• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-14 10:14:12
  • Sursa:
Atacati de pantere si loviti de inundatii: Blestemul unui smarald urias de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal international Imagine

Au apărut multe povești în jurul faimosului „smarald Bahia” de 380 de kilograme descoperit într-o mină din Brazilia care ar putea valora 1 miliard de dolari, inclusiv că minerii care au dezgropat smaraldul au fost atacați de pantere, că piatra a fost aproape să fie pierdută în timpul inundațiilor provocate de Uraganul Katrina și că nestemata este blestemată. Totuși, misterul controversat legat de cine este adevăratul proprietar al smaraldului ar putea fi aproape de final, după ce un tribunal federal din SUA a decis ca piatra prețioasă furată acum aproape 20 de ani să fie adusă înapoi în țara de origine, scrie The New York Times.

Smaraldul Bahia este un obiect rar și valoros de 380 de kilograme și 180.000 de carate. Este atât de exotic încât ar putea valora până la 1 miliard de dolari.

Smaraldul uriaș a fost scos din Brazilia în mod fraudulos și a fost confiscat până la urmă în Las Vegas, unde este păzit cu mare atenție. Atât statul brazilian, cât și mai multe persoane și companii din SUA susțin se luptă în justiție pentru a câștiga dreptul de proprietate asupra pietrei.

De când a fost descoperit, în 2001, povestea smaraldului Bahia a fost plină de incidente. A fost excavat dintr-o mină din lanțul muntos Carnaiba, aflat la 400 de kilometri de Salvador, capitala regiunii Bahia, acolo unde alte cinci smaralde uriașe au fost descoperite în secolul XXI, potrivit El Pais.

Smaraldul, despre care se spune că ar fi blestemat, a trecut pe numeroase persoane, de multe ori în urma unor tranzacții dubioase, până când doi brazilieni au reușit să îl scoată din țară în 2005.

Pentru a face acest lucru, cei doi au susținut că este o piatră de asfalt și bitum natural. Valoarea delcarată: 100 de dolari. Următoarea oprire a fost SUA. În același an, smaraldul a supraviețuit Uraganului Katrina care a inundat depozitul în care fusese păstrat.

Smaraldul uriaș a fost apoi scos la vânzare pe eBay primind o ofertă de 19 milioane de dolari, potrivit revistei Wired. Tranzacția, însă, nu a fost acceptată, întrucât cel care voia să îl vândă spera la cel puțin 75 de milioane de dolari.

Cu timpul, povestea smaraldului a devenit și mai complicată. Prețuri fluctuante, o răpire înscenată și folosirea smaraldului ca și garanție în vânzarea unui diamant.

În 2008, după ce au primit un pont, polițiștii din Las Vegas au confiscat smaraldul într-o operațiune la care au participat forțe speciale și un elicopter. De atunci, smaraldul a fost în centrul unei bătălii juridice.

Dacă smaraldul Bahia se va întoarce în Brazilia, ar fi încă o victorie importantă în lupta țării pentru recuperarea unor obiecte extrem de valoroase care au fost furate din țară.

În luna mai, Danemarca a returnat o piesă de artă din cultura băștinașilor din aceeași regiune – Bahia - care acum se află la Muzeul Național din Rio de Janeiro: o pelerină roșie foarte delicată cusută de băștinașii Tupinamba și care a făcut parte din colecția de artă a coroanei daneze încă din 1689.

În 2023, Muzeul Național de Istorie Naturală din Karlsruhe a returnat Ubirajara jubatus, fosila unui dinozaur care a trăit acum 110 milioane de ani în Ceara. Exponatul a fost recuperat în urma unei campanii desfășurate pe rețelele sociale.

Cazul smaraldului Bahia este la fel de complicat precum o telenovelă braziliană cu mulți protagoniști, încurcături, trădări și un scenariu foarte greu de urmărit.

Cu toate că mai multe persoane și companii, reprezentați de o armată mare de firme de avocatură, au susținut de-a lungul timpului că sunt proprietarii de drept al smaraldului, niciunul dintre aceștia nu a avut câștig de cauză în instanță.

Justiția din Brazilia i-a condamnat pe brazilienii care au scos smaraldul din țară în mod fraudulos și a cerut ca obiectul să fie repatriat. Judecătorul federal Reggie Walton a decis că această hotărâre trebuie respectată.

Lanțul muntos Carnaiba este considerat capitala braziliană a smaraldelor. În 1963, un fermier care curăța buruienile de pe terenul său agricol a găsit câteva pietre verzi strălucitoare. El le-a predat autorităților.

Nu a mai trecut mult timp și veștile despre smaraldele din Bahia s-au răspândit peste tot. O armată de garimpeiros (mineri artizanali) au venit să sape în căutarea nestematelor. Ei au lucrat neîncetat până spre finalul anilor '70, atunci când au dat de o placă de cuarț în care nu au mai putut săpa.

Operațiunile au fost reluate în anii '80, după ce au fost adoptate noi tehnici care le-au permis minerilor să treacă de stratul de cuarț. Începând din 2006, aproximativ 600 de mineri lucrează la cele 81 de zăcăminte din Bahia. Anul trecut, ei au extras 400 de tone de piatră din care se obțin smaraldele.

Cele mai valoroase sunt „surorile” smaraldului Bahia: șase au fost descoperite în 25 de ani. Ultima dintre ele a fost excavată în luna septembrie.

Serviciul de securitate rus al FSB a declarat luni că a dejucat o tentativă de asasinat a ucrainenilor asupra lui Serghei Aksionov, șeful Crimeei susținut de ruși, arestând un agent ucrainean înainte ca acesta să poată arunca în aer mașina lui Aksionov, scrie Reuters.

Economie 2023-07-03 13:23:50

România blochează participarea Austriei la reuniunile NATO, scrie publicația austriacă Kurier, care susține că acest lucru este „o răzbunare clară” pentru veto-ul Austriei la aderarea României la spațiul Schengen.

Economie 2023-09-25 10:18:17

Trei bărbați au fost condamnați joi la închisoare pe viață pentru asasinarea rapperului american XXXTentacion de un tribunal din Fort Lauderdale, un oraş din statul Florida, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-07 12:15:13

Când Biserica Catolică alege un nou papă, lumea nu așteaptă o conferință de presă sau o postare pe rețelele sociale, ci fumul care se ridică dintr-un mic coș din acoperișul Capelei Sixtine.

Economie 2025-05-06 07:00:47

Un şofer în vârstă de 46 de ani din localitatea Frumuşeni a fost reţinut de poliţiştii arădeni, luni seara, după ce, în decurs de două zile, a fost prins de trei ori beat la volan, deşi încă de prima dată îi fusese suspendat permisul de conducere, conform Agerpres. 

Economie 2023-12-12 12:32:10

Poliția Română a făcut sâmbătă noi precizări privind controversata ordonanță antidrog. Potrivit comunicatului emis de IGPR, nu şoferii sunt testaţi, riscând astfel retragerea permisului, ci doar cei care au istoric de consum de susbstanţe interzise sau alcool, dacă au un ”comportament nefiresc” sau dacă se găsesc în vehicul sticle sau substanţe suspecte, potrivit News.ro.

Economie 2024-07-06 15:21:48

Impozitarea proprietăților imobiliare ar putea crește din 2023. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern, că va fi actualizată grila de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate, pe care o au la dispoziție autoritățile locale. Schimbarea a fost propusă în Parlament de senatori PSD și PNL. Adrian Câciu a precizat că persoanele cu venituri mici ar urma să fie protejate.

Economie 2022-10-05 16:08:32

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat vineri, la Liov, la reuniunea la nivel înalt a statelor participante în cadrul grupului nucleu pentru înfiinţarea Tribunalului Special privind crimele de război împotriva Ucrainei.

Economie 2025-05-09 23:27:49