Watchdog, ne dă mai multe detalii despre realitățile unei țări cu probleme specifice.

Economie 2024-09-23 13:26:07

În timp ce alte țări au deja o istorie în transplantul pediatric, România abia a intrat pe harta acestor intervenții salvatoare cu un centru dedicat exclusiv copiilor. A fost înființat în urmă cu doar un an și mai mult sub presiunea alinierii la normele europene, pentru că până atunci nu s-au găsit fonduri, iar zeci de copii au fost transplantați în spitalele pentru pacienții adulți. Pornit cu greu, transplantul pediatric într-un centru specializat a redat sănătatea pentru 10 copii și a ridicat poveri grele de pe sufletele familiilor. „Pacient în România” vă prezintă două miracole: se numesc Ana și Ioana, au 3 ani și o viață înainte, primită cu ajutorul uneia dintre cele mai mari reușite ale medicinei moderne: transplantul.

Economie 2024-01-30 08:00:06

Persoanele care consumă cafea zilnic, cu sau fără zahăr, par să fie expuse unui risc mai mic de a muri devreme decât cei care nu beau deloc, potrivit unui nou studiu publicat în Analele Medicinii Interne, informează The Guardian.

Economie 2022-05-31 14:31:19

Sistemul de sănătate este un adevărat labirint pentru orice pacient, dar mai ales pentru cei care suferă de cancer. Fără să cunoști pe cineva care să te îndrume nu ai nicio șansă, o recunosc chiar medicii. În țara noastră cancerul bronhopulmonar are o mortalitate de 80%, din cauza acestui drum lung dintre suspiciunea de boală și momentul diagnosticului. Urmează un nou episod Pacient în România.

Economie 2022-11-29 08:00:07

Potenţiala livrare de către Grecia, Kievului, a unor sisteme de apărare aeriană S-300 de fabricaţie rusească ar fi o încălcare flagrantă a acordurilor dintre Moscova şi Atena şi orice echipament militar trimis în Ucraina va fi "urmărit şi distrus" de armata rusă, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, citată luni într-un comunicat oficial publicat pe site-ul ministerului.

Economie 2022-12-19 17:56:39