• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-09 13:40:24
  • Sursa:
Atac cibernetic la Electrica. Compania le recomanda consumatorilor sa fie atenti la orice mesaje suspecte Imagine

Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic şi că specialiştii colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului. Grupul precizează că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului. De asemenea, compania le recomandă consumatorilor să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să nu furnizeze date personale prin canale nesecurizate.

„Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic. Echipele de specialişti colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului şi limitarea impactului acestuia. Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului, iar eventualele disfuncţionalităţi apărute în interacţiunea cu consumatorii noştri sunt efecte ale măsurilor de protecţie a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare şi au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”, anunţă compania, fără a preciza care este sursa atacului.

În acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne şi reglementărilor în vigoare.

„Prioritatea noastră principală o reprezintă menţinerea continuităţii în distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi protejarea datelor personale gestionate, şi a celor operaţionale ale tuturor entităţilor din cadrul Grupului Electrica. Vom continua să informăm publicul despre evoluţia situaţiei şi măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noştri să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”, subliniază Electrica.

Ministerul Energiei a transmis câteva precizări legat de acest atac cibernetic. „Din primele cercetări rezultă că a fost vorba despre un atac de tip ransomware. Echipamentele de rețea au fost ridicate și nu sunt afectate”, se arată în reacția Ministerului.

„Echipe specializate de forensic au preluat artefactele digitale rezultate în urma atacului pentru a determina sursa acestuia. Autoritățile colaborează îndeaproape cu autoritățile publice cu atribuții în domeniul securității cibernetice pentru identificarea și contracararea atacului”, menționează, de asemenea, Ministerul Energiei.

Grupul Electrica oferă servicii pentru aproximativ 4 milioane de utilizatori. Compania se ocupă cu distribuția de energie electrică (deține și administrează rețele de distribuție și stații de transformare) în trei zone mari din țară: Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord și este și furnizor de energie electrică la nivel național (încheie contracte cu orice consumator de pe piață, făcând intermedierea dintre producători și consumatori).

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a emis autorizaţia de înfiinţare pentru o centrală electrică cu ciclu combinat la Mintia, cu o capacitate totală de 1.677,12 MW, a anunţat miercuri autoritatea.

Economie 2025-04-16 23:18:23

Avionul premierului canadian Justin Trudeau s-a defectat în timpul unei călătorii în Jamaica. Este al doilea astfel de incident din ultimele patru luni, relatează bbc.com.

Economie 2024-01-06 19:54:17

Băncile și managerii fondurilor de investiții de pe Wall Street încep să se pregătească pentru a face față efectelor unei posibile intrări în incapacitate de plată a Statelor Unite, pe fondul datoriei publice a guvernului american, care a ajuns la 31,4 trilioane (mii de miliarde) de dolari, informează Reuters.

Economie 2023-05-15 23:18:22

Kremlinul a declarat luni că remarcile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, despre discuțiile privind desfășurarea mai multor arme nucleare și punerea acestora în stare de prealertă  duc la o escaladare a conflictului, informează Reuters. 

Economie 2024-06-17 16:04:08

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, până la finalul acestui an, toate institutele regionale şi serviciile judeţene de medicină legală vor beneficia de aparatură pentru testarea şoferilor suspectaţi că au consumat substanţe psihoactive înainte de a urca la volan. Alexandru Rafila a explicat şi care sunt substanţele farmaceutice care pot da teste pozitive.”Testarea are doi paşi: o testare calitativă, care spune: da sau nu, este sau nu este drog, şi o testare mai laborioasă, care poate să depăşească 72 de ore, e vorba despre testarea cantitativă. Şi atunci, nu se pune problema că testele nu sunt bune, orice test poate să dea şi un rezultat fals-pozitiv, dar asta e o probabilitate destul de mică”, a explicat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Sănătăţii, citat de News.ro.

Economie 2024-07-31 22:11:00

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat în direct la Digi24 că taxele impuse de președintele american Donald Trump nu vor duce la scumpiri imediate în România, dar incertitudinea se menține pe termen mediu și lung, în special în contextul relațiilor comerciale dintre China și SUA. Ministrul a spus că„ industria auto o să aibă nevoie de o plasă de siguranță”, însă România nu este afectată direct „pentru că nu exportăm mașini în Statele Unite ale Americii”. 

Economie 2025-04-10 12:54:49

Mircea Geoană și organizațiile neguvernamentale care îl susțin la alegerile prezidențiale de la finalul acestei săptămâni au transmis înainte și pe parcursul campaniei că finanțările sunt legale și că sunt transparenți din acest punct de vedere, fără să menționeze concret sursa fondurilor. Dintr-o anchetă Context.ro reies o parte dintre donatori, cum ar fi o firmă înregistrată în Bulgaria și patronul echipei de fotbal CFR Cluj, Nelu Varga.

Economie 2024-11-19 17:18:31

Momentul în care autocarul în care se aflau zeci de turiști a căzut de pe un pod din Veneția a fost surprins de camerele de supraveghere din trafic.

Economie 2023-10-04 17:47:47