Adela Mohanu, corespondent Digi24 în Italia: În imagini se vede cum femeia urmărește doi români, un bărbat și o femeie, moment în care bărbatul s-a întors la ea și a început să o împingă și să o agreseze. Românul a fost oprit de oamenii din jur, iar victima a mers imediat la carabinieri.
Carabienii l-au identificat pe agresor ca fiind un român de 46 de ani. Acesta a fost reținut pentru agresiune și, de asemenea, este certat pentru furturi.
Italianca face acest lucru de foarte mult timp, ba chiar a înființat și o asociație. Nu este prima oară când se întâmplă să fie agresată de cei pe care încearcă să îi oprească.
Metoda ei este simplă: merge în locurile cu mulți turiști, unde acționează hoții, iar când îi observă strigă pentru a-i atenționa pe cei din jur.
În acest fel, spun autoritățile, femeia a reușit să denunțe zeci de hoți de buzunare. O treime dintre hoții din Veneția au fost prinși datorită asociației pe care Monica Poli a înființat-o.
Femeia spune că nu este intimidată de astfel de agresiuni și că va continua să atenționeze turiștii din Italia.
