• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-20 18:14:58
  • Sursa:
Armata sudaneza refuza orice negociere cu gruparea paramilitara RSF, dupa ce au fost incalcate mai multe armistitii umanitare Imagine

Armata sudaneză refuză orice negociere cu gruparea paramilitară Forţele de Sprijin Rapid (FSR), după ce au fost încălcate mai multe armistiții umanitare convenite de cele două tabere, care de sâmbătă îşi dispută puterea pe calea armelor, relatează joi agenţia EFE.

„Nu există negocieri” pentru că rezultatul luptelor va determina „predarea sau distrugerea” totală a grupării paramilitare conduse de „liderul rebeliunii”, generalul Hamdan Dagalo, a menţionat într-un comunicat armata sudaneză, condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan, şeful „Consiliului Suveran”, ce reprezintă guvernul de tranziţie instalat după lovitura de stat din 2021 şi în care Dagalo este oficial adjunctul lui al-Burhan.

Generalul Dagalo a semnalat anterior că nu este nici el dispus să negocieze cu generalul al-Burhan, pe care l-a catalogat de mai multe ori drept un „islamist radical” şi despre care a susţinut că va „muri ca un câine” sau îl va aduce în faţa justiţiei. Cei doi şi-au unit forţele pentru a-l înlătura de la putere în 2019 pe fostul preşedinte Omar al-Bashir, dar acum divergenţele dintre ei asupra integrării FSR în armata sudaneză au condus la confruntările în desfăşurare.

În timp ce ambele tabere s-au acuzat reciproc pentru încălcarea ultimului armistiţiu, luptele continuau joi în capitala Khartoum şi în alte regiuni ale ţării. Armata afirmă că a bombardat cu aviaţia convoaie ale FSR ce se îndreptau spre Khartoum, dar a menţionat în ultima sa comunicare publică o diminuare a intensităţii confruntărilor în apropierea comandamentului general din centrul capitalei.

Între timp, Egiptul a anunţat că a reuşit repatrierea cu trei avioane a celor 177 de soldaţi ai săi aflaţi în Sudan în oraşul Dongola, alţi 27 de membri ai forţelor aeriene egiptene fiind adăpostiţi la ambasada egipteană. Trupele egiptene fuseseră reţinute de Forţele de Sprijin Rapid, care au ocupat sâmbătă o bază aeriană din nordul Sudanului. Potrivit armatei egiptene, militarii săi se aflau în Sudan pentru activităţi de instruire şi aplicaţii împreună cu armata sudaneză.

După ce a petrecut aproape cinci luni blocat într-un aeroport din Coreea de Sud, Dmitri poate în sfârșit să respire aer curat. Dar încă nu este liber în adevăratul sens al cuvântului și până să ajungă în acest punct mai are de așteptat.

Economie 2023-03-03 10:20:01

Loialitatea forțelor de securitate, ruse, în special a Gărzii Naționale, va fi „cheia” modului în care se desfășoară confruntarea militară din Rusia, arată în analiza de sâmbătă dimineață Ministrul britanic al Apărării.

Economie 2023-06-24 11:43:26

Forțele Navale române intenționează să demareze în anul 2023 procedurile pentru cumpărarea de submarine. Alte programe de achiziții includ nave vânătoare de mine, vehicule amfibii de asalt și elicoptere.

Economie 2023-01-31 13:23:10

Este anchetă la Inspectoratul de Poliție Mehedinți după ce un polițist a fost găsit beat lângă autospeciala de serviciu. Bărbatul de 36 de ani a fost găsit chiar în fața postului, după ce ar fi condus mașina. Colegii săi l-au testat, iar rezultatele au indicat că acesta consumase alcool.

Economie 2025-03-30 20:19:02

Prim-ministrul Ungariei Viktor Orban i-a mulţumit, într-o scrisoare, premierului român, Marcel Ciolacu, pentru întrevederile recente pe care le-au avut la Bucureşti şi pentru că a asigurat ca Universitatea de vară de la Băile Tuşnad să se desfăşoare fără a fi tulburată, a anunţat, sâmbătă, Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, agenţia ungară de presă MTI.

Economie 2023-07-22 17:45:11

Comisia Europeană a adoptat miercuri o nouă propunere privind norme comune de promovare a reparării bunurilor, care le vor permite consumatorilor să facă economii şi vor sprijini obiectivele Pactului verde european prin reducerea volumului de deşeuri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Propunerea le va permite consumatorilor să repare mai uşor şi mai ieftin produsele, în loc să cumpere unele noi.

Economie 2023-03-22 14:53:11

Rusia va lansa o lovitură nucleară preventivă în cazul în care Occidentul va furniza Ucrainei arme nucleare, a declarat fostul locțiitor al lui Putin, Dmitri Medvedev, în ciuda faptului că nu există nicio discuție cu privire la înarmarea nucleară a Ucrainei.

Economie 2023-05-26 12:08:45

Uniunea Europeană a adunat „dovezi” pentru a demonstra că dronele folosite de Rusia împotriva Ucrainei au fost furnizate de Iran şi pregăteşte sancţiuni împotriva Teheranului, a anunțat miercuri o purtătoare de cuvânt a blocului comunitar. Ucraina afirmă că a doborât până acum peste 220 de drone iraniene Shahed, care au au fost lansate asupra orașelor ucrainene.

Economie 2022-10-19 16:32:11