Sunt mii de candidaţi care au depus contestaţii, mai puţini însă decât anul trecut. Atunci s-au inregistrat peste 12.000 de contestaţii. Anul acesta, cele mai multe nemulţumiri sunt legate de notele de la limba română.
În Iaşi, de exemplu, din totalul celor 550 de contestaţii, 350 sunt numai la română şi, spre deosebire de alţi ani, notele contestate au fost chiar şi peste 9. Asta pentru că lupta pentru un loc la liceu va fi mai strânsă. Anul trecut, spre exemplu, ultimele medii de admitere la liceele de elită din Cluj şi Iaşi au fost 9.75, respectiv 9.40.
Între 5 şi 9 iulie, elevii vor putea completa lista cu opţiuni pentru admiterea la liceu, iar pe 16 iulie va avea loc prima sesiune de repartizare computerizată.
