Cea mai rapidă stea din universul cunoscut orbitează în jurul găurii negre Sagittarius A din centrul Căii Lactee, care se află la aproximativ 26.000 de ani lumină de Soare. 

Steaua, denumită S4716, face parte dintr-un roi de peste 100 de stele cunoscut pentru maniera extrem de rapidă în care se mişcă, dar viteza ei pare pur și simplu amețitoare: într-o secundă parcurge 8.000 de kilometri.

În centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se află această gaură neagră masivă, Sagittarius A, un adevărat monstru gravitațional, care este înconjurat de un roi de stele, denumit roi S, ce orbitează în jurul său cu mare viteză. Identificate pentru prima dată în 1996, aceste stele S pot fi caracterizate de viteze de până la câteva mii de kilometri pe secundă, unele dintre ele deplasându-se pe orbite foarte ciudate.

După ce au observat S4716 timp de aproape 20 de ani, oamenii de ştiinţă au stabilit că această stea se deplasează în jurul găurii negre supermasive - care are un diametru de 23,5 milioane de kilometri - în doar patru ani, adică la o viteză de 8.000 de kilometri pe secundă.

A fost nevoie de cinci telescoape pentru a observa steaua, patru dintre acestea fiind combinate într-un singur telescop mai mare pentru a permite observaţii mai precise şi mai detaliate, relatează Agerpres.

S4716 se apropie până la 100 de unități astronomice (UA) de gaura neagră, o distanță considerată mică după standardele astronomice. O UA are aproape 150 de milioane de kilometri.

Orbita cu rază scurtă a S4716 îi surprinde în continuare pe oamenii de ştiinţă. „Stelele nu se pot forma cu uşurinţă în apropierea unei găuri negre. S4716 a trebuit să se deplaseze spre interior, apropiindu-se spre exemplu de alte stele şi obiecte din clusterul S, ceea ce a determinat o micşorare semnificativă a orbitei sale”, a explicat Michael Zajaček, astrofizician în cadrul Universităţii Masaryk din Brno, Republica Cehă, care a contribuit la realizarea studiului.

„A fost complet neaşteptat ca o stea să fie pe o orbită stabilă, atât de aproape şi de rapidă, în vecinătatea unei găuri negre supermasive  şi marchează limita până unde pot fi făcute observaţii cu telescoape tradiţionale”, a comentat și Florian Peissker, autor principal al noului studiu, publicat în The Astrophysical Journal.