• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-18 20:47:52
  • Sursa:
Astronomii au surprins pentru prima data momentul in care o gaura neagra supermasiva si latenta s-a trezit la viata Imagine

În centrul galaxiei Calea Lactee se află o gaură neagră supermasivă cu o masă de patru milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru, numită Sagittarius A*, despre care unii oameni de ştiinţă au spus că este "un gigant blând" datorită liniştii sale. Însă, într-o bună zi, ea ar putea deveni o adevărată bestie.

Oamenii de ştiinţă au anunţat marţi că au observat în timp real o strălucire spectaculoasă în centrul unei alte galaxii, aparent cauzată de trezirea unei găuri negre supermasive din starea sa latentă şi care a început "să se îndoape" cu materia aflată în proximitatea sa. A fost pentru prima dată când acest proces de "trezire" a fost vizionat chiar în timp ce se petrece, scrie Reuters, preluată de Agerpres.

Telescoape terestre şi de pe orbită au fost utilizate pentru a urmări evenimente care se petrec în centrul galaxiei SDSS1335+0728, aflată la aproximativ 360 de milioane de ani-lumină de Terra în constelaţia Fecioarei. Un an-lumină reprezintă distanţa pe care lumina o parcurge într-un an calendaristic (9,5 trilioane de kilometri).

Găurile negre sunt obiecte cosmice extraordinar de dense, cu o gravitaţie atât de puternică încât nici măcar lumina nu poate scăpa de atracţia lor. Dimensiunile lor variază de la o masă echivalentă cu cea a unei singure stele până la mastodonţii care se află în centrul multor galaxii, de milioane şi chiar de miliarde de ori mai masivi. Gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei SDSS1335+0728 are o masă de aproximativ un milion de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Mediul din jurul unei găuri negre supermasive poate fi extraordinar de violent, deoarece aceasta sfărâmă stele şi înghite orice alt material care se află în raza sa gravitaţională. Potrivit cercetătorilor, se pare că în jurul găurii negre supermasive SDSS1335+0728 s-a format un disc rotativ de material difuz, o parte din materie fiind consumată. Un astfel de disc - denumit disc de acreţie - radiază energie la temperaturi foarte ridicate, uneori eclipsând o întreagă galaxie.

O regiune luminoasă şi compactă precum aceasta, alimentată de o gaură neagră supermasivă aflată în centrul unei galaxii, se numeşte "nucleu galactic activ".

"Aceste nuclee se caracterizează prin faptul că emit cantităţi mari de energie la o varietate de lungimi de undă, de la raze radio la raze gamma. Ele sunt considerate unele dintre cele mai luminoase obiecte din Univers", a declarat astrofizicianul Paula Sanchez Saez de la Observatorul European de Sud din Germania, autorul principal al studiului publicat în revista Astronomy & Astrophysics.

"Studierea nucleelor galactice active este crucială pentru înţelegerea evoluţiei galaxiilor şi a fizicii găurilor negre supermasive", a adăugat Paula Sanchez Saez.

Această galaxie, cu un diametru de aproximativ 52.000 de ani-lumină şi o masă echivalentă cu aproximativ 10 miliarde de stele de mărimea Soarelui, a fost observată timp de decenii înainte de a fi detectate schimbări bruşte în 2019. Luminozitatea din centrul galaxiei a crescut în observaţiile efectuate de atunci.

Găurile negre supermasive aruncă uneori în spaţiu jeturi vaste de particule cu mare energie, dar niciun astfel de jet nu a fost detectat în acest caz, potrivit astrofizicianului şi coautorului studiului Lorena Hernandez Garcia de la Universitatea Valparaiso din Chile.

Aşadar, ce anume ar fi putut activa acea gaură neagră supermasivă?

"În acest moment, nu ştim", a declarat Paula Sanchez Saez.

"Ar putea fi un proces natural al galaxiei", a adăugat Lorena Hernandez Garcia. "Ştim că o galaxie trece prin diferite faze de activitate şi non-activitate în timpul vieţii sale. S-ar putea întâmpla ceva care să determine o galaxie să se activeze, cum ar fi, de exemplu, o stea care cade în gaura neagră".

Dacă observaţiile reprezintă altceva decât debutul unui nucleu galactic activ, ar trebui să fie un fenomen astrofizic nemaiîntâlnit până acum, potrivit cercetătorilor.Sagittarius A*, sau Sgr A*, se află la aproximativ 26.000 de ani-lumină de Pământ. Ar putea şi ea să se trezească brusc la viaţă?

"Acelaşi proces s-ar putea întâmpla în cele din urmă şi cu Sgr A*, care este de fapt în stare latentă. Dar, deocamdată, nu suntem în pericol şi, probabil, dacă s-ar activa, nu am observa, deoarece ne aflăm foarte departe de centrul galaxiei", a declarat Lorena Hernandez Garcia.

Pentagonul va retrage din activitate cei 1.000 de membri ai armatei care se identifică deschis ca transsexuali și le va acorda celor care nu s-au identificat încă ca transgen 30 de zile pentru a se retrage, potrivit unei noi directive emise joi, scrie The Guardian.

Economie 2025-05-09 12:43:37

Ultima săptămână din martie va avea temperaturi medii mai ridicate decât cele normale, urmând ca aprilie să debuteze cu valori peste cele specifice acestei perioade, anunță ANM.

Economie 2025-03-25 12:47:25

Sylvester Stallone s-a împăcat cu soția, Jennifer Flavin, la o lună după ce aceasta i-a cerut divorțul. Celebrul actor și soția sa au decis să discute și să-și rezolve problemele, așa că acum sunt amândoi extrem de fericiți, a spus reprezentantul starului american.

Economie 2022-09-24 14:09:28

Frontiera dintre Statele Unite şi Mexic a fost „cea mai periculoasă rută migratorie terestră din lume” în 2022, cu 686 de morţi sau dispăruţi raportaţi, potrivit unui raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) publicat marţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-09-12 17:40:45

Alegerile din UE s-au încheiat duminică seara, dar acum începe bătălia politică și negocierile pentru convertirea milioanelor de voturi în bani și putere, relatează Financial Times. Pentru noua ceată de 720 de eurodeputați urmează 24 de zile de negocieri pentru a forma alianțe cruciale pentru următorul mandat al Parlamentului European.

Economie 2024-06-11 07:45:52

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din 13 judeţe, valabilă până miercuri după-amiază.

Economie 2024-12-24 19:41:42

Fostul preşedinte american Donald Trump a avertizat vineri că se profilează o "potenţială moarte şi distrugere" dacă va fi inculpat pentru că ar fi cumpărat tăcerea fostei actriţe porno Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016.Într-un mesaj postat dimineaţă pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în prezent singura pe care o foloseşte în mod activ, Trump insistă că o inculpare a lui "va fi catastrofică pentru ţara noastră".Potrivit fostului preşedinte republican, despre care se presupune că se află în Florida la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, inculparea lui ar putea s-o caute "numai un psihopat care urăşte cu adevărat Statele Unite". Aceasta a fost o aluzie la procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat, care a deschis dosarul în care judecătorii sunt aşteptaţi să decidă - cel mai devreme săptămâna viitoare - asupra continuării anchetei şi inculpării fostului lider de la Casa Albă.În cazul unei inculpări, judecătorii din New York trebuie să decidă dacă aceasta va fi pentru fals în declaraţii sau pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniei electorale, scrie Agerpres, care citează EFE.

Economie 2023-03-24 18:20:35

Dictatorul bielorus Alexander Lukașenko a spus că „nu regretă” că a permis Rusiei să-i folosească țara pentru a invada Ucraina, chiar în ziua în care se apropie de câștigarea unui nou mandat, relatează The Guardian. Sondajele de la ieșirea de la urne arată că a obținut 87,6% din voturi la scrutinul contestat de oficialii occidentali.

Economie 2025-01-26 22:02:29