• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-29 21:39:53
  • Sursa:
Armata britanica a eliminat regula care le interzicea militarilor sa poarte barba. Sunt totusi impuse cateva conditii Imagine

Soldaţii şi ofiţerii armatei britanice vor avea de acum înainte dreptul să poarte barbă, dar cu respectarea unor condiţii, după ce a fost revocată o regulă aplicată de mai mult de un secol, scrie vineri publicaţia The Times, preluată de agenţiile DPA şi EFE.

Conform noii reguli, bărbile şi mustăţile militarilor britanici vor trebui să fie îngrijite corespunzător şi le vor fi verificate periodic de superiori. Noua politică, aprobată şi de regele Charles, stabileşte că este permisă numai „o barbă completă”, fără creşteri „neuniforme”, de asemenea fără culori „exagerate” şi având lungimea cuprinsă între 2,5 mm şi 25,5 mm.

Schimbarea a fost salutată de ministrul britanic al apărării, Grant Shapps. „În condiţiile în care recrutarea în armată este o prioritate şi un sondaj recent YouGov arată că majoritatea bărbaţilor, 54%, spun că în prezent poartă barbă sau mustaţă, am cerut armatei revizuiască formal interdicţia depăşită de a purta barbă. Astăzi, această schimbare normală a regulilor a fost făcută”, a declarat ministrul.

Totuşi, mai precizează armata britanică, soldaţii şi ofiţerii vor fi în continuare obligaţi să se radă când situaţii operaţionale sau altele de natură profesională impun acest lucru, potrivit surselor citate de Agerpres.

Nici n-a început bine școala și multe primării rurale anunță că n-au banii necesari să plătească bursele elevilor. La Comana și Clejani, în Giurgiu, de exemplu, comune cu peste 800 de elevi fiecare, cu clase de liceu și școală profesională, primăriile anunță că pot achita bursele doar dacă opresc căldura în clase și nu mai asigură transportul copiilor. Se ia în calcul chiar și școală exclusiv online. Doar că nici în acest caz nu sunt bani pentru... abonamentele de internet.

Economie 2022-09-27 08:00:42

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, miercuri, la reuniunea ministerială „Apel la acţiune pentru securitatea alimentară globală” („Global Food Security Call to Action”), context în care a declarat că, în contextul conflictului din Ucraina, „capitalizarea potenţialului portului Constanţa la Marea Neagră are relevanţă strategică”.

Economie 2022-05-19 10:34:26

Parchetul General s-a autosesizat cu privire la săvărșirea infracțiunilor de tulburare a ordini și liniștii publice și purtare abuză, după ce Diana Șoșoacă și apropiații acesteia au agresat o jurnalistă pe holurile Parlamentului. Ancheta se desfășoară in rem.

Economie 2024-12-21 15:16:46

După câteva zile friguroase, temperaturile vor fi în creștere, iar de Crăciun vom avea parte de vreme de primăvară. Vor fi temperaturi maxime de 14-15 grade, mai potrivite pentru o zi de Paște, spune Gabriela Băncilă, director în ANM. Totuși, vremea se va mai răci apoi, iar Revelionul va veni cu temperaturi normale pentru luna decembrie, spun prognozele meteorologilor.

Economie 2022-12-22 07:00:00

Când fumul alb a ieşit din Capela Sixtină dezvăluind că a fost ales un nou papă, John Prevost a pornit televizorul în Illinois, şi-a chemat nepoata şi au privit cu uimire cum a fost anunţat numele fratelui său, relatează The Associated Press (AP), potrivit News.ro.

Economie 2025-05-09 13:20:25

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, principal favorit, locul 2 ATP, l-a eliminat luni, în turul al doilea al Jocurilor Olimpice de la Paris, pe spaniolul Rafael Nadal (161 ATP), după o partidă de două seturi, 6-1, 6-4.

Economie 2024-07-29 17:27:15

Scandalul din familia Șoșoacă nu se oprește. Soțul senatoarei Diana Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă, a anunțat că vrea să divorțeze după ce a fost dat afară din partidul SOS România. După încheierea divorțului, lidera partidului extremist va pierde numele de familie Șoșoacă, a afirmat șotul acesteia. „Eu am găsit-o Macovei. Va trece la Macovei, numele de fată”, a declarat politicianul, la România TV.

Economie 2024-02-26 10:49:32