„După aproximativ două ore în care echipajele de pompieri şi cele medicale au lucrat la degajarea pământului de lângă victimă şi la menţinerea activităţii cardiace a acesteia, salvatorii au extras pacientul, în vârstă de 31 de ani. Acesta este transportat la spital (...) cu elicopterul SMURD”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Bărbatul lucra la o reţea de canalizare a fost strivit de un mal de pământ care s-a prăbuşit. Accidentul a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 15.
Conform ISU Argeș, bărbatul a fost găsit cu partea inferioară a corpului îngropată în pământ şi în stop cardio-respirator, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. Echipajele medicale au reuşit în cele din urmă să restabilească activitatea cardiacă a victimei.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, din primele informaţii a reieşit că bărbatul efectua lucrări la reţeaua de canalizare.
