• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-16 09:52:15
  • Sursa:
Au fost gasite cutiile negre ale avionului prabusit duminica in Nepal Imagine

Echipele de salvare au găsit luni cele două cutii negre ale avionului prăbuşit duminică în Nepal, au anunţat oficialităţile locale, transmite Reuters.

Incidentul soldat cu cel puţin 68 de morţi este cea mai mare tragedie aeriană din ultimii 30 de ani din această ţară, scrie Agerpres.

Informaţiile din CVR (cockpit voice recorder) şi FDR (flight data recorder) îi vor ajuta pe anchetatori să afle cauza prăbuşirii chiar înainte de aterizare a avionului ATR 72, ce avea la bord 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Avionul decolase de la Kathmandu şi urma să aterizeze în oraşul Pokhara, situat la circa 200 de kilometri nord-vest de capitala nepaleză.

Teknath Sitaula, oficial al aeroportului Kathmandu, a declarat că cele două cutii negre „sunt în stare bună, cel puţin aşa par din exterior”.

Operaţiunile de căutare au fost îngreunate de vremea nefavorabilă şi de terenul accidentat din zona căderii avionului; până în prezent au fost recuperate 68 de corpuri. Avionul transporta 57 de nepalezi, cinci indieni, patru ruşi, doi sud-coreeni, un argentinian, un irlandez, un australian şi un francez.

Aproximativ 350 de persoane au murit începând din anul 2000 din cauza prăbuşirii avioanelor sau elicopterelor în Nepal, ţară unde se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri muntoase din lume, inclusiv Everest, şi unde condiţiile meteorologice se pot schimba brusc.

Autorităţile de la Kathmandu au decretat luni, 16 ianuarie, zi de doliu naţional şi au creat o comisie specială care va investiga dezastrul şi va recomanda măsuri pentru a se evita asemenea incidente în viitor. 

Atac cu bâte în județul Maramureș. Șoferul unui microbuz a fost atacat în plină stradă de doi bărbați. Incidentul violent a fost surprins de camerele de supraveghere din Șomcuta Mare.

Economie 2023-06-07 11:04:29

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Manila, i-a mulţumit luni omologului său filipinez Ferdinand Marcos Jr. pentru sprijinul acordat Kievului și „poziția sa clară” privind invazia rusă, relatează Reuters. Zelenski a anunțat că Ucraina va deschide anul acesta o ambasadă în capitala Filipinelor.

Economie 2024-06-03 10:28:50

Polonezii votează duminică în cadrul alegerilor parlamentare, despre care opoziţia spune că vor determina postura democratică a ţării şi locul acesteia în Uniunea Europeană, după o campanie de dispute intense, dominată de probleme de suveranitate şi securitate, relatează Reuters.

Economie 2023-10-15 09:43:35

Afecţiunile ficatului şi ale căilor biliare pot fi diagnosticate corect prin metode imagistice moderne. Care sunt principalele boli ce pot fi descoperite prin RMN, CT sau ecografie, discutăm cu dr. Adrian Dijmărescu, medic primar radiologie - imagistică medicală.

Economie 2022-08-30 08:45:15

Prinţesa Sofia a Suediei şi soţul ei, prinţul Carl Philip, aşteaptă venirea pe lume a celui de-al patrulea copil al lor, a anunţat luni familia regală suedeză, informează Agerpres.

Economie 2024-09-03 12:09:16

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a declarat că Biserica nu poate și nici nu își propune să interzică vreodată ceva în spațiul public. Precizările apar în contextul în care Arhiepiscopia Sibiului a solicitat ca proiecţia filmului «Arsenie. Viaţa de apoi» să fie interzisă în cadrul Astra Film Festival, spunând că pelicula face parte dintr-un "demers neomarxist", care își propune să batjocorească poporul român și valorile lui spirituale, prin parodierea vieții părintelui Arsenie Boca. În acest sens, Bănescu arată că solicitarea este una locală, pentru că fiecare eparhie este autonomă administrativ. 

Economie 2023-09-26 13:53:51

Includerea cetăţenilor ruşi şi belaruşi în Programul Cardului Naţional al Ungariei nu implică niciun risc de securitate pentru spaţiul Schengen, întrucât beneficiarii acestui program sunt supuşi unor verificări de securitate aprofundate înainte de a li se permite intrarea sau şederea în Ungaria, a declarat duminică ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, răspunzând unor critici europene, transmite agenţia MTI.

Economie 2024-08-18 23:17:29

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îşi doreşte un preţ unic la energie, putând fi astfel construit un buget sustenabil al ţării. El spune că trebuie finalizată mai întâi ordonanța pe energie, pentru a ști apoi cu cât se pot mări pensiile.

Economie 2022-11-01 16:21:37