• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-03 20:03:22
  • Sursa:
Atac la ambasada Israelului din Bucuresti. Politistii spun ca autorul, care a incercat sa-si dea foc, avea „o nemultumire personala” Imagine

A fost alertă de securitate în centrul Capitalei. Un bărbat cu cetățenie siriană a aruncat cu o sticlă incendiară spre ambasada Israelului și apoi a încercat să-și dea foc. Atacatorul a fost imobilizat de agenții de la Brigada Antitero a SRI. A fost dus apoi la poliție pentru audieri.

ACTUALIZARE 19:15 Anchetatorii spun că gestul bărbatului a fost provocat de o problemă personală.

Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției: Bărbatul nu a apucat să-și provoace răni, dar a distrus un afiș de la intrarea în imobilul respectiv. Acest eveniment nu e în contextul internațional, bărbatul ar fi avut o nemulțumire personală, respectiv faptul că nu a obținut o anume reședință.

Pe de altă parte, Ambasada Israelului a transmis că nu exclude posibilitatea ca respectivul atac să fi fost unul terorist.

Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România: Terorismul nu are granițe. Astăzi, un extremist violent a aruncat un cocktail Molotov lângă ambasada noastră, Ambasada Israelului din București. Datorită reacției rapide a forțelor de securitate românești și a Poliției, bărbatul a fost reținut și dus la audieri. Vreau să vă asigur să suntem în siguranță, suntem teferi și vom continua să lucrăm cu Guvernul României pentru dezvoltarea relațiilor excelente dintre Israel și România.

Nici noi, nici România nu ne vom preda vreodată în fața terorismului. Vom continua să lucrăm împreună pentru binele popoarelor noastre și vom izbândi.

Odată cu izbucnirea conflictului Orientului Mijlociu, securitatea de la ambasada Israelului din Bucureșt a fost sporită, iar gradul de alertă a fost ridicat nivelul maxim.

ACTUALIZARE 13:55 Prima filmare cu atacatorul de la ambasadă:

ACTUALIZARE 13:47 Ambasada Israelului la București a avut o primă reacție și a mulțumit autorităților pentru intervenția promptă. 

„În cursul zilei de astăzi, o persoană, aparent de origine siriană, a ajuns în proximitatea clădirii în care se află Ambasada Israelului în România. Când a fost abordată de către agenții de securitate, a scos un cocktail Molotov, l-a aprins și l-a aruncat spre ușa de intrare în holul clădirii.

Forțele de securitate locale au preluat imediat controlul asupra lui, l-au arestat și l-au dus la secția de poliție. Nu s-au înregistrat victime în incident și nu au fost provocate pagube. Ambasada Israelului dorește să mulțumească forțelor de securitate locale și Poliției Române pentru răspunsul rapid și eficient”, a transmis instituția.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a mers la sediul ambasadei înarmat cu o sticlă Molotov pe care a aruncat-o în ușa clădirii.

Într-o intervenție la Digi24, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a declarat că bărbatul a făcut acest gest din motive personale, fiind nemulțumit că nu a obținut o anumită reședință. El a precizat că atacul nu are legătură cu contextul internațional, cu războiul dus de Israel în Fâșia Gaza.

„Acest eveniment nu are legătură cu contextul internațional, este o nemulțumire personală a bărbatului, respectiv faptul că nu a obținut o anumită reședință. Aceste informații vor fi confirmate după terminarea cercetărilor care se derulează la sediul Secției 14 din Capitală”, a spus Drăgan.

 

Trupele SRI au intervenit de urgență la fața locului în urma incidentului. „Astăzi, 3 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 14 Poliție au fost sesizați, de către Serviciul Român de Informații, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să se autoincendieze”.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetățean străin”, transmite Poliția Capitalei.

Imediat după ce a aruncat cocktail-ul Molotov, bărbatul a fost imobilizat de forțele de ordine și nu a vrut să colaboreze cu autoritățile

„Anterior sosirii polițiștilor, acesta a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informații”, mai transmit autoritățile. 

De asemenea, lucrători din cadrul Serviciului Român de Informații, care asigurau securitatea instituției, au procedat la stingerea incendiului, fiind provocate distrugeri la un afiș de pe ușa, fără a fi înregistrate alte pagube materiale ori de altă natură.

La acest moment, activitățile sunt în desfășurare.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, pentru stabilirea cu exa:ctitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost oprit cu greu de poliția germană după ce a adormit la volanul mașinii sale Tesla în timp ce se afla pe autostradă, informează Heute.

Economie 2022-12-31 17:21:39

Ministerul Agriculturii vrea să prelungească cu 90 de zile măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, potrivit unui proiect de OUG postat pe site-ul ministerului. De asemenea, lista alimentelor cu adaos plafonat va fi completată cu alte nouă produse: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roşii, cozonac, margarină, drojdie, smântână şi pere.

Economie 2023-10-20 14:47:53

Preşedintele chinez Xi Jinping a fost reales duminică la conducerea Partidului Comunist, după ce a anihilat orice contestare, devenind astfel cel mai puternic lider al Chinei după Mao Zedong, fondatorul regimului comunist chinez, informează agenţiile internaţionale de presă.

Economie 2022-10-23 09:41:54

Politica este întotdeauna ușor de interpretat post-eveniment. În urma revoluției anticomuniste din România din 1989, în mijlocul unei înfloriri a ziarelor, o propagandă ultranaționalistă a apărut pe străzi. Numită România Mare, aceasta a inspirat la scurt timp un partid politic cu același nume provocator și opinii revanșarde, scrie Alec Russell, într-un articol de opinie pentru Financial Times. Jurnalistul specializat în politică externă ajunge la concluzia că adevărații vinovați pentru ascensiunea dreptei extreme din țara noastră sunt partidele autosuficiente care au fost la guvernare în ultimii 35 de ani.

Economie 2025-05-15 23:21:28

Circa 64% dintre unguri sunt împotriva propunerii Comisiei Europene ca statele UE să facă plăţi suplimentare pentru a furniza Ucrainei un nou sprijin financiar de 50 de miliarde de euro în următorii patru ani, a anunţat vineri cotidianul Magyar Nemzet, citând un sondaj al Institutului Nezopont.

Economie 2023-07-07 12:30:10

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost întrebat în cadrul unui interviu televizat cum a reacționat soția sa, atunci când i-a spus că intenționează să candideze pentru postul de președinte al României, scrie News.ro.

Economie 2024-12-21 13:20:50

Aeroportul Marco Polo din Veneția a fost forțat să se închidă, vineri, mai bine de o oră, după ce un stol foarte mare de pescăruși a „invadat” pista.

Economie 2023-10-13 23:28:13

Situaţie extremă la un spital din Dâmboviţa. Jumătate dintre medici sunt pensionari: au între 70 şi 75 de ani. De altfel, lipsesc doctori din toate secţiile spitalului, iar managerul spune că nu ştie cum să rezolve problema. Problema deficitului de medici, clădirile vechi și aparatura depășită ne-au adus în situația în care niciun spital din România nu este încadrat în prima categorie, adică nu îndeplinește toate standardele. Într-un nou episod „Pacient în România”, vedeți o radiografie care arată fracturi dureroase ale sistemului.

Economie 2023-08-22 08:00:19