• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-25 18:14:21
  • Sursa:
Arhiepiscopia Tomisului il acuza pe Vasile Banescu ca a modificat un text din Biblie. „Aveti un Curriculum vitae disponibil?” Imagine

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului îl întreabă pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, de ce a modificat un text din Biblie, într-o postare pe pagina sa de socializare în care se referea la instituirea de către ÎPS Teodosie a trei zile de post şi rugăciune. De asemenea, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului îi cer lui Vasile Bănescu să îşi facă public CV-ul.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis duminică, printr-un comunicat de presă, mai multe întrebări pentru purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, după ce acesta din urmă a postat o replică la ordinul lui ÎPS Teodosie de a se institui trei zile de post, în care îl acuza pe arhiepiscop de trufie, sete de putere și minciună.

Astfel, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului l-au întrebat pe Vasile Bănescu de ce a modificat un text din Biblie.

„Luând ca referinţă doar două versiuni în limba română contemporană ale Sfintei Scripturi (Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed.IBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 1119: «Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»; Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed.IBMBOR, Bucureşti, 2014, p. 1481: «Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune şi prin post») din ce ediţie a Bibliei, aprobată sau nu de Sfântul Sinod, a utilizat domnia sa citatul: «Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post» (Matei 17, 21)?”, au întrebat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului în comunicatul citat de News.ro.

Ei îi mai solicită lui Vasile Bănescu să prezinte binecuvântarea Patriarhului sau aprobarea Sfântului Sinod pentru modificarea unui text din Biblie.

„Având în vedere că, în repetate rânduri (dacă e nevoie, prezentăm dovezile), domnul Vasile Bănescu ne-a asigurat că luările de poziţie ale domniei sale sunt exclusiv în interesul Patriarhiei Române şi cu ştiinţa şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, îl rugăm să prezinte public binecuvântarea Preafericirii Sale sau aprobarea Sfântului Sinod în formă scrisă, pentru introducerea într-un text biblic de importanţă covârşitoare pentru Ortodoxie, cu valoare de normă supremă, a parantezei «(din unii)» şi a excluderii expresiei «numai cu». Mai crede domnul purtător de cuvânt că «Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu» (II Timotei 3, 16) sau consideră că şi acest text ar trebui şi el modificat sau completat?“, a mai precizat sursa citată.

De asemenea, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului mai vor să ştie şi de ce Vasile Bănescu a simţit nevoia să modifice acel text biblic.

„Din ce motiv purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a simţit nevoia de a modifica sau de a completa cuvântul lipsit de echivoc al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care, cel puţin pentru noi, ortodocşii de rând («bigoţii» nefericiţi ai unei ere a «raţiunii, bunului simţ şi a luminilor»), a fost, este şi va fi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat (Filipeni 2, 6)? Întrucât nu ne putem da seama ce fel de autoritate sau libertate a exercitat sau măcar ce a gândit domnul Vasile Bănescu când a procedat la completarea şi modificarea unui text biblic, îi adresăm şi întrebarea: Consideraţi că relativizarea, din condei, a unui principiu biblic fundamental aduce un beneficiu învăţăturii ortodoxe, al cărei unică păstrătoare şi exegetă este Biserica una, apostolească şi sobornicească? Dacă da, care este acest beneficiu? Dacă nu, de ce vă substituiţi soborului Bisericii?”, au mai declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Totodată, în finalului documentului transmis, Arhiepiscopia Tomisului îi cere purtătorului de cuvânt al Patriarhiei să îşi facă public CV-ul.

„Dincolo de permanenta atacare a persoanei ierarhului de la Tomis, chiar şi de hârjoana neologismelor şi a termenilor bombastici prin intermediul căreia domnul Bănescu încearcă, după propriile puteri, să ne transmită ceva iar noi încercăm, mereu la punctul 5 al comunicatelor noastre, să îl determinăm «să coboare printre muritorii de rând», îl întrebăm pe domnul purtător de cuvânt al Patriarhiei: Apreciaţi că un purtător de cuvânt al unei instituţii (bisericeşti sau nu) trebuie să aibă Curriculum vitae publicat pe un site instituţional sau academic de largă acoperire? Aveţi un Curriculum vitae disponibil? Aveţi bunăvoinţa să îl oferiţi publicului prin intermediul unui astfel de mijloc de transparenţă?”, au mai afirmat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Reacţia Arhiepiscopiei Tomisului vine după ce Vasile Bănescu a publicat pe pagina sa de socializare o postare legată de instituirea de către ÎPS Teodosie a trei zile de post şi rugăciune.

„«Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post.» Evanghelia după Matei, cap. 17 Post şi rugăciune. Dar nu doar trei zile şi nu în prima săptămână a perioadei Triodului. Demonul trufiei, al iubirii de stăpânire şi al grăirii mincinoase în deşert este cumplit. El se poate manifesta inclusiv prin încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa acesteia şi a societăţii, prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică. Postul şi rugăciunea sunt arme redutabile şi foarte eficace împotriva demonilor care ne chinuie. Cu minima condiţie de a le folosi exclusiv în registrul corect al armelor şi muniţiilor pocăinţei, nu în cel greşit al asaltului asupra raţiunii, adevărului şi bunului-simţ”, a postat Vasile Bănescu sâmbătă.

Postarea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române a fost o replică la ordinul emis de Arhiepiscopia Tomisului, prin care instituie trei zile de post de post între 26–28 februarie şi a precizat că în această perioadă clericii vor oficia în biserici şi mănăstiri Acatistul Bunei Vestiri şi Acatistul Sfântului Apostol Andrei, măsuri luate pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului.

ÎPS Teodosie a fost întrebat, joi, la Radio Dobrogea, dacă poate institui o zi de rugăciune în toată Arhiepiscopia Tomisului pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului.

„Sigur, să ne rugăm, iată, săptămâna viitoare va fi pecetluirea, dacă va fi, dacă nu, când vrea bunul Dumnezeu. Noi am făcut demersurile care se cuveneau că nu puteam să nu le facem, având un adevăr atât de evident şi atât de necesar de pus în realitate, sigur că să ne rugăm cu toţii. Şi iată, miercurea şi vinerea viitoare, chiar şi joi să ţinem post, miercuri, joi şi vineri, săptămâna viitoare, să avem post şi rugăciune cât mai intensă pentru această dorinţă a dumneavoastră, atât de justificată”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

El consideră că înfiinţarea Mitropoliei Tomisului este o evidenţă a istoriei.

Sigur că eu nu pot să strig atât de tare ca şi cum e un drept al meu. Nu e un drept al meu. E o evidenţă a istoriei, un drept al frăţiilor voastre care locuiţi aici şi această necesitate o evidenţiază românii din toată ţara şi din diaspora. Eu sunt mereu atenţionat să fac ceva să fie pusă istoria Dobrogei şi Biserica Tomitană în evidenţă. Sigur, Dumnezeu dacă ne rugăm, El ne va ajuta şi în El am nădejdea”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

IPS Teodosie a mai fost întrebat recent într-o emisiune de la Radio Dobrogea dacă va discuta la viitorul Sinod despre Mitropolia Tomisului.

„Eu nădăjduiesc să fie pusă pe ordinea de zi solicitarea noastră. Dumneavoastră puteţi să vă exprimaţi, cum am spus şi mai înainte, să cereţi, că eu nu cer pentru mine, ci pentru a restaura un adevăr istoric fundamental pentru întreaga Biserică şi pentru toţi credincioşii noştri. Toţi avem un plus de demnitate şi binecuvântare de la Dumnezeu că punem în ordine cele ce au aparţinut înaintaşilor noştri. Trimiteţi scrisorile dumneavoastră către Sfântul Sinod, către Patriarhie”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

Patriarhia Română a precizat că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului privind ridicarea la rang de Mitropolie a fost respinsă din 2003 de Sfântul Sinod, iar arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, „insistă cu înverşunare ca doar eparhia pe care o păstoreşte să devină mitropolie”, fiind încălcată astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române. De altfel, „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod”.

Următoarea şedinţă a Sfântului Sinod este programată în data de 29 februarie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o avertizare meteo cod galben de vânt puternic pentru județe din sud-estul țării, valabilă de luni, ora 21:00, până marţi, la ora 10:00.

Economie 2023-09-04 10:45:57

Statele Unite au restituit Yemenului 77 de antichităţi furate, au anunţat, marţi, autorităţile americane, precizând că artefactele vor fi găzduite „temporar” într-un muzeu din Washington, în conformitate cu termenii unui acord semnat cu guvernul yemenit.

Economie 2023-02-22 11:27:36

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre care aprobă deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat la Beba Veche (România) - Kübekháza (Ungaria), în vederea descongestionării traficului rutier în zonă şi pentru a facilita trecerea atât în Ungaria, cât şi în Serbia (prin Ungaria).

Economie 2024-04-25 15:30:35

Emily Willis, vedetă de filme pentru adulți, a ieșit din comă după 2 luni, însă starea ei rămâne foarte gravă, iar medicii sunt foarte reținuți în privința evoluției ei.

Economie 2024-04-01 16:18:33

Un lider politic al Hamas, Salah al-Bardaweel, a fost ucis duminică într-un raid aerian israelian în sudul Gazei. Anunțul a fost făcut de oficiali ai grupării militante, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Economie 2025-03-23 12:01:06

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat că analizează „elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale”, după desecretizarea documentelor din ședința Consiliul Suprem de Apărare a Țării din 28 noiembrie. PÎCCJ mai spune că a primit de la CSAT doar hotărârea luată de Consiliu atunci, nu și documentele desecretizate astăzi și nu a primit nici vreo sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de politie ori a altor instituţii.

Economie 2024-12-04 20:37:34

O girafă a atacat şi ucis o fetiţă de 1 an miercuri într-o rezervaţie naturală din Africa de Sud, din motive care nu au fost încă explicate, a anunţat poliţia.

Economie 2022-10-20 19:19:39

Premierul Nicolae Ciucă a apreciat drept o „decizie extrem de importantă” ridicarea, după 15 ani, de la aderarea în Uniunea Europeană, a monitorizării MCV de către Comisia Europeană. Conform șefului guvernului român, după ridicarea MCV, următorul obiectiv de țară îl reprezintă aderarea țării noastre la Schengen.

Economie 2022-11-22 18:26:17