• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-22 07:00:01
  • Sursa:
Arma invizibila si batalia din spatiu: Care sunt cele 5 domenii militare cheie ce ar putea decide castigatorul unui razboi SUA-China Imagine

După trei decenii de investiții masive, armata Chinei este acum aproape de a putea declanșa un război pentru cucerirea Taiwanului. Armata americană a răspuns acestei amenințări prin dezvoltarea de noi strategii de război și alianțe militare, scrie Financial Times. Care sunt cele cinci domenii militare cheie care ar putea decide rezultatul unui posibil război între cele două superputeri?

Puțini analiști sau oficiali cred că un conflict este iminent, dar orice înfruntare între China și SUA ar avea consecințe globale și ar provoca cea mai mare criză internațională de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Forțele militare chineze erau cândva ridiculizate; se spunea că sunt o armată cu „brațe scurte și picioare lente”. Acum, armata chineză (PLA) s-a transformat într-o forță de luptă de clasă mondială.

La inima procesului de modernizare stau investițiile pe care țara le-a făcut în dezvoltarea arsenalului de rachete pentru a prinde din urmă SUA. „Totul se rezumă la rachete”, spune Eric Heginbotham, expert în securitate de la MIT.

PLA are un arsenal mare de rachete balistice cu rază de acțiune scurtă, medie și lungă, care pot scufunda portavioanele americane și pun sub semnul întrebării capacitatea armatei Statelor Unite de a domina spațiul aerian și mările din regiune.

În ambele războaie din Golful Persic, precum și în Kosovo, abilitatea Statelor Unite de a-și aduna forțele în apropierea teritoriului atacat, eliminând în același timp aproape complet riscul pierderii de vieți umane în rândul trupelor americane, a reprezentat un mare avantaj.

Această strategie, însă, ar fi ineficientă împotriva Chinei, cu arsenalul ei uriaș de rachete, potrivit lui Heim.

Spre exemplu, racheta Dongfeng-26, poreclită „Expresul de Guam” din cauza capacității sale de a lovi teritoriile americane din Pacific, inclusiv insula Guam, este una dintre armele cheie din arsenalul Chinei, alături de varianta sa anti-navă, cunoscută drept „ucigașa de portavioane”, și racheta Dongfeng-17, care poate atinge viteze hipersonice și este extrem de greu de interceptat de sistemele de apărare antiaeriană.

Cu toate că Beijingul a limitat eficiența stilului tradițional de luptă al Americii, cu arsenalul ei de rachete de înaltă tehnologie, forțele americane încearcă să se folosească de una dintre cele mai vechi caracteristici ale războiului: geografia.

În afară de consolidarea sistemele de apărare cu rachete din Guam, SUA lucrează cu aliații lor pentru a-și împrăștia geografic forțele cât mai mult.

Astfel, trupele, avioanele și armele americane sunt mult mai greu de monitorizat și de distrus de forțele Chinei.

Infanteria marină încearcă de asemenea să dezvolte o strategie prin care își va muta unități mici de trupe pe insule izolate și în jungle de coastă din regiune.

De acolo, trupele pot susține alte servicii folosind sisteme de recunoaștere și de comunicații care emit mai puține semnale electronice, ceea ce le face mai greu de detectat.

Cea mai puternică armă din dotarea armatei americane pe care SUA o poate folosi în apropierea Taiwanului este reprezentată de forțele submarine.

Fiind greu de detectat și în mare parte imune în fața rachetelor anti-navă, submarinele nucleare americane ar putea să se apropie destul de mult de navele și avioanele chineze din Strâmtoarea Taiwan pentru a le ataca.

Avantajul Washingtonului, însă, se subțiază. Marea diferență de tehnologie dintre China și SUA în războiul subacvatic „a intrat la apă”.

China a lansat în ianuarie 2023 primul său submarin nuclear de atac care folosește o tehnologie ce îi permite să atingă viteze mai mari cu mai puțin zgomot. Beijingul și-a mărit numărul de submarine pe care îl are în dotare.

Sateliții și alte aparate spațiale sunt componente critice ale războiului modern. Ele îndeplinesc multe funcții în cadrul armatei, de la supraveghere la ghidarea armelor și la detectarea atacurilor.

PLA și-a extins mult în ultimii ani numărul de sateliți pe care îi are la dispoziție pentru comunicații și desfășurarea de operațiuni de intelligence, supraveghere și recunoaștere, în ultimii ani.

China se extinde atât de repede la acest capitol încât SUA nu mai deține „monopolul” în spațiu, potrivit generalului Gregory Gagnon din Forțele Spațiale ale Statelor Unite.

SUA sunt îngrijorate și de capacitatea Chinei de a distruge sateliții americani.

CIA a avertizat că Beijingul construiește arme cibernetice sofisticate cu ajutorul cărora să poată prelua controlul asupra sateliților inamici pe timp de război.

În plus, China dezvoltă și sisteme de război electronic și arme cu energie direcționată, precum laserele, care ar putea fi folosite pentru a îi împiedica pe americani să acceseze spațiul cosmic.

O întrebare tulburătoare despre un eventual conflict între SUA și China pentru Taiwan ar fi despre rolul pe care l-ar juca armele nucleare.

China a avut de mulți ani un arsenal destul de mic pe care l-a descris drept o forță nucleară „subțire și eficientă”, pe care, între timp, a extins-o fără să ofere nicio explicație.

În 2019, americanii estimau că Beijingul ar avea un arsenal nuclear de puțin peste 200 de rachete, urmând să îl dubleze în următorul deceniu. Acum, însă, Pentagonul a transmis că China a ajuns să aibă 500 de focoase nucleare și că până în 2035 va avea 1.500 - la fel de multe câte are oficial și SUA pentru a se conforma tratatului de non-proliferare pe care l-a semnat cu Rusia.

China și-a dezvoltat, la rândul ei, o triadă nucleară, ceea ce îi permite să lanseze focoase nucleare de la sol, din aer și din apă. Submarinele sale pot acum să lovească părți din teritoriile continentale ale Statelor Unite fără să fie nevoite să se aventureze dincolo de apele din largul coastei chineze.

Extinderea arsenalului nuclear al Chinei ridică două întrebări esențiale: Ar putea SUA să își folosească în continuare rachetele nucleare pentru a descuraja China să atace Taiwanul? Sau este mai probabil ca Beijingul să profite de arsenalul său nuclear pentru a descuraja Washingtonul să intervină în apărarea națiunii insulare?

Unii experți în apărare sunt îngrijorați că faptul că America nu se mai bucură de un avantaj militar convențional asupra Chinei o să influențeze decizia Statelor Unite de a folosi sau nu armele nucleare.

„Dacă nu poți răspunde fiecărei nave chineze cu o navă proprie, poți să scufunzi 10 nave cu o singură armă nucleară”, a spus Taylor Fravel, expert în armata chineză de la MIT.

O femeie de 36 de ani a fost găsită inconştientă, duminică, având leziuni pe corp. Bănuit de agresiunea care a dus la decesul victimei, este fostul concubin, un bărbat de 35 de ani.

Economie 2023-02-26 20:07:47

Un eveniment despre care se știe că a mai avut loc doar de trei ori în istoria vieții pe Pământ tocmai a fost documentat din nou. O bacterie marină a fost înglobată în organismul său gazdă, algal, co-evoluând cu acesta suficient de mult timp pentru a putea fi considerată acum o organită, parte a mașinăriei celulare a algei. Acest lucru înseamnă că aceste alge sunt primele eucariote (organisme cu ADN-ul într-un nucleu legat de membrană) cunoscute ca având un organit capabil să fixeze azotul, notează IFLScience.com.

Economie 2024-04-29 07:18:20

Veterinarii din Cehia au început operaţiunile de eutanasiere a 220.000 de găini la o fermă din vestul ţării, unde săptămâna trecută a fost detectată gripa aviară, acesta fiind cel mai mare focar de până acum, transmite Reuters.Gripa aviară a fost raportată vinerea trecută la o fermă situată la 150 de kilometri de capitala Praga, care putea găzdui până la 750.000 de găini, după creşterea numărului de decese în una din cele trei hale.

Economie 2023-01-03 13:23:41

Legalizarea canabisului în scop recreativ a fost un subiect care a creat disensiuni în Germania. Textul adoptat în august 2023 de consiliul de miniștri a fost lung discutat în Bundestag. Deputații au aprobat până la urmă proiectul emblematic al guvernului lui Olaf Scholz, cu care speră să combată piața neagră, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

Economie 2024-02-02 20:41:07

Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens fiind definitivă.„Admite contestaţiile formulate de inculpatii Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă; Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuieşte măsura arestării preventive luata fata de inculpatii Marin Laurentiu,, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”, este soluţia definitivă pronunţată luni de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti.

Economie 2024-05-13 17:05:29

Furtuna tropicală Hilary s-a transformat, joi, într-un uragan care se deplasează cu viteză prin Oceanul Pacific, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane din SUA, care a avertizat că ciclonul va deveni mai puternic în zilele următoare şi va aduce ploi torenţiale şi inundaţii în zonele de coastă în regiuni din nord-vestul Mexicului, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-17 20:34:28

Au fost momente dramatice în județul Gorj, aflat sub cod roșu de furtună. Salvatorii au intervenit cu greu pentru a scoate oamenii din casele amenințate de viituri. Pericol de inundații majore este în tot sud-vestul țării din cauza ploilor torențiale. În Dolj, viiturile au măturat zeci de gospodării. 60 de persoane au fost evacuate, iar casele s-au umplut în doar câteva minute de apă.

Economie 2023-06-16 15:09:09

Parlamentul European a adoptat marţi propuneri de consolidare a dimensiunii democratice a alegerilor europene din 2024 şi de promovare a sistemului candidaţilor cap de listă, informează un comunicat, potrivit Agerpres.

Economie 2023-12-12 19:17:12