• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-15 15:04:22
  • Sursa:
Armenia si Azerbaidjan au incetat luptele la granita, dupa implicarea „comunitatii internationale”. 176 de oameni au murit Imagine

Încetarea focului era respectată joi dimineaţă la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan, după două zile de confruntări soldate cu peste 170 de morţi, care ameninţă să submineze procesul de pace fragil dintre cele două ţări, transmit AFP şi Reuters.

Luptele, care au izbucnit marţi, s-au încheiat în noaptea de miercuri spre joi „graţie implicării comunităţii internaţionale”, a indicat Consiliul de securitate naţională armean.

Rusia, mediatorul tradiţional în regiunea Caucazului, anunţase marţi dimineaţă o încetare a focului, dar înţelegerea a fost încălcată timp de două zile, cele două tabere acuzându-se reciproc de efectuarea de bombardamente.

Miercuri, Armenia a declarat că a pierdut 105 militari şi a acuzat Azerbaidjanul că a ocupat o suprafaţă de 10 kilometri pătraţi din teritoriul său, conform Agerpres.

La rândul său, Baku a anunţat joi moartea a încă 21 de soldaţi în timpul luptelor, ceea ce aduce la 71 numărul deceselor în rândul militarilor săi.

O delegaţie a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară condusă de Rusia, urma să ajungă joi la Erevan pentru a examina situaţia.

Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii Nagorno-Karabah.

După un prim război care s-a soldat cu peste 30.000 de morţi la începutul anilor '90, Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat din nou în toamna lui 2020 pentru control asupra acestei regiuni muntoase. Peste 6.500 de persoane au fost ucise în acest nou război, pierdut de Armenia.

Controverse după verdictul istoric în cazul Roșia Montană, unde România a scăpat de plata a miliarde de dolari. Presedintele USR Cătălin Drulă susține că ar fi vorba despre manipularea pieței de capital și arată cu degetul către premierul Marcel Ciolacu, căruia îi cere demisia. Decizia a fost neașteptată, deoarece chiar liderii Coaliției vorbeau despre un eșec sigur, timp în care cotațiile pe bursă ale companiei Gabriel Resources au explodat.

Economie 2024-03-09 15:35:08

Papa Leon al XIV-lea și-a exprimat solidaritatea față de jurnaliștii închiși și a subliniat „darul prețios al libertății de exprimare și al presei” luni, în cadrul primei sale conferințe de presă în calitate de lider al catolicilor din întreaga lume. La discurs au participat jurnaliști, diplomați și înalți oficiali ai Vaticanului, care s-au adunat pentru a se întâlni cu noul pontif ales, relatează BBC.

Economie 2025-05-12 13:53:48

Hernia de disc se produce cel mai frecvent în porțiunea lombară a coloanei vertebrale și afectează grav calitatea vieții. Despre metodele de tratament pentru această afecțiune aflăm mai mult de la Dr. Dan Aurel Nica, medic primar neurochirurgie.

Economie 2024-10-28 13:49:11

Un tren care transporta sute de eurodeputați și funcționari ai Parlamentului European a ajuns luni, pentru scurt timp, la Disneyland, după ce a greșit drumul spre Strasbourg, scrie Politico.

Economie 2023-10-16 17:16:19

Patru din cinci locuințe din România nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale, precum cutremure, alunecări de teren și inundații, deși acest lucru este obligatoriu prin lege.

Economie 2023-02-08 11:10:20

Un studiu american a descoperit că există o asociere semnificativă între consumul de cantități mari de alimente ultraprocesate, în special cele cu îndulcitori artificiali, și depresie, transmite The Guardian.

Economie 2023-09-24 14:56:25

Drumul care leagă localitățile Rodna şi Valea Vinului din județul Bistrița-Năsăud este complet blocat de o avalanșă care s-a produs vineri dimineața, potrivit datelor transmise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din județ. Drumul este folosit de turişti pentru a ajunge în Parcul Naţional Munţii Rodnei.

Economie 2023-02-17 13:06:54

Descoperirile făcute în timpul cercetărilor arheologice preventive de pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe Iaşi sunt „unice” şi vor contribui la înţelegerea unei perioade mai puţin cunoscute din preistoria teritoriului României, a declarat Măriuca Vornicu, cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române.

Economie 2024-11-20 12:48:30