• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-04 07:38:36
  • Sursa:
Atac rusesc cu drone in regiunea ucraineana Harkov: trei morti si zeci de raniti Imagine

Trei persoane au fost ucise şi alte peste 30 au fost rănite în atacuri ruseşti cu drone în regiunea Harkov, în estul Ucrainei, au anunţat responsabili ucraineni în cursul nopţii de joi spre vineri, relatează AFP.

Corpurile a trei persoane au fost găsite în dărâmăturile unor clădiri rezidenţiale şi de birouri într-unul dintre cartierele Harkovului, au indicat serviciile de urgenţă ucrainene într-un comunicat, potrivit Agerpres.

De asemenea, 32 de persoane, printre care un copil, au fost rănite în aceste lovituri atribuite dronelor ruseşti joi seară care au provocat incendii în această zonă de locuinţe şi birouri.

Alte cinci persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Dnipropetrovsk, Zaporojie şi Kiev, potrivit autorităţilor locale care acuză tot Moscova.

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat atacurile „deliberate” ale dronelor ruseşti împotriva instalaţiilor energetice din ţara sa, în ciuda unui fragil acord de armistiţiu.

Pe de altă parte, Moscova a acuzat miercuri Kievul că a atacat „în mod deliberat” infrastructura sa energetică de două ori, în regiunea de graniţă Kursk.

Cele două ţări aflate în conflict armat au afirmat fiecare că au transmis Washingtonului informaţii despre „încălcarea” de către cealaltă parte a moratoriului asupra loviturilor împotriva instalaţiilor energetice.

Săptămâna trecută, Statele Unite au anunţat moratoriul, după negocieri dure în Arabia Saudită.

Dar nu au fost indicate nici data intrării în vigoare, nici condiţiile, iar de atunci beligeranţii se acuză reciproc de încălcarea acestui acord, deja limitat de fapt.

Sâmbătă, 18 iunie, #oameniiDIGI s-au alăturat unei noi mișcări pentru lume și au alergat în cadrul evenimentului caritabil DHL Carpathian Marathon 2022, ediția a XI-a. Prin acest parteneriat, DIGI și DHL România au mobilizat pasionații de sport pentru o misiune comună: sprijinirea sportivilor din Comitetul Național Paralimpic Român.

Economie 2022-06-23 16:05:57

33 de drone kamikaze au atacat Kievul azi-noapte, cel mai puternic atac de acest fel din primăvară și până acum. 26 dintre drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană a capitalei ucrainene. Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că apărarea antiaeriană a distrus 8 drone lansate de Ucraina deasupra Mării Negre, în apropiere de Peninsula Crimeea. Contraofensiva armatei Kievului continuă în sud-estul țării contra forțelor ruse, iar, sâmbătă, un general al serviciilor ucrainene de informaţii militare a afirmat că Rusia a desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din estul şi sudul Ucrainei.

Economie 2023-09-10 20:39:39

„Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP.

Economie 2024-04-25 22:09:59

Trei astronauţi ai NASA şi un cosmonaut rus au fost transportaţi la o unitate medicală locală „dintr-un exces de precauţie” după ce au amerizat în Oceanul Atlantic în apropiere de Florida vineri dimineaţă, la finalul unei misiuni de aproape opt luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a anunţat agenţia spaţială americană, fără să ofere alte detalii, informează Reuters.

Economie 2024-10-25 22:06:35

Olanda a trimis marţi primele cinci avioane de luptă F-16 în România, care vor fi folosite la pregătirea piloţilor ucraineni, relatează Reuters și The Guardian. Aeronavele au aterizat la Fetești și vor deservi Centrul European de Instruire F-16, a precizat MApN.

Economie 2023-11-07 21:42:33

Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a acuzat joi Ucraina că încearcă "să târască" cu orice preţ NATO în conflictul armat cu Rusia, a transmis agenţia oficială BELTA, preluată de EFE.

Economie 2022-12-01 13:18:47

Nu au asfalt pe toate străzile, dar primarul le-a plantat palmieri pe marginea drumului. Acesta este peisajul uluitor într-o comună din județul Mehedinți, acolo unde primarul a înlocuit corcodușii autohtoni cu copacii exotici. Spune că s-a inspirat din vacanțele de peste hotare, iar pentru asta a cheltuit din bugetul local 100.000 de lei.

Economie 2024-03-28 15:16:03

Un bărbat din Câineni a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor, după ce în urmă cu patru zile şi-ar fi agresat nepoţica în vârstă de doi ani şi 11 luni, care a decedat după două zile de agonie la un spital din Sibiu, au informat, miercuri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Economie 2022-09-14 17:04:33