• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-04 16:21:00
  • Sursa:
Arsenalul lui Horatiu Potra, prezentat de Politia Romana. Ce arme au ridicat anchetatorii in urma perchezitiilor Imagine

Poliția Română a prezentat arsenalul ridicat în urma perchezițiilor făcute acasă la Horațiu Potra, liderul unei rețele de mercenari. Anchetatorii au descoperit arme de foc de mare putere, inclusiv mitraliere și un lansator de grenade, iar interceptările obținute de procurori indică planuri de folosire a acestora în Capitală. În total, peste 3.000 de arme de foc au fost confiscate în ultimul an, multe dintre ele fiind legate de gruparea condusă de Potra.

Potrivit autorităților, armele descoperite la locuința lui Horațiu Potra și a apropiaților săi fac parte dintr-o captură record pentru ofițerii specializați în combaterea traficului de armament.

În ultimul an, peste 3.000 de arme de foc au fost găsite de polițiști în cadrul anchetelor, iar o parte importantă dintre ele aparțineau rețelei conduse de Potra.

Printre armele ridicate se numără mitraliere, puști de asalt, arme automate, pistoale și chiar un lansator de grenade. O parte dintre aceste arme ar fi urmat să fie folosite în Capitală, potrivit interceptărilor obținute de anchetatori.

Arsenalul lui Horațiu Potra, prezentat de Poliția Română. Foto. Digi24 Deschide galeria foto

Surse din anchetă susțin că armele au fost aduse ilegal din mai multe regiuni, precum Turcia, dar și din țări din vestul Europei, precum Belgia.

În unele cazuri, seria armelor era ștearsă pentru a îngreuna identificarea traseului și a liderilor grupărilor implicate.

Oraș în acte, comună măruntă în realitate. Este vorba despre Căzănești, din județul Ialomița, unde localnicii plătesc taxe și impozite de oraș, dar nu au asfalt, canalizare și gaze, darămite un spital sau un cinematograf. Dincolo de strada principală dispar și trotuarele. Din cauza lipsurilor, localnicii au plecat care încotro. La Căzănești mai trăiesc acum cel mult 3 mii de oameni, dezamăgiți de promisiunile primarilor care s-au perindat la conducerea orașului.

Economie 2023-04-22 23:31:33

Microsoft a anunțat, vineri, că serviciul de apeluri și mesagerie Skype, vechi de 21 de ani, se va închide pe 5 mai. Compania de software încurajează utilizatorii Skype să migreze la aplicația sa gratuită Teams.

Economie 2025-02-28 17:41:39

Atac la Chișinău comandat de la Moscova și dejucat de polițiști. Trei bărbați și două femei au fost reținuți după ce au încercat să incendize sediul Comisiei Electorale și mașini ale Poliției. La audieri au spus că urmau să primească bani de la un bărbat care locuiește în Rusia.

Economie 2024-10-31 20:03:17

Bombardamentele ruse repetate asupra porturilor maritime şi fluviale ale Ucrainei au distrus 270.000 de tone de cereale într-o lună, a declarat miercuri ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov.

Economie 2023-08-23 16:03:45

Poliţia germană a anunţat duminică arestarea a trei islamişti bănuiţi că ar fi plănuit un atentat cu „o maşină” asupra catedralei din Koln în seara de Anul Nou.

Economie 2023-12-31 21:20:13

Românii care vor să își cumpere vechimea în muncă mai au două săptămâni la dispoziție. Până la 31 august trebuie să încheie un contract cu Casa de Pensii și să cotizeze din propriul buzunar. Până în acest moment, Guvernul nu a luat o decizie cu privire la prelungirea termenului. Cei care vor să-și asigure pensia în acest fel trebuie să cotizeze cu un sfert din salariul minim în vigoare la data semnării contractului, adică 9.000 de lei pe an.

Economie 2023-08-15 23:24:19

România va consolida Spaţiul Schengen şi nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în acest spaţiu european de liberă circulaţie, ţara noastră fiind pregătită să coopereze pentru protecţia frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, a declarat luni ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

Economie 2024-03-04 13:29:12

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Economie 2024-05-03 12:41:31