• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-30 13:02:56
  • Sursa:
Au inceput inscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”. Calendarul desfasurarii probelor Imagine

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, vineri, 30 iunie, au început înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar cererile se depun până în 9 iulie. Dosarele de candidat se completează până în 21 iulie, iar evaluarea cunoştinţelor va avea loc în intervalul 29 – 30 august 2023.

„Începând din 30 iunie, până pe 9 iulie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică), candidaţii care doresc să urmeze programele de studii universitare de licenţă organizate de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs. Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, însoţită, după caz, de consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare”, a transmis Ministerul de Interne, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că recrutarea candidaţilor se realizează de structurile de resurse umane ale unităţilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de structurile de resurse umane din Aparatul Central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii – poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate.

Candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

Potrivit calendarului de desfăşurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 21 iulie 2023.

Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 14 iulie 2023, potrivit planificării întocmite de către unităţile cu atribuţii de recrutare.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidaţii declaraţi apt psihologic în intervalul 20 – 27 iulie 2023 (data operaţiunii bancare), pentru candidaţii declaraţi apt ca urmare a soluţionării contestaţiilor termenul fiind prelungit până la 28 iulie.

În ceea ce priveşte probele de concurs, evaluarea performanţelor fizice va avea loc în intervalul 18 – 24 august 2023, în centrele zonale, iar evaluarea cunoştinţelor în intervalul 29 – 30 august 2023, în aceleaşi centre.

Centrele zonale de selecţie sunt:

În data de 31 august 2023 va avea loc afişarea rezultatelor la proba scrisă, iar în 31 august şi 1 septembrie (24 de ore de la afişarea rezultatelor) pot fi depuse contestaţii, exclusiv online la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Soluţionarea contestaţiilor se va face în cel mult două zile ulterior datei la care a expirat termenul de depunere.

Examinarea medicală (inclusiv soluţionarea contestaţiilor) va avea loc în intervalul 5 – 29 septembrie 2023.

La data de 29 septembrie 2023 va avea loc afişarea rezultatelor finale ale candidaţilor declaraţi admis.

Potrivit MAI, anul acesta, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliţie, programul de studii „Ordine şi siguranţă publică” au fost scoase la concurs, la învăţământ cu frecvenţă, 140 de locuri la specialitatea poliţie, 25 pentru poliţie de frontieră şi 25 specialitatea jandarmi, iar la învăţământ cu frecvenţă redusă, pentru cele 3 specializări au fost scoase 50 de locuri.

Pentru programul de studii universitare ”Drept”, specializările poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 75 de locuri pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 100 pentru învăţământ la distanţă.

La Facultatea de Pompieri (Programul de studii „Instalaţii pentru construcţii – pompieri”) au fost scoase la concurs 50 de locuri, pentru învăţământ cu frecvenţă.

O femeie răpită și ținută prizonieră într-o celulă improvizată de un bărbat care se dădea drept ofițer de poliție sub acoperire a reușit să se elibereze după ce a lovit ușa, în mod repetat, cu pumnii, a anunțat FBI, potrivit Sky News.

Economie 2023-08-04 11:42:51

Este răcoritor (mai ales dacă pui și gheață), este mereu la modă, iar câteodată faci greșeala de a cumpăra, „natural”, din comerț. Dar și atunci când îl storci cu mâna ta (în fine, cu mixerul tău), faci o greșeală. Pentru că sucul de fructe, în sine, nu este mai sănătos decât consumarea fructelor din care este făcut.

Economie 2024-07-13 16:55:13

Procurorii Tribunalului Penal Internaţional pentru Kosovo de la Haga (CSK) l-au inculpat vineri pe fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci, judecat de crime de război, obstrucţionare şi ultraj la adresa Curţii, relatează AFP.

Economie 2024-12-06 23:41:12

Caii de muncă sunt o prezenţă tot mai des întâlnită pe străzile oraşelor mici din Franţa. Sunt folosiţi de serviciile de salubritate, dar şi de şcoli, pentru transportul copiilor. Tendinţa, care a început la mijlocul anilor '90, a prins, iar caii pot fi văzuţi acum la lucru în aproximativ 200 de localităţi. Este alternativa ecologică a vehiculelor motorizate, spun primarii, iar cei care lucreză cu ei spun că prezența animalelor îi face pe oameni să fie mai fericiți și mai calmi.

Economie 2022-11-27 16:16:14

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că nu există nimic nedemocratic în această comasare a alegerilor decisă de coaliţia de guvernare, a alegerilor europarlamentare şi locale, în data de 9 iunie. El a precizat că era bine să fie anunţată din timp, nu în ultimul moment, transmite News.ro.

Economie 2024-02-27 22:52:54

Finala Ligii Campionilor a fost marcată de violențe. Pe străzile Parisului jandarmii s-au bătut cu suporterii iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.

Economie 2022-05-29 11:43:48

Scandal uriaș, cu îmbrânceli și înjurături în plenul Camerei Deputaților. Protagoniști: deputatul PSD Adrian Solomon și reprezentantul AUR Dan Tănasă.

Economie 2023-05-03 12:19:13

Pământul s-ar putea să fi avut un inel planetar în jurul său cu 466 de milioane de ani în urmă, după ce un asteroid uriaș care a ratat de puțin impactul cu Pământul a rămas pe orbita terestră și s-a sfărâmat în bucăți, potrivit unui nou studiu publicat în revista științifică Earth and Planetary Science Letters.

Economie 2024-09-29 08:36:14