• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-05 17:45:15
  • Sursa:
Atacuri la 800 de metri de granita Romaniei. Iohannis: Am verificat absolut tot si pot sa linistesc populatia Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Cincu, că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România, după ce ucrainenii au spus că au dovezi că drone ale rușilor au explodat pe teritoriul țării noastre, în timpul unui atac asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

„Avem control total asupra spaţiului nostru naţional, însă da, suntem îngrijoraţi, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească, a mai spus şeful statului. „Am avut chiar astăzi atacuri la 800 de metri de graniţa noastră”, a mai spus preşedintele.

„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă, şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă da, suntem îngrijoraţi fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească”, a spus preşedintele.

Şeful statului a mai spus că a fost informat de ministrul Apărării privind astfel de atacuri.

„Am avut chiar astăzi atacuri care au fost verificate la 800 de metri de graniţa noastră. Deci foarte, foarte aproape. Suntem însă alerţi şi suntem în cadrul NATO foarte bine apăraţi. Pot să spun ce am mai spus, România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din istoria noastră”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis. 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, a declarat luni că una dintre dronele folosite de ruşi în atacul din cursul nopţii asupra portului ucrainean de la Dunăre Izmail ar fi căzut pe teritoriul României.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a infirmat „în mod categoric informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de 3 spre 4 septembrie, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României”.

El a afirmat că Ministerul Apărării a monitorizat situaţia şi că „în niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”. Şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, susţine însă că are dovezi fotografice şi a sugerat că România ezită să recunoască din prudenţă şi din dorinţa de a nu escalada, pentru că altfel, ar trebui să dea un răspuns Moscovei.

Armata israeliană spune că aşteaptă o „decizie politică” înainte de a desfăşura o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, pe care o bombardează fără încetare ca represalii la atacul sângeros al Hamas de acum o săptămână, potrivit News.ro.

Economie 2023-10-15 16:50:48

Românii preferă statutul de proprietar de casă, însă situația actuală i-a făcut pe mulți să mai aștepte. Explozia dobânzilor, dar și prețurile mai mari ale apartamentelor sunt principalele piedici în calea celor care vor să își cumpere o locuință. Așa că cea mai la îndemână alternativă rămâne chiria.

Economie 2023-01-04 08:00:08

Ministrul Cercetării şi Digitalizării Bogdan Ivan a vorbit, la Digi24, despre problemele care au dus la greva generală de la Poșta Română, în urma căreia milioane de pensionari ar putea avea de suferit, pentru că riscă să-și primească pensiile mai târziu. Ministrul a anunțat că se lucrează „pe niște scenarii cât se poate de realiste legate de creșterea salarială, care să fie una cât mai apropiată de ceea ce solicită sindicaliștii”. Noua grilă de salarizare va fi gata într-un timp scurt, cel mult câteva zile, a mai precizat ministrul.

Economie 2024-04-01 11:06:07

O scurgere de 100 de metri cubi de lichid de răcire radioactiv s-a produs vineri în incinta reactorului nuclear EPR Olkiluoto 3 (OL3) din Finlanda, cel mai puternic aflat în funcţiune în Europa, însă incidentul „nu a prezentat riscuri”, a anunţat luni TVO, compania finlandeză care exploatează această centrală de concepţie franceză.

Economie 2025-03-10 18:09:02

Un nou trend prinde rădăcini în România: tot mai mulți oameni aleg să își culeagă singuri fructele direct din livezile producătorilor locali. Câștigul e de ambele părți - clientul pleacă acasă cu marfa dorită, iar agricultorul scapă de cules și de depozitare. Mai mult, cei care merg pe plantație sau în livezi să culeagă fructele de sezon primesc și o reducere de 20%.

Economie 2025-05-14 07:00:43

Distrugerea accelerată a solului și agravarea crizei alimentare la nivel global forțează omenirea să se reorienteze către noi alternative în agricultură. Una dintre ele câștigă tot mai mult „teren”: este vorba despre așa-numita agricultură „pe verticală”. Astfel, în loc de cultivarea clasică pe terenuri arabile, în acest caz vorbim despre recolte cultivate pe loturi stratificate, dispuse pe verticală, într-un mediu și spațiu complet controlate și care pot fi utilizate oriunde, chiar și în interiorul zonelor urbane.

Economie 2023-06-21 10:00:19

Parlamentul italian a aprobat joi o hotărâre de guvern care limitează acțiunile navelor care salvează migranți din Marea Mediterană și care prevede inclusiv confiscarea acestor ambarcațiuni în cazul unor abateri repetate de la noile reguli, informează Agerpres.

Economie 2023-02-23 20:19:38

Președintele interimar Ilie Bolojan l-a numit pe ministrul de interne Cătălin Predoiu în funcția de premier interimar. Predoiu este și președintele interimar al PNL. El va asigura conducerea Executivului cel puțin în următoarele două săptămâni. Decizia de numire unui premier interimar vine după ce Marcel Ciolacu a demisionat luni din funcția de prim-ministru.

Economie 2025-05-06 11:53:58