Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, o fosilă vie care supraviețuiește de câteva milioane de ani, a fost filmat pentru prima dată pe timp de noapte în habitatul său natural din râul Vâlsan, în județul Argeș. Specialiștii care au realizat filmarea atrag atenția că lipsa depistării puietului este un semnal de alarmă pentru supraviețuirea speciei, chiar dacă în ultimii ani numărul de exemplare de asprete identificate a crescut constant. 

Aspretele este un pește activ în special noaptea, când își caută hrana, iar ziua stă ascuns sub bolovani, în ape repezi curgătoare, se arată într-un comunicat transmis de Fundația Alex Găvan, inițiatoarea programului „Aspretele Trăiește”.

Specia este critic periclitată, deși întregul său areal se află sub protecția unei rezervații naturale și a unui sit Natura 2000, mai avertizează comunicatul.

„Pe 27 iunie, în jurul orei 22:00, în satul Mușătești, jud. Argeș, s-a efectuat prima pescuire științifică pe timp de noapte, pentru inventariere, de la descoperirea speciei, în 1956. De data aceasta scopul a fost de a identifica puietul de asprete. Biologii din cadrul proiectului Aspretele Trăiește, Nagy Attila (PhD) și Mircea Mărginean, au identificat 5 exemplare adulte, dar niciun juvenil. De asemenea, pe 30 iunie, biologii Falka Istvan (PhD) și Arthur de Bruin au identificat, tot pe timp de noapte, alte două exemplare de asprete în râul Vâlsan, la Brădetu. Nici atunci nu s-a descoperit puiet”, potrivit sursei citate.

În perioada iunie - iulie 2024, se desfăşoară pescuit ştiinţific la asprete cu o echipă de nouă ihtiologi, parte din etapa finală de evaluare a efectivelor speciei, activitate întinsă pe o perioadă de trei ani. Ca rezultat parţial, zilele acestea s-au identificat 55 de exemplare de asprete, în 6 staţii de pescuit ştiinţific, pe o lungime de râu de 16 kilometri, între satele Brădetu şi Vâlsăneşti.

În 2022, din 57 de aspreți găsiți în 10 stații de pescuit dintr-un total de 21, doar 6 erau juvenili, câte unul identificat per stație, iar în 2023 nu s-a găsit deloc puiet în cadrul acțiunilor de inventariere a speciei. În cadrul campaniei de pescuit științific de anul acesta, din cele 55 de exemplare identificate până la această oră, niciunul nu este puiet.

Aspretele este protejat prin lege în România. Este o specie considerată fosilă vie, cu o vechime de câteva milioane de ani. Este considerat cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume.

Deşi numărul de aspreţi găsiţi a crescut de la an la an, lipsa identificării până în prezent a puietului este extrem de îngrijorătoare. Dacă acest fapt va persista şi în anii următori, există un risc mare ca aspretele să dispară pentru totdeauna, avertizează reprezentanţii fundaţiei.

„Exemplarele identificate până în prezent vor muri, în mod natural, în următorii 4-5 ani, iar dacă nu mai sunt juvenili care să atingă maturitatea şi, astfel, să se poată reproduce, specia dispare”, spun ei, potrivit comunicatului.

Specialiștii enumeră cauzele care contribuie la dispariţia puietului de asprete, şi astfel, a întregii specii:

Alpinistul și activistul de mediu Alex Găvan, fondatorul proiectului „Aspretele Trăieşte”, declară că salvarea speciei este o cursă contracronometru.

„Chiar este o cursă contracronometru pentru a salva aspretele, o cursă contracronometru ce nu poate fi câştigată fără existenţa unui râu curat şi sănătos, cu debit ecologic asigurat conform legii de către Hidroelectrica, un râu de care autorităţile locale să aibă grijă şi care să nu mai fie o groapă de gunoi, aşa cum se întâmplă în prezent. Altfel, pur şi simplu, va fi o crimă cu premeditare, iar aceste autorităţi nu vor mai putea să ridice din umeri şi să paseze responsabilitatea, aşa cum o fac acum. Dacă coborâm acum la apa Vâlsanului, oriunde în arealul aspretelui, nu vom găsi o singură piatră sub apă care să fie curată şi care nu fie acoperită de poluarea organică. Avem aspretele, o fiinţă unică în lume şi care încă trăieşte, avem Vâlsanul, unul dintre cele mai frumoase râuri din Europa. Împreună cu oamenii de bine din Brădetu, Brăduleţ, Galeşu, Muşăteşti şi Vâlsăneşti, suntem aici să le onorăm. Comunitatea de pe Valea Vâlsanului nu poate fi revitalizată, nu poate avea un viitor în care oamenii săi să fie fericiţi şi sănătoşi, atât timp cât râul este otrăvit, atât timp cât râul este bolnav. Pentru că râul, apa, înseamnă Viaţă. Nu râul îl salvăm, salvând aspretele, ci pe noi înşine. Aspretele este doar o hârtie de turnesol care ne arată că dacă el trăieşte şi este în suficient de multe exemplare în râu, înseamnă că râul este bine. Adică noi toţi suntem bine”, afirmă Găvan.

Ihtiologul Nagy Attila, membru al echipei „Aspretele Trăieşte”, atrage și el atenția că lipsa exemplarelor juvenile este un semnal de alarmă.

„Până în momentul de faţă, în cei trei ani de monitorizare a populaţiei de asprete în cadrul cercetării noastre de evaluare a efectivelor speciei, am reuşit să identificam doar 6 juvenili de asprete, şi asta doar în 2022. Este foarte probabil ca exemplarele de juvenili să stea ascunse ziua sub pietre şi să iasă doar noaptea în căutarea hranei, făcând aproape imposibilă identificarea lor pe timp de zi. Din acest motiv, am decis să efectuăm acţiuni de inventariere ale speciei şi pe timp de noapte, chiar dacă acest lucru nu este o practică obişnuită în România. În Ungaria, de exemplu, dar şi în alte ţări, este chiar obligatoriu ca anumite monitorizări de ihtiofaună, din anumite habitate acvatice, să fie făcute şi noaptea. Foarte multe specii, cum este şi aspretele, de altfel, sunt mult mai active noaptea ieşind, în căutarea hranei, din zonele adânci în zonele mai puţin adânci. Lipsa identificării juvenililor face să ne confruntăm cu o situaţie deosebit de îngrijorătoare. Una dintre cauze poate fi modul în care sunt evacuate sedimentele din Barajul Vâlsan. După spusele localnicilor, râul Vâlsan devine uneori negru din cauza operaţiunilor de golire de fund, mod prin care se elimină o parte dintre sedimentele depuse în mod natural, în lacul de acumulare. În aceste perioade în care apa este foarte tulbure, iar condiţiile din râu extrem de neprielnice, unele specii de peşti, în căutarea oxigenului, sar din apă şi ajung, incidental, pe mal. Mulţi dintre aceşti peşti sunt găsiţi apoi morţi pe malul râului”, afirmă ihtiologul.