• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-31 18:13:27
  • Sursa:
Astronautii care au ramas blocati pe ISS timp de 9 luni au incheiat recuperarea. Efectele resimtite dupa sederea prelungita in spatiu Imagine

Butch Wilmore şi Suni Williams, astronauţii americani nevoiţi să petreacă în spaţiu mult mai mult timp decât era prevăzut, după ce au fost lăsaţi anul trecut pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) de capsula Starliner a Boeing din cauză că aceasta a avut probleme, sunt în recuperare după ce s-au întors pe Pământ în luna martie şi au terminat săptămânile de terapie fizică putând să-şi reia munca la Boeing şi pentru diverse programe NASA, relatează Reuters.

„În acest moment, abia ieşim din partea de reabilitare a întoarcerii noastre”, a declarat Wilmore, în vârstă de 62 de ani, într-un interviu acordat miercuri agenţiei Reuters. „Gravitaţia se simte rău pentru o perioadă, iar această perioadă variază în funcţie de fiecare persoană, dar în cele din urmă treci peste acele probleme de echilibru neurovestibular”, a explicat Wilmore.

Wilmore şi Williams, care anul trecut au pornit la bordul Starliner pentru un zbor de testare de opt zile ce s-a transformat într-o şedere de nouă luni în spaţiu, a trebuit să îşi readapteze muşchii, simţul echilibrului şi alte elemente de bază ale vieţii pe Pământ într-o perioadă de 45 de zile - standard pentru astronauţii care se întorc din misiuni spaţiale de lungă durată.

Cei doi astronauţi au petrecut cel puţin două ore pe zi cu specialişti în forţă şi recondiţionarea astronauţilor din cadrul unităţii medicale a NASA, jonglând în acelaşi timp cu un volum de muncă din ce în ce mai mare la programul Starliner al Boeing, la unitatea staţiei spaţiale a NASA din Houston şi cu cercetătorii agenţiei, notează Reuters, citată de News.ro.

„A fost un pic de vârtej”, a spus Williams, în vârstă de 59 de ani, în interviu. „Pentru că avem, de asemenea, obligaţii faţă de toţi oamenii cu care am lucrat”, a adăugat ea.

Williams a spus că unele dintre efectele secundare de după zborul spaţial au dispărut mai greu şi că s-a simţit obosită în ultimele etape ale recuperării, pe măsură ce zeci de muşchi diferiţi s-au reactivat. Acest lucru a făcut să îi fie greu să se trezească dimineaţa atât de devreme pe cât îi place, până acum puţin mai mult de o săptămână. „Apoi m-am trezit la 4.00 dimineaţa şi mi-am zis, Aha! M-am întors”, a povestit ea.

Wilmore a avut unele probleme cu spatele şi gâtul înainte de a pleca în spaţiu - nu putea să îşi întoarcă suficient capul în lateral, a spus el. Toate acestea au dispărut în spaţiu, unde „nu ai niciun stres asupra corpului tău”, a relatat el. Când s-a întors în martie, gravitaţia l-a întâmpinat cu durerile de gât pe care le lăsase pe Pământ.

„Pluteam încă în capsulă în ocean, iar gâtul începea să mă doară, în timp ce noi nici măcar nu fuseserăm extraşi încă”, a povestit el, râzând.

Corpul uman, care a evoluat de-a lungul a milioane de ani în gravitaţia de la suprafaţa Pământului, nu a fost conceput pentru zboruri spaţiale. Absenţa gravitaţiei declanşează o serie de efecte fizice în timp, cum ar fi atrofia musculară sau modificări cardiovasculare ce pot provoca o reacţie în lanţ şi alte modificări ale sănătăţii. Închiderea într-un spaţiu restrâns şi radiaţiile solare mai mari din spaţiu, fără protecţia atmosferei terestre, au, de asemenea, alte efecte.

Problemele sistemului de propulsie al navei Starliner de la Boeing au obligat NASA să readucă capsula fără echipaj anul trecut şi să integreze cei doi astronauţi în programul său normal de rotaţie de lungă durată pe ISS.

Boeing, care a avut cheltuieli de 2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea Starliner, se confruntă cu o decizie iminentă a NASA de a retrimite nava în spaţiu fără echipaj înainte ca aceasta să transporte din nou oameni. Boeing a cheltuit 410 milioane de dolari pentru a efectua o misiune similară fără echipaj în 2022, după un eşec la testele din 2019.

Reluarea zborului Starliner fără echipaj „pare a fi lucrul logic de făcut”, a spus Williams, făcând comparaţii cu SpaceX a lui Elon Musk şi cu capsulele ruseşti care au zburat în misiuni fără echipaj înainte de a pune oameni la bord.  „Cred că aceasta este calea corectă”, a spus Williams, care „speră că Boeing şi NASA vor decide în curând asupra aceluiaşi curs de acţiune”.

Rezultatele testelor Starliner planificate pe parcursul verii sunt aşteptate pentru a determina dacă nava spaţială poate transporta oameni în următorul său zbor, au declarat oficialii NASA.

Tragedie la Roma. O fetiță de un an a fost găsită moartă, miercuri după-amiază, în mașina familiei. Tatăl ar fi trebuit să o lase de dimineață la creșă, dar a uitat și a mers direct la serviciu. Au găsit-o decedată în scaunul auto 6 ore mai târziu, când mama a mers să o ia de la creșă, iar personalul i-a zis că micuța nu a ajuns deloc acolo, scrie Roma Today.

Economie 2023-06-08 12:18:45

33 de percheziții au avut loc, luni, în Vâlcea și Gorj într-un dosar de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni cu cărbune. Procurorii au descins la mai multe exploatări miniere, la domiciliile persoanelor bănuite că făceau parte din rețea, dar și la sediul unui post de poliție. Potrivit surselor gazetavalceana.ro, suspecții ar fi exploatat o microcarieră clandestină din care cărau zi și noapte sute de tone de cărbune. Vizat de ancheta procurorilor este și un polițist de la IPJ Vâlcea, cu afaceri în domeniu.

Economie 2022-11-28 14:11:03

Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, ca neîntemeiată, cererea Euroins România de suspendare a Deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a asigurătorului, informează ASF.

Economie 2023-04-28 13:19:01

La o lună după decesul lui Andy Fletcher, clăparul şi unul dintre membrii fondatori ai trupei Depeche Mode, formaţia britanică a publicat luni seară un comunicat pe reţelele de socializare în care a dezvăluit cauza morţii muzicianului, informează variety.com.

Economie 2022-06-28 14:31:33

Micii acarieni care trăiesc pe fețele noastre și se ocupă de curățarea porilor, precum Demodex folliculorum, sunt la un pas de extincție, o arată un nou studiu citat de BBC.

Economie 2022-06-23 09:56:45

Racheta Ariane 5 a plasat cu succes doi sateliţi de telecomunicaţii pe orbită în cursul nopţii de miercuri spre joi, Europa revenind astfel în spaţiu după câteva luni de întrerupere cauzată de încetarea lansărilor rachetelor ruseşti Soiuz, informează AFP.

Economie 2022-06-23 11:05:17

Secretarul de stat american Marco Rubio a apreciat joi că există zăcăminte de pământuri rare în Republica Dominicană şi a declarat că „preferă” ca acestea să fie în mâinile unei ţări prietene „şi nu în mâinile uneia care nu este prietenă şi care se află de cealaltă parte a planetei”, transmite vineri EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2025-02-07 15:04:07

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a promis într-o scrisoare adresată guvernului american că va folosi armele furnizate de SUA numai în conformitate cu legislaţia internaţională, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a oficialului israelian.

Economie 2024-03-15 18:25:39