• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-18 08:11:50
  • Sursa:
Atac armat la o petrecere, in Mexic. Cel putin 12 oameni au fost ucisi Imagine

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, duminică dimineaţă, într-un atac armat, în timpul unei petreceri în oraşul Salvatierra din statul Guanajuato, în centrul Mexicului, au anunţat autorităţile locale, notează AFP, citată de Agerpres.

„Până în prezent, 12 persoane şi-au pierdut viaţa”, a declarat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) procuratura din Guanajuato, unul dintre cele mai violente state din Mexic din cauza prezenţei unor puternice bande criminale.

Autorităţile au informat, de asemenea, că zeci de persoane rănite au fost transportate la spitale.

Potrivit presei locale, atacul armat a avut loc la hacienda San José del Carmen, de obicei închiriată pentru petreceri.

Victimele sunt tineri care participau la serbările care preced Crăciunul, potrivit fundaţiei Tierra Negra, care promovează proiecte sociale în localitate.

În ultimii ani, au avut loc atacuri similare în Guanajuto, în fruntea listei statelor mexicane care au înregistrat cel mai mare număr de omucideri de la începutul anului, cu 3.029 de morţi, potrivit datelor oficiale.

Acest stat, care găzduieşte un centru industrial înfloritor, a devenit scena conflictelor dintre grupul Santa Rosa de Lima şi cartelul Jalisco - Nueva Generacion, care se consacră traficului de droguri şi furtului de combustibil, printre alte infracţiuni.

Potrivit cifrelor oficiale, din decembrie 2006, când guvernul federal a lansat o controversată ofensivă militară împotriva traficului de droguri, peste 420.000 de persoane au fost ucise în ţară, majoritatea victime ale unor acte criminale.

ACTUALIZARE 17:00 ANM a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu pentru București, unde sunt prognozate: averse torențiale care vor acumula peste 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. De asemenea, meteorologii spun că în ultima oră, în nordul municipiului București, s-au acumulat în jurul a 30 l/mp. Avertismentul este valabil de la ora 17:00 la ora 18:00.

Economie 2024-06-08 17:04:46

Ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat că 4,4% dintre pensii, ceea ce înseamnă aproximativ 200.000 de pensii, vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie 2025. Ea a subliniat că circulă o „minciună gravă” în spațiul public despre faptul că un milion de pensii vor fi înghețate. Oprescu a mai spus că 82,5% dintre pensii au crescut la recalculare, iar 13,8% vor fi majorate din luna ianuarie a anului viitor.

Economie 2024-09-03 14:37:21

Debitul Dunării la intrarea în ţară este, marţi, 8 octombrie,  de 6.900 de metri cubi pe secundă şi va fi în creştere în următoarele cinci zile, urmând să ajungă la 7.300 de metri cubi pe secundă, valoare aproape dublă faţă de media multianuală a lunii octombrie, au transmis reprezentanţii Administraţiei Apele Române, conform Agerpres.

Economie 2024-10-08 23:46:54

Un bărbat din SUA a fost împușcat sub ochii familiei sale și a murit în urma unei confruntări iscate într-un lift, potrivit poliției din Michigan și posturilor de știri locale, scrie Insider.

Economie 2022-12-07 08:56:26

Un atac cu drone rusești asupra oraşului Marhaneţ din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, în estul Ucrainei, a ucis, miercuri dimineaţă, nouă persoane şi a rănit alte 30, a anunţat guvernatorul regional, citat de Kyiv Independent.

Economie 2025-04-23 09:01:50

Evgheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari Wagner, a interpretat imaginile în care soldați ucraineni par să execute prizonieri ruși ca pe o încercare a americanilor de reaprinde conflictul din Ucraina și spune că rușii nu vor ceda acestui scenariu. Mai mult, Bucătarul lui Putin, cum este supranumit Prigojin, afirmă că prizonierii ucraineni se vor întoarce „vii și nevătămați” acasă, în ciuda numeroaselor mărturii despre torturi, umilințe și violuri la care au fost supuși atât soldații, cât și civlii ucraineni care au căzut în mâna rușilor.

Economie 2022-11-20 21:13:04

Incidente violente au izbucnit joi seara la Dublin. Mai multe mașini, inclusiv una a poliţiei, au fost incendiate în apropiere de locul unui atac cu cuţitul soldat cu cinci răniţi, inclusiv trei copii, relatează AFP.

Economie 2023-11-24 01:06:25

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept „un atentat terorist sângeros” atacul armat şi incendiul provocat de persoane înarmate necunoscute într-o sală de concerte din suburbiile Moscovei, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-22 23:20:26