• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-05 12:36:18
  • Sursa:
Aspretele, un peste-fosila care traieste de cateva milioane de ani, a fost filmat in premiera pe timp de noapte intr-un rau din Romania Imagine

Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, o fosilă vie care supraviețuiește de câteva milioane de ani, a fost filmat pentru prima dată pe timp de noapte în habitatul său natural din râul Vâlsan, în județul Argeș. Specialiștii care au realizat filmarea atrag atenția că lipsa depistării puietului este un semnal de alarmă pentru supraviețuirea speciei, chiar dacă în ultimii ani numărul de exemplare de asprete identificate a crescut constant. 

Aspretele este un pește activ în special noaptea, când își caută hrana, iar ziua stă ascuns sub bolovani, în ape repezi curgătoare, se arată într-un comunicat transmis de Fundația Alex Găvan, inițiatoarea programului „Aspretele Trăiește”.

Specia este critic periclitată, deși întregul său areal se află sub protecția unei rezervații naturale și a unui sit Natura 2000, mai avertizează comunicatul.

„Pe 27 iunie, în jurul orei 22:00, în satul Mușătești, jud. Argeș, s-a efectuat prima pescuire științifică pe timp de noapte, pentru inventariere, de la descoperirea speciei, în 1956. De data aceasta scopul a fost de a identifica puietul de asprete. Biologii din cadrul proiectului Aspretele Trăiește, Nagy Attila (PhD) și Mircea Mărginean, au identificat 5 exemplare adulte, dar niciun juvenil. De asemenea, pe 30 iunie, biologii Falka Istvan (PhD) și Arthur de Bruin au identificat, tot pe timp de noapte, alte două exemplare de asprete în râul Vâlsan, la Brădetu. Nici atunci nu s-a descoperit puiet”, potrivit sursei citate.

În perioada iunie - iulie 2024, se desfăşoară pescuit ştiinţific la asprete cu o echipă de nouă ihtiologi, parte din etapa finală de evaluare a efectivelor speciei, activitate întinsă pe o perioadă de trei ani. Ca rezultat parţial, zilele acestea s-au identificat 55 de exemplare de asprete, în 6 staţii de pescuit ştiinţific, pe o lungime de râu de 16 kilometri, între satele Brădetu şi Vâlsăneşti.

În 2022, din 57 de aspreți găsiți în 10 stații de pescuit dintr-un total de 21, doar 6 erau juvenili, câte unul identificat per stație, iar în 2023 nu s-a găsit deloc puiet în cadrul acțiunilor de inventariere a speciei. În cadrul campaniei de pescuit științific de anul acesta, din cele 55 de exemplare identificate până la această oră, niciunul nu este puiet.

Aspretele este protejat prin lege în România. Este o specie considerată fosilă vie, cu o vechime de câteva milioane de ani. Este considerat cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume.

Deşi numărul de aspreţi găsiţi a crescut de la an la an, lipsa identificării până în prezent a puietului este extrem de îngrijorătoare. Dacă acest fapt va persista şi în anii următori, există un risc mare ca aspretele să dispară pentru totdeauna, avertizează reprezentanţii fundaţiei.

„Exemplarele identificate până în prezent vor muri, în mod natural, în următorii 4-5 ani, iar dacă nu mai sunt juvenili care să atingă maturitatea şi, astfel, să se poată reproduce, specia dispare”, spun ei, potrivit comunicatului.

Specialiștii enumeră cauzele care contribuie la dispariţia puietului de asprete, şi astfel, a întregii specii:

Alpinistul și activistul de mediu Alex Găvan, fondatorul proiectului „Aspretele Trăieşte”, declară că salvarea speciei este o cursă contracronometru.

„Chiar este o cursă contracronometru pentru a salva aspretele, o cursă contracronometru ce nu poate fi câştigată fără existenţa unui râu curat şi sănătos, cu debit ecologic asigurat conform legii de către Hidroelectrica, un râu de care autorităţile locale să aibă grijă şi care să nu mai fie o groapă de gunoi, aşa cum se întâmplă în prezent. Altfel, pur şi simplu, va fi o crimă cu premeditare, iar aceste autorităţi nu vor mai putea să ridice din umeri şi să paseze responsabilitatea, aşa cum o fac acum. Dacă coborâm acum la apa Vâlsanului, oriunde în arealul aspretelui, nu vom găsi o singură piatră sub apă care să fie curată şi care nu fie acoperită de poluarea organică. Avem aspretele, o fiinţă unică în lume şi care încă trăieşte, avem Vâlsanul, unul dintre cele mai frumoase râuri din Europa. Împreună cu oamenii de bine din Brădetu, Brăduleţ, Galeşu, Muşăteşti şi Vâlsăneşti, suntem aici să le onorăm. Comunitatea de pe Valea Vâlsanului nu poate fi revitalizată, nu poate avea un viitor în care oamenii săi să fie fericiţi şi sănătoşi, atât timp cât râul este otrăvit, atât timp cât râul este bolnav. Pentru că râul, apa, înseamnă Viaţă. Nu râul îl salvăm, salvând aspretele, ci pe noi înşine. Aspretele este doar o hârtie de turnesol care ne arată că dacă el trăieşte şi este în suficient de multe exemplare în râu, înseamnă că râul este bine. Adică noi toţi suntem bine”, afirmă Găvan.

Ihtiologul Nagy Attila, membru al echipei „Aspretele Trăieşte”, atrage și el atenția că lipsa exemplarelor juvenile este un semnal de alarmă.

„Până în momentul de faţă, în cei trei ani de monitorizare a populaţiei de asprete în cadrul cercetării noastre de evaluare a efectivelor speciei, am reuşit să identificam doar 6 juvenili de asprete, şi asta doar în 2022. Este foarte probabil ca exemplarele de juvenili să stea ascunse ziua sub pietre şi să iasă doar noaptea în căutarea hranei, făcând aproape imposibilă identificarea lor pe timp de zi. Din acest motiv, am decis să efectuăm acţiuni de inventariere ale speciei şi pe timp de noapte, chiar dacă acest lucru nu este o practică obişnuită în România. În Ungaria, de exemplu, dar şi în alte ţări, este chiar obligatoriu ca anumite monitorizări de ihtiofaună, din anumite habitate acvatice, să fie făcute şi noaptea. Foarte multe specii, cum este şi aspretele, de altfel, sunt mult mai active noaptea ieşind, în căutarea hranei, din zonele adânci în zonele mai puţin adânci. Lipsa identificării juvenililor face să ne confruntăm cu o situaţie deosebit de îngrijorătoare. Una dintre cauze poate fi modul în care sunt evacuate sedimentele din Barajul Vâlsan. După spusele localnicilor, râul Vâlsan devine uneori negru din cauza operaţiunilor de golire de fund, mod prin care se elimină o parte dintre sedimentele depuse în mod natural, în lacul de acumulare. În aceste perioade în care apa este foarte tulbure, iar condiţiile din râu extrem de neprielnice, unele specii de peşti, în căutarea oxigenului, sar din apă şi ajung, incidental, pe mal. Mulţi dintre aceşti peşti sunt găsiţi apoi morţi pe malul râului”, afirmă ihtiologul.

Vladimir Putin „rămâne deschis oricărui contact" cu omologul său american Donald Trump, a afirmat luni Kremlinul după criticile formulate de liderul de la Casa Albă la adresa preşedintelui rus, în pofida apropierii lor demarate de mai multe săptămâni.

Economie 2025-03-31 15:34:47

O femeie din județul Alba, diagnosticată cu cancer scuamos bronho-pulmonar, a câștigat în instanță dreptul la tratament gratuit. Pacienta a dat Ministerul Sănătății în judecată întrucât pentru boala de care suferă ea, medicația recomandată de medic și decontată 100% în alte tipuri de cancer, costă o avere. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia, scrie Alba24.ro, i-au dat dreptate femeii și au decis ca statul român să îi asigure gratuit tratamentul de care depinde viața ei.

Economie 2023-06-08 14:01:22

Organizația publică Roskomsvoboda a descoperit că Roskomnadzor a blocat filmul „Brokeback Mountain” pe trei servicii video cu conținut piratat, scrie site-ul Meduza.

Economie 2024-09-06 12:43:15

Răspunsul Partidului Democrat la discursul lui Donald Trump din Congres a fost prezentat de Elissa Slotkin, o tânără senatoare democrată din Michigan, dar cu experienţă în materie de securitate, care l-a acuzat pe liderul de la Casa Albă că, spre deosebire de preşedintele republican Ronald Reagan, el ar fi condus America spre pierderea Războiului Rece.

Economie 2025-03-05 12:56:38

Brad Pitt a dat-o în judecată pe Angelina Jolie pentru că a vândut către un oligarh rus partea ei din podgoria pe care o dețineau amândoi în Franța. Actorul susține că fosta lui soție a vrut să se răzbune pe el și a făcut tranzacția în secret.

Economie 2023-06-03 09:39:07

Astronomii care folosesc telescopul spațial Hubble au detectat molecule de apă în atmosfera unei exoplanete mici și fierbinți, aflată la 97 de ani lumină de Pământ, relatează CNN.

Economie 2024-01-27 14:23:13

Postul Paștelui mai este cunoscut și sub numele de Postul Mare, cea mai lungă și aspră perioadă de postire din calendarul bisericesc. În 2025, perioada începe din 3 martie și se încheie pe 19 aprilie. Sărbătoarea Învierii Domnului va fi celebrată de credincioșii ortodocși și catolici în aceeași zi, mai exact pe 20 aprilie. Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București, a explicat pentru Digi24 importanța zilelor de post, dar și care sunt cele mai însemnate reguli din această perioadă.

Economie 2025-02-10 13:04:27

O femeie răpită și ținută prizonieră într-o celulă improvizată de un bărbat care se dădea drept ofițer de poliție sub acoperire a reușit să se elibereze după ce a lovit ușa, în mod repetat, cu pumnii, a anunțat FBI, potrivit Sky News.

Economie 2023-08-04 11:42:51