Străinii, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, au fost îndepărtați ieri, 16 iunie, sub escortă de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, până la Aeroportul din Cluj-Napoca.
De acolo, au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine.
„Din verificările efectuate de polițiștii de imigrări a reieșit că străinii au intrat legal în țara noastră, în perioada 2022 – 2024, în scop de angajare. Întrucât au fost depistați de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat au fost introduși în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României”, a transmis Inspectoratul General pentru Imigrări.
La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de cinci ani.
