• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-30 16:28:20
  • Sursa:
Armenii si turcii s-au intalnit in premiera la frontiera lor comuna pentru a discuta despre normalizarea relatiilor Imagine

Emisarii speciali pentru normalizarea relaţiilor dintre Armenia şi Turcia, Ruben Rubinian şi Serdar Kilic, s-au întâlnit, marţi, pentru prima dată la graniţa comună dintre cele două ţări, închisă de mai mult de trei decenii. Potrivit unei declaraţii postate pe site-ul ministerului de externe armean, cei doi emisari s-au întâlnit la punctul de control Margara-Alican.

Aceasta a fost a cincea întâlnire a reprezentanţilor care au obiectivul de normalizare a relaţiilor dintre Armenia şi Turcia, prima având loc în ianuarie 2022 la Moscova, iar următoarele trei la Viena.

În cadrul reuniunii desfăşurate la frontieră, cele două părţi „au reconfirmat acordurile la care au ajuns la întâlnirile lor anterioare”, au convenit să evalueze criteriile tehnice care să permită funcţionarea punctului feroviar de frontieră Akhurik-Akyaka, precum şi să simplifice procedurile reciproce de acordare a vizelor deţinătorilor de paşapoarte diplomatice, care vor fi printre primii ce vor putea trece frontiera armeano-turcă în cazul deschiderii acesteia, se arată în declaraţia diplomației armene.

Astăzi, emisarii armean şi turc şi-au confirmat, de asemenea, hotărârea de a continua procesul de apropiere fără condiţii prealabile pentru „realizarea obiectivului final al normalizării depline” a relaţiilor dintre cele două ţări.

Armenia şi Turcia nu au relaţii diplomatice, pentru că guvernul turc refuză să recunoască genocidul a 1,5 milioane de armeni comis, în 1915, de Imperiul Otoman.

În 1993, în timpul primului război dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul provinciei azere cu populaţie armeană Karabah, Turcia a decis să închidă unilateral graniţa cu Armenia, ca măsură de solidaritate cu Azerbaidjan, ţară învinsă, apoi, militar, de Armenia, care a preluat, atunci, controlul asupra provinciei Karabah, recucerită, în cele din urmă, în întregime de armata azeră în septembrie 2023.

În decembrie 2021, la un an după ce Azerbaidjanul a câştigat, cu ajutorul militar turc, al doilea război din Karabah, guvernul de la Ankara a anunţat că va face primii paşi pentru normalizarea relaţiilor cu Armenia, respectiv numirea unor reprezentanţi oficiali şi restabilirea zborurilor directe între cele două ţări.

A doua zi, Armenia şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi normaliza relaţiile cu Turcia fără condiţii prealabile, o decizie pe care nu toţi armenii o văd cu ochi buni şi care a ridicat, de asemenea, obiecţii în rândul reprezentanţilor marii diaspore armene.

Ca gest de bunăvoinţă înaintea procesului de normalizare a relaţiilor bilaterale, Armenia a ridicat şi embargoul asupra produselor din Turcia pe care îl introdusese cu un an mai devreme.

Poziţia dolarului ca monedă dominantă la nivel mondial se diminuează, a declarat, marţi, economistul-şef al agenţiei de rating S&P Global, citat de Reuters.

Economie 2023-07-12 11:18:34

Polițistul din Sibiu care a bătut un șofer în trafic a fost reținut marți seară. Mandatul vine după intervenția șefilor din IGPR București în acest caz.

Economie 2024-09-03 23:31:43

Pizza cu bucăți din carne tocată de șarpe. Este noul produs pus în meniu de filiala din Hong Kong a unei celebre companii americane.

Economie 2023-11-13 00:21:56

Gardienii Revoluţiei (trupe paramilitare de elită ale Iranului) au dezvăluit noi sisteme de rachete desfăşurate pe trei insule strategice din Golf, capabile, după cum au afirmat, să lovească „baze militare, nave şi echipamente inamice” din apropiere, a informat sâmbătă presa locală, notează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2025-03-23 09:29:18

Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs la miezul nopţii, la ora locală 00:06, în Banat, judeţul Timiş, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2024-02-02 07:27:02

Pe rețelele sociale au fost publicate înregistrări video cu momentul în care o rachetă explodează la mică distanță de barajul hidrocentralei peste fluviul Nipru, de la Kremenciuk, Ucraina. Imaginile, încă neconfirmate oficial de Moscova sau Kiev, arată cum racheta, despre care sursele pro-ucrainene susțin că este una rusească, provoacă o explozie puternică după ce cade în lacul de acumulare de lângă hidrocentrală.

Economie 2024-11-19 10:29:51

Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat joi că scrisoarea pe care preşedintele american Donald Trump a trimis-o săptămâna trecută îndemnând Teheranul să negocieze programul nuclear al Iranului are un ton de „ameninţare", dar semnalează în acelaşi timp existenţa unor oportunităţi.

Economie 2025-03-20 13:28:29

A fost un an de dificil pentru Europa. Războiul din Ucraina și efectele persistente ale pandemiei de COVID-19 au produs un mix de prețuri ridicate la alimente și energie cu impact asupra indicelui prețurilor de consum, care afectează considerabil atât gospodăriile cât și companiile. Realitatea cu care ne-am familiarizat deja mult prea mult îi prezintă pe cei mai vulnerabili membri ai societății suportând cea mai mare povară a crizei generate de creșterea costului vieții. Preconizăm că situația a jumătate dintre cele mai sărace gospodării se va deteriora și mai mult în decursul acestui an.

Economie 2022-09-06 16:28:16