• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-21 15:00:59
  • Sursa:
Asma al-Assad, sotia presedintelui sirian Bashar al-Assad, sufera de leucemie. Acum 5 ani a invins cancerul Imagine

Prima doamnă a Siriei, Asma al-Assad, a fost diagnosticată cu leucemie, a anunţat marţi preşedinţia siriană, la aproape cinci ani după ce a anunţat că s-a vindecat complet de cancer la sân.

Comunicatul menţionează că Asma al-Assad, în vârstă de 48 de ani, este supusă unui protocol special de tratament care necesită izolarea, iar în consecinţă ea se va retrage din angajamentele publice, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Prima doamnă a Siriei, Asma al-Assad, a fost diagnosticată cu leucemie. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

În august 2019, Asma a declarat că s-a recuperat complet după un cancer la sân pe care susţinea că l-a descoperit într-un stadiu timpuriu.

După ce în Siria a început războiul civil în 2011, fosta bancheră de investiţii născută în Regatul Unit şi-a asumat rolul public de a conduce eforturile de caritate şi de a se întâlni cu familiile soldaţilor ucişi, dar de asemenea şi-a atras ura opoziţiei, potrivit Reuters.

Ea conduce Trustul sirian pentru dezvoltare, un ONG mare care acţionează ca o organizaţie umbrelă pentru multe dintre operaţiunile de ajutor şi dezvoltare din Siria.

Anul trecut, ea l-a însoţit pe soţul ei, preşedintele Bashar al-Assad, într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, prima sa călătorie peste hotare alături de el din 2011. Ea s-a întâlnit cu acest prilej Fatima bint Mubarak, mama preşedintelui EAU, iar participarea ei la vizită a fost percepută ca un semn al creşterii rolului ei pe scena publică.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, angajat al Casei de Pensii Gorj, a fost găsit spânzurat în arhiva instituției.

Economie 2022-07-25 11:11:37

Colonelul Ivan Mertvishchev este responsabil cu supravegherea mobilizării, în Rusia. Ca să "închidă ochii" la o inspecție, a cerut mită o mașină de spălat rufe de la un ofițer din Moscova, comandant al unui centru de recrutare. După ce inițial i-a promis superiorului că îi trimite mașina de spălat acasă, ofițerul l-a turnat la departamentul de contrainformații militare al FSB, scrie The Moscow Times.

Economie 2022-11-23 12:34:09

Un spectator care asista la Trofeul Câmpulung Muscel 2023, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, a fost accidentat sâmbătă de una mașinile din concurs. Spectatorul, care stătea într-o zonă interzisă publicului, urma să fie transportat cu elicopterul la un spital din Bucureşti, însă între timp a survenit decesul.

Economie 2023-10-21 20:18:25

Documentele legate de cererea de viză a prințului Harry pentru Statele Unite au fost făcute publice, în urma deciziei unei instanțe din SUA, relatează BBC. Deși informațiile sunt atent redactate, acuzațiile lansate de Heritage Foundation sugerează că prințul a ascuns utilizarea anterioară de droguri, inclusiv cocaină și marijuana, ceea ce ar fi trebuit să-l descalifice pentru obținerea vizei. În timp ce procesul de desecretizare a documentelor continuă, un judecător a ordonat publicarea acestora în urma unei cereri de acces la informații depusă de asociație.

Economie 2025-03-19 12:18:58

Conflictul dintre ministrul sănătății, Alexandru Rafila, și șeful DSU, Raed Arafat, pe tema coordonării serviciilor de urgență pare interminabil, cu atât mai mult cu cât nu este tranșat nici în coaliție. Luni, ministrul sănătății a readus în atenție această problemă, iar replica secretarului de stat de la Ministerul de Interne nu a întârziat să apară. Într-un interviu pentru Digi24, Raed Arafat avertizează că mulți specialiști din domeniul intervențiilor de urgență ar putea părăsi sistemul, dacă lucrurile vor fi aduse „la nivelul anului 2000”. El consideră că ceea ce vrea ministrul sănătății este o problemă artificial ridicată, care nu vizează decât înlăturarea sa de la coordonarea DSU. În acest context, Raed Arafat spune că mult mai simplu ar fi să fie demis.

Economie 2022-07-11 23:30:26

Actrița Faye Dunaway, în vârstă de 83 de ani, celebră pentru fimele „Chinatown”, „Bonnie and Clyde” și „Network” a făcut dezvăluiri despre viața ei, într-un documentar care prezintă aspecte despre sănătatea ei mintală, cariera sa și emoțiile pe care le-a trăit povestind despre aspecte intime din viața ei, scrie The Independent.

Economie 2024-08-04 14:55:58

Rusia nu recunoaște că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova și cere Chișinăului confirmarea că această survolare a avut loc, spune ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi, potrivit IPN.

Economie 2022-10-19 11:55:02

Ore, zile, luni și ani de antrenamente intense, asidue, încrâncenate, un consum fabulos de energie fizică și mentală... fundația pe care fiecare sportiv își construiește  visul de-a fi încununat cu laurii olimpici și unii chiar sunt pregătiți să facă sacrificii și mai mari!

Economie 2024-07-19 12:51:45