• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-09 23:25:23
  • Sursa:
Armata a gasit noi bucati din dronele rusilor pe teritoriul Romaniei. Iohannis l-a sunat pe seful NATO Imagine

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că militarii au găsit sâmbătă, la aproximativ 2.5 kilometri sud-est de localitatea tulceană Plauru, fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aceasta este "o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă". Șeful statului a adăugat că a vorbit cu Secretarul General al NATO și l-a informat despre aceste bucăți de drone găsite. Jens Stoltenberg a declarat ulterior discuției cu Klaus Iohannis că nu există indicii ale unui atac intenționat asupra NATO.

"Sâmbătă, 9 septembrie, militari din Forțele Navale Române, dislocați pentru misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, au executat activități de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informații de la autoritățile locale, transmise prin comenduirea garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existență a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.

În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză și expertizare tehnică", transmite MApN.

Președintele României a declarat că găsirea de noi fragmente de dronă indică încălcarea inacceptabilă a spațiului aerian al României, având riscuri reale la adresa securității românilor care locuiesc în zonă. Șeful statului a condamnat incidentul.

"Reiterez condamnarea fermă a atacurilor repetate ale Rusiei împotriva populației și a infrastructurii civile ucrainene, inclusiv cele asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, din apropierea frontierei cu România. Aceste atacuri, profund nejustificate, încalcă normele de drept internațional, fiind crime de război.

Identificarea astăzi de către autoritățile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!", a transmis președintele României Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit cu Jens Stoltenberg, pe care l-a informat cu privire la bucățile de drone care au fost identificate de armată.

"În acest context, am avut astăzi o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul căreia l-am informat cu privire la noile evoluții, iar acesta a reafirmat solidaritatea deplină cu România și a reasigurat că Alianța Nord-Atlantică și Aliații sunt pe deplin alături de România, așa cum a fost dovedit, de exemplu, și de recenta decizie a SUA de a spori prezența sa în România cu avioane F-16 în cadrul misiunii de Poliție Aeriană din țara noastră.

Așa cum am mai spus, în cadrul NATO, România este foarte bine apărată și beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate din întreaga noastră istorie", a conchis șeful statului.

Jens Stoltenberg a scris pe Twitter, în urma discuției cu președintele Klaus Iohannis, că "nu există indicii ale unei intenții de a ataca #NATO, însă atacurile sunt destabilizatoare. Salut decizia SUA de a trimite mai multe avioane F-16 pentru poliția aeriană a NATO. Suntem solidari cu România".

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a salutat, sâmbătă, solidaritatea aliaţilor din NATO, după ce au fost descoperite noi fragmente de dronă pe teritoriul României."Salut solidaritatea aliaţilor noştri din NATO în urma evenimentelor recente de-a lungul frontierei româno-ucrainene. Monitorizăm cu cea mai mare atenţie evoluţia şi acţionăm pentru creşterea securităţii aeriene a României, în vecinătatea zonei de război, în strânsă colaborare cu aliaţii noştri", a scris prim-ministrul pe Twitter.

"Am avut unele informații, care au fost transmise după procedura stabilită cu domnul prefect. Informațiile au ajuns la cei de la armată. Armata a făcut verificări și s-a găsit acel segment de dronă. Mă bucur că s-a dat crezare informațiilor de la localnici (...)", a transmis edilul comunei tulcene.

În ceea ce privește starea localnicilor din Ceatalchioi, primarul a spus că "oamenii știau de mai mult timp că e posibil să cadă drone, că au căzut, că au vâjâit deasupra locuințelor, fapt ignorat nejustificat de anumite autorități. Acum, prezența armatei este ceva în plus pentru siguranța oamenilor și faptul că se vor lămuri și dumnealor", a mai spus acesta.

Primarul susține că a mai atras atenția autorităților cu privire la pericolul proiectilelor care pot cădea pe teritoriul României, dar i s-a spus că poate băga țara în război.

"Chiar Șeful Statului Major a spus că în timp ce căutau drone una a căzut în Dunăre. Dacă spunea un localnic, nu credea nimeni. Au văzut soldații, care executau misiuni cu șalupa. Am făcut niște declarații și mi s-a atras atenția că pot băga țara în război, secretomania între instituții nu duce la nimic bun", a conchis Tudor Cernegă.

Ingerinţele Rusiei în viaţa internă a altor state sunt o „otravă care caută să manipuleze opinia publică” şi pot fi „noul nostru război mondial”, a atenţionat joi prim-ministrul francez Gabriel Attal, după ce țara s-a confruntat cu mai multe incidente care au suspiciuni de manipulare externă.

Economie 2024-06-06 12:28:45

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi dimineaţa pe râuri din 16 judeţe.

Economie 2024-07-17 12:37:26

Cererea globală pentru maşini noi, inclusiv vehicule electrice (EV), ar putea creşte în următorii ani, arată rezultatele unui studiu publicat de compania de consultanţă EY, transmite DPA, scrie Agerpres.

Economie 2024-10-18 15:33:11

Fostul primar din Târgu Jiu și-a petrecut noaptea după gratii. E acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul penal deschis în 2013, când operele lui Constantin Brâncuși au fost deteriorate, după ce au fost curățate exact ca la spălătoria auto: cu jet de apă sub presiune.

Economie 2022-11-29 09:36:26

Cu toții le mâncăm – alimentele ultraprocesate, precum pizza congelată și produsele deja preparate, ne fac viețile agitate mult mai ușoare. În plus, sunt foarte delicioase. Cine poate rezista când are în față hotdogi, cârnați, burgeri, cartofi prăjiți, sucuri dulci, biscuiți, prăjituri, bomboane, gogoși și înghețate? Din păcate, însă, dacă peste 20% din consumul zilnic de calorii este reprezentat de alimentele ultraprocesate, riscul apariției declinului cognitiv crește, potrivit unui nou studiu citat de CNN.

Economie 2022-12-12 10:13:12

Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov, şi că a început un contraatac în acest sector al frontului, vizitat în aceeaşi zi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki.

Economie 2024-05-24 16:56:50

Austria continuă să importe din Rusia gaz „la capacitate maximă”, în condițiile în care majoritatea țărilor europene au făcut eforturi pentru a-și reduce dependența de resursele energetice ale Moscovei. Importurile de gaz austriece reprezintă o sursă importantă de venit pentru regimul de la Kremlin, informează Euronews. Dependența Vienei față de gazele rusești este direct legată de modul în care Federația Rusă continuă să exercite o influență semnificativă asupra sistemului politic și economic austriac.

Economie 2023-09-18 08:42:50

Bărbatul internat în Spitalul Judeţean din Slatina și diagnosticat cu botulism, după o săptămână de spitalizare, a murit miercuri dimineață. Potrivit medicilor, serul antibotulinic îi fusese administrat încă din ziua suspiciunii. Bărbatul fusese internat pe 7 noiembrie, cu diagnosticul tetrapareză. Cinci zile mai târziu a devenit suspect de botulism, boală care s-a confirmat după alte două zile, în urma analizelor făcute la Institutul Cantacuzino. Un al doilea pacient, suspect de aceeași boală și internat tot la Spitalul Județean Slatina, așteaptă încă rezultatul analizelor.

Economie 2022-11-16 18:49:51